(Versiune
revizuită la 1 septembrie 2016)
Traducere
de Francisc Grünberg, YO4PX
publicată
cu sprijinul şi permisiunea lui David Sumner K1ZZ, secretar al IARU şi
Rodney Stafford
W6ROD, consilier special al Consiliului de administraţie al IARU pentru
telecomunicaţi
Cuprins
Capitolul 1: Introducere în telecomunicaţiile de
urgenţă
Capitolul 2: Relaţiile cu agenţiile deservite
Capitolul 3: Sistemele şi procedurile de comunicaţii
ale agenţiilor deservite
Capitolul 4: Lucrul nemijlocit cu publicul
Capitolul 5: Abilităţi în telecomunicaţiile de
urgenţă
Capitolul 6: Teoria reţelei şi sistemele
comunicaţiilor de urgenţă
Capitolul 7: Operaţiuni de bază în reţea
Capitolul 8: Operaţiuni în reţelele de urgenţă
Capitolul 9: Instrucţiuni de operare în reţea
Capitolul 10: Staţia de control în reţeaua de urgenţă
Capitolul 11: Practici de operare ale staţiei de control
Capitolul 12: Managerul reţelei
Capitolul 13: Gestionarea mesajelor principale
Capitolul 14: Sistemele de comandă în situaţii de urgenţă
Capitolul 15: Pregătirea pentru misiune
Capitolul 16: Opţiuni pentru echipamentele radio
Capitolul 17: Activarea de urgenţă
Capitolul 18: Instalarea, operaţiunile, închiderea
staţiilor
Capitolul 19: Operaţiuni şi logistică
Capitolul 20: Siguranţă şi supravieţuire
Capitolul 21: Oportunităţi educaţionale
Folosirea acestui ghid educaţional
Acest ghid pentru telecomunicaţiile de urgenţă a
fost redactat pentru a pune la dispoziţia societăţilor-membre ale IARU
materiale adecvate pentru pregătirea membrilor lor, necesare participării în
activităţi de urgenţă. De asemenea este destinat instruirii radioamatorilor
individuali care au o experienţă limitată sau chiar inexistentă în traficul
comunicaţiilor de urgenţă, dar care doresc să-şi îmbunătăţească abilităţile
pentru a participa la astfel de evenimente sau, pur şi simplu, pentru a dobândi
o mai bună înţelegere a procedurilor.
Societăţile-membre sunt încurajate să distribuie
acest ghid printre membrii lor şi, dacă e necesar, să furnizeze o traducere în
limba vorbită în ţara lor.
Ghidul poate fi folosit şi în corelaţie cu alte
materiale educaţionale de către responsabilii cu comunicaţiile de urgenţă din
cadrul comunităţii, pentru a-i instrui pe operatori în teoria de bază şi
practica traficului în telecomunicaţiile de urgenţă.
Capitolul 1
Introducere în telecomunicaţiile de urgenţă
În ce constă urgenţa unei comunicaţii?
Ea există atunci când avarierea unui sistem de comunicaţii care are o
importanţă hotărâtoare expune publicul unui risc. În acest ghid sintagma
«telecomunicaţii de urgenţă» apare şi sub forma «comunicaţii de urgenţă» sau
«emcomm» (abreviere de la emergency
communication).
O diversitate de circumstanţe pot supraîncărca sistemele uzuale de
comunicaţii de mare importanţă sau pot duce chiar la avarierea lor. Acestea ar
putea fi cauzate de o furtună care dărâmă liniile telefonice sau pilonii de
radio, o creştere masivă a utilizării sistemului de comunicaţii care produce
supraîncărcarea acestuia sau avarierea unui component esenţial din sistem care
are consecinţe de anvergură. Exemplele sunt la îndemână. Furtunile violente şi
cutremurele pot scoate din funcţiune instalaţiile de comunicaţii. Aceste
instalaţii importante se pot deteriora chiar şi în împrejurări «normale»:
cablurile subterane pot ajunge dezgropate, pot izbucni incendii în
echipamentele telefonice ale clădirilor sau coliziunea unui vehicul poate
dărâma un important stâlp telefonic. Sistemele de telefonie ale spitalelor se
pot defecta. Chiar şi atunci când nu e vorba de echipamente care se strică o
situaţie de urgenţă pe scară mare, cum ar fi un accident chimic sau nuclear,
poate provoca un trafic al mesajelor mai mare decât poate suporta sistemul.
Unele operaţiuni de urgenţă se desfăşoară în zone lipsite de orice sisteme de
comunicaţii, cum este cazul incendiilor forestiere.
Majoritatea sistemelor de telefonie celulară sunt prevăzute să asigure
folosirea lor într-un anumit moment dat doar într-un procent de circa 6-10% din
totalitatea abonaţilor. În situaţii normale sistemele funcţionează bine şi
este economicos pentru companie. Însă atunci când apare criza ele ajung rapid
supraîncărcate, pentru că toată lumea (restul de 90% dintre abonaţi) doreşte să
vorbească în acelaşi timp.
Cum trebuie să fie un bun voluntar?
Voluntarii din domeniul telecomunicaţiilor de urgenţă au pregătiri de o
mare diversitate şi deţin o gamă largă de abilităţi şi de experienţă. Însuşirea
comună a tuturor voluntarilor eficienţi este dorinţa lor de ajuta fără a
beneficia de niciun fel de câştig personal, capacitatea lor de a lucra ca
membri ai unei echipe şi de a accepta indicaţiile altora. Voluntarii
telecomunicaţiilor de urgenţă trebuie să fie apţi să gândească şi să acţioneze
rapid, în condiţii de stres şi sub tensiunea unei situaţii de urgenţă.
Nu îi poţi ajuta pe alţii dacă eşti îngrijorat de starea celor care îţi
sunt dragi. Prima dumneavoastră prioritate trebuie să fie întotdeauna propria
familie. O pregătire adecvată a persoanei şi a familiei dumneavoastră vă va
ajuta să stăpâniţi mai repede propria situaţie pentru a putea fi capabil să veniţi
apoi în ajutorul altora.
Unde vă încadraţi?
Radioamatorii au constituit o resursă de comunicaţii în situaţii de urgenţă
de când există radioul. Pentru agenţiile pe care le deservesc amatorii sunt
primii lor experţi disponibili. Amatorii deţin echipamentul, cunoştinţele şi
frecvenţele necesare pentru a crea reţele de comunicaţii de urgenţă expeditive
şi eficiente în condiţii dificile. Ei sunt autorizaţi pentru comunicaţii
naţionale şi internaţionale. Şi toate acestea sunt oferite gratuit agenţiei
deservite, fie că aceasta este în subordinea guvernului sau a unei organizaţii
de asistenţă şi de ajutorare cum ar fi Crucea Roşie.
«Hamii» deţin abilitatea de a-şi extinde rapid capacităţile de comunicare
pentru a face faţă nevoilor crescânde ale unei situaţii de urgenţă, o calitate
pe care sistemele comerciale şi de siguranţă publică nu le deţin în mod
obişnuit. Multe dintre abilităţile întrebuinţate sunt aceleaşi cu cele din
activităţile cotidiene ale radioamatorilor. Cu toate acestea, deţinerea
radiourilor, a frecvenţelor şi a unor cunoştinţe de bază nu sunt suficiente.
Anumite abilităţi în comunicaţiile de urgenţă sunt mult diferite de cele pe
care le practicaţi în cursul vieţii dumneavoastră de zi cu zi ca radioamatori.
Materialele ca cel de faţă ajută la dobândirea acelor ablităţi necesare, la fel
cum o fac programele locale de pregătire şi exerciţiile regulate de urgenţă.
Fără însuşirea abilităţilor specifice comunicaţiilor de urgenţă se poate lesne
întâmpla să deveniţi o componentă a situaţiei de criză, în loc să fiţi un
participant la soluţionarea acesteia.
După cum se poate ghici, cunoştinţele tehnice şi de operare sunt de maximă
importanţă. Însă la fel de importantă este şi capacitatea dumneavoastră de a
funcţiona ca un jucător de echipă în cadrul propriei organizaţii şi a
organizaţiei pe care o deserviţi. Acele cunoştinţe indispensabile vor face de
asemenea obiectul acestui ghid.
Ce nu sunteţi?
La fel de important ca statutul pe care îl aveţi este cel pe care nu îl aveţi.
Există limite ale responsabilităţilor dumneavoastră în calitate de comunicator
de urgenţă şi este important să ştiţi unde se află linia de demarcaţie.
Nu sunteţi «primul respondent». Cu excepţia unor cazuri rare şi
întâmplătoare rareori veţi fi primul sosit la faţa locului. Nu aveţi nevoie de
girofaruri şi de sirene, de insige aurite sau de uniforme extravagante.
Nu sunteţi investit cu autoritate. În majoritatea cazurilor nu puteţi lua
decizii pentru alţii sau să prezentaţi pretenţii agenţiei pe care o deserviţi
sau vreunei alte agenţii. Singurele decizii pe care le puteţi lua sunt dacă
participaţi sau nu participaţi, precum şi cele legate de propria dumneavoastră
sănătate şi siguranţă.
Nu puteţi face totul. Dacă agenţia pe care o ajutaţi ajunge să ducă lipsă
de medici, bucătari sau poliţişti diriguitori de trafic nu este rolul
dumneavoastră să deveniţi înlocuitorii acestora. În cele mai multe cazuri nu
aveţi calificarea s-o faceţi. Ceea ce nu înseamnă că nu puteţi da o mână de
ajutor pentru a satisface o necesitate urgentă dacă sunteţi calificat pentru
aceasta sau să duceţi la îndeplinire alte treburi în beneficiul agenţiei
deservite pentru care comunicarea reprezintă o parte indispensabilă şi pentru
care sunteţi instruit şi capabil.
Nu deţineţi comanda. Vă aflaţi acolo pentru a satisface nevoile unei
agenţii al cărui sistem de comunicaţii se află în imposibilitatea de a-şi face
pe deplin treaba. Ei vă vor spune de ce anume au nevoie, iar dumneavoastră veţi
depune toate eforturile pentru a le îndeplini dorinţa.
Comunicaţiile cotidiene versus comunicaţiile de urgenţă
În viaţa dumneavoastră cotidiană de radioamator nu există nicio
constrângere de a transmite un anumit mesaj. Acţionaţi când doriţi
şi viaţa nimănui nu depinde de dumneavoastră. În situaţiile de
urgenţă totul se schimbă. Lista deosebirilor e lungă, iată doar câteva exemple:
1. În loc să participaţi după bunul plac la câte o reţea cei care participă
la comunicaţiile de urgenţă sunt puşi deseori în situaţia de a relaţiona
simultan cu mai multe reţele pentru a transmite mesaje importante într-o
perioadă de timp limitată.
2. Spre deosebire de evenimentele cu caracter de serviciu public în care
comunicatorii lucrează sub conducerea unică a unei organizaţii comunicatorii de
urgenţă ar putea să fie nevoiţi să interacţioneze cu mai multe organizaţii
importante într-o perioadă de timp limitată.
3. Spre deosebire de instalaţiile domestice tipice staţiile de urgenţă
trebuie să fie portabile şi să poată fi instalate oriunde într-un timp foarte
scurt.
4. Spre deosebire de participarea în concursuri care implică contactarea la
întâmplare a numeroase staţii pentru obţinerea unor puncte comunicatorii de
urgenţă trebuie să contacteze rapid anumite staţii pentru a transmite mesaje
importante. Este importantă munca în echipă, nu competiţia între staţii.
Misiunile
Sarcinile pentru a căror îndeplinire veţi fi solicitat vor diferi în
funcţie de agenţia pe care o deserviţi. Dacă agenţia este o filială a Crucii
Roşii internaţionale este probabil să vi se ceară să furnizaţi comunicaţiile
necesare menţinerii unui sistem de adăposturi şi a altor eforturi de ajutorare.
În cazul în care este vorba de o agenţie naţională sau locală de gestionare a
urgenţelor s-ar putea să realizaţi comunicaţii între agenţii sau să jucaţi rolul
ochilor şi urechilor managerilor situaţiilor de urgenţă. Când sistemul de
telefonie al unui spital cedează vi se va cere probabil să administraţi
«maşinăria» comunicaţiilor, pentru a da posibilitatea medicilor şi asistenţilor
medicali să se concentreze pe starea pacienţilor. Într-un incendiu
forestier de amploare sau în operaţiunile de căutare şi salvare veţi intermedia
informaţii personale între pompieri şi salvatori şi familiile lor sau veţi
acorda asistenţă în logistica comunicaţiilor menite a asigura sosirea
alimentelor, a proviziilor, a personalului şi a materialelor acolo şi
unde acestea sunt necesare. În oricare situaţii de calamităţi pe zone întinse
radioamatorii pot acorda simultan asistenţă tuturor agenţiilor de mai sus,
precum şi altora nemenţionate.
Comunicarea – sarcina nr. 1
Deşi sunteţi mândru de abilităţile dumneavoastră de operator radio, de
echipamentul si de sistemele impresionante de care dispuneţi, este important să
nu uitaţi că sarcina dumneavoastră este «să comunicaţi». Dacă o agenţie
deservită vă solicită să transmiteţi comandamentului o lungă listă de provizii
trebuincioase adăposturilor trebuie să fiţi pregătit să folosiţi toate
mijloacele necesare – inclusiv aparatul de fax dacă acesta mai e funcţional.
Sarcina noastră este transmiterea mesajului, chiar dacă aceasta s-ar realiza
prin semnalizarea cu fum ... Nu vă gândiţi cum să transmiteţi mesajul neapărat
prin intermediul radioamatorismului – gândiţi-vă cum să-l transmiteţi pe calea
cea mai bună şi mai rapidă. Dacă puteţi folosi aparatura de radioamator e cu
atât mai bine. În cazul în care o agenţie vă cere să folosiţi sistemul lor de
comunicaţii radio faceţi-o. Abilităţile dumneavoastră tehnice şi de operare
sunt la fel de importante ca şi resursele dumneavoastră de radioamator.
Anatomia urgenţei în comunicaţii
În faza cea mai timpurie a numeroase calamităţi există o nevoie doar
limitată pentru servicii de comunicaţii de urgenţă. (Un exemplu evident ar fi o
furtună, un tornado sau un cutremur). Această fază ar putea avea loc de pildă
în perioada de «supraveghere» sau de «avertizare» a unei furtuni puternice. Ar
trebui să folosiţi acest răgaz pentru a monitoriza evoluţia furtunii şi pentru
a vă pregăti să intraţi în acţiune atunci şi dacă primiţi cererea de asistenţă.
Anumite reţele radio pot fi activate din vreme în faza de supraveghere sau de
avertizare, pentru a furniza agenţiilor deservite informaţii la minut.
Din momentul în care a fost identificată necesitatea potenţială sau
efectivă pentru resurse de comunicaţii mai extinse o agenţie deservită
emite apelul către comunicatorii voluntari. În funcţie de situaţie ar putea fi
nevoie de operatori şi de echipament în centrele operaţiunilor de urgenţă sau
pentru instalarea în locaţii în teren deschis, sau în ambele locuri. În anumite
zone o «echipă de reacţie rapidă» sau o mică subgrupă ar putea realiza o
reacţie minimală într-un timp extrem de scurt, urmând să fie susţinută de o a
doua reacţie, mai viguroasă, în termen de o oră sau două ore.
O reţea de «resurse» sau «logistică» ar putea fi organizată pentru a-i
dirija pe voluntarii de comunicaţii care sosesc şi pentru a direcţiona
resursele acolo unde acestea sunt cele mai necesare. Orice voluntar care nu a
fost cuprins într-o anumită reţea sau căruia nu i s-a repartizat o anumită
sarcină ar trebui să-şi semnaleze prezenţa în acea reţea şi s-o monitorizeze.
Din momentul începerii operaţiunii se pot întâmpla tot felul de lucruri.
Volumul mesajelor poate creşte rapid şi de regulă apar şi încurcăturile. Pe
lângă transmiterea mesajelor echipa dumneavoastră de comunicatori va trebui să
se gândească şi la ajutorarea sau înlocuirea operatorilor, la alimente şi apă,
la carburant şi la alte necesităţi logistice. Radiourile şi antenele se pot
strica şi vor trebui şi ele înlocuite. Unii operatori vor trebui să plece mai
devreme din motive personale.
Atribuirea unor sarcini de comunicare ar putea include lucrul într-un
adăpost pentru a transmite apeluri pentru informaţii, provizii şi personal,
menţinerea în strânsă proximitate cu o persoană oficială pentru a juca rolul de
legătură comunicaţională, colectarea de informaţii meteo sau colectarea şi
transmiterea unor rapoarte despre daune. Anumite reţele pot transmite cereri de
informaţii către centrele de refugiaţi sau evacuaţi sau mesaje de la refugiaţi
destinate membrilor lor familie aflaţi în afara zonei calamitate. Alte
neturi pot transmite necesităţile logistice pentru agenţia deservită, cum ar fi
cele referitoare la provizii, echipament şi personal.
Reţelele se vor înfiinţa, adapta şi desfiinţa în funcţie de schimbările
necesităţilor. Voluntarii vor trebui să rămână flexibili cu scopul de a
satisface nevoile schimbătoare ale agenţiei deservite sau ale agenţiei
guvernamentale. În timp necesitatea funcţionării reţelelor de comunicaţii se va
diminua pe măsură ce cantitatea de mesaje descreşte, astfel că anumite reţele
îşi vor înceta activitatea sau anvergura lor se va diminua. Operatorii vor fi
demobilizaţi pentru a se întoarce la casele lor unul câte unul, în grupuri
mici, sau cu toţii deodată, în funcţie de necesităţi.
La scurtă vreme după încheierea operaţiunii grupul comunicaţiilor de
urgenţă ar trebui să-şi evalueze eficienţa reacţiei, aceasta fie prin propriile
sale estimări sau împreună cu agenţia deservită. Se poate face acest lucru în
eter în cadrul unei reţele oficiale, prin e-mail sau într-o întâlnire faţă în
faţă cu reprezentanţii agenţiei. Oricare ar fi modalitatea aleasă evaluarea ar
trebui să aibă loc cât mai curând posibil după încheierea operaţiunii, pentru a
se asigura că evenimentele mai sunt proaspete în mintea tuturor.
Criticile, atunci când sunt prezentate corect, pot îmbunătăţi substanţial
eficienţa organizării telecomunicaţiilor dumneavoastră de urgenţă, precum şi
propria dumneavoastră eficienţă.
Capitolul 2
Relaţiile cu agenţiile
deservite
«Ce-are a face atitudinea mea cu comunicaţiile de urgenţă?»
Un
răspuns scurt: totul! În situaţia în care se menţine o atitudine profesională
şi serviabilă agenţiile deservite evidenţiază cu mândrie eforturile
radioamatorilor şi realizările lor. Situaţia opusă este ilustrată cu claritate
de vorbele unei persoane oficiale într-o situaţie de urgenţă: «A lucra cu
radioamatorii este ca şi cum ai mâna nişte pisici la păscut – să dispară de
aici!» Acest om s-a simţit evident frustrat de atitudinea voluntarilor săi.
Deşi după denumire ne spunem «amatori», aceasta se
referă doar la faptul că nu suntem plătiţi pentru eforturile noastre, ceea ce
nu trebuie să însemne că aceste eforturi şi comportamentul nostru vor putea fi
mai puţin profesionale. «Profesionalism» înseamnă a-ţi face treaba eficient –
şi cu cât mai puţină zarvă posibilă.
Nu are importanţă ce agenţie deserviţi – o agenţie
guvernamentală de gestionare a situaţiilor de urgenţă, o filială a Crucii Roşii
sau altele, e util să nu uităm că voluntarii telecomunicaţiilor de urgenţă sunt
ca nişte angajaţi neremuneraţi. Dacă vă veţi menţine atitudinea că sunteţi un
angajat al agenţiei pe care o deserviţi, cu toate aspectele pe care le implică
acest statut, există puţine şanse ca să cădeţi în greşeală. Vă aflaţi acolo
pentru a ajuta la soluţionarea problemelor lor de comunicaţii. Faceţi tot ce
puteţi, în limite raţionale, pentru a îndeplini acest scop şi evitaţi să
deveniţi dumneavoastră înşivă o parte a problemei.
Cine
pentru cine lucrează?
Oricum
ar fi, dumneavoastră lucraţi pentru ei.
Datoria dumneavoastră este să satisfaceţi
necesităţile de comunicaţii ale agenţiei deservite. Se spune deseori că
voluntarii nu sunt obligaţi să se supună ordinelor. Cu toate acestea, atunci
când vă oferiţi serviciile ca voluntar vă declaraţi implicit de acord să
acceptaţi şi să vă supuneţi unor ordine rezonabile şi cererilor «angajatorului»
dumneavoastră. Dacă nu vă simţiţi confortabil să faceţi acest lucru nu vă mai
oferiţi ca voluntar.
S-ar putea să existe situaţii în care simţiţi că nu
sunteţi dispus sau nu sunteţi capabil să îndepliniţi cererile agenţiei
deservite. Motivele pot fi personale sau în legătură cu siguranţa sau
sănătatea, sau e posibil să nu vă consideraţi calificat sau capabil să vă
supuneţi unei anumite solicitări. În situaţii rare s-ar putea să vi se ceară să
faceţi ceva interzis de reglementările ţării dumneavoastră privind activitatea
de radioamator. Indiferent de motive explicaţi respectuos situaţia şi lucraţi
cu agenţia deservită sau cu colegii dumneavoastră voluntari pentru
telecomunicaţii de urgenţă pentru găsirea unei soluţii alternative. Dacă
discuţia cu agenţia deservită devine dificilă sau inconfortabilă puteţi să
transmiteţi chestiunea primului dumneavoastră eşalon de superiori în
telecomunicaţii de urgenţă pentru ca ei s-o rezolve în locul dumneavoastră.
Cum
sunt văzuţi deseori voluntarii de către respondenţii profesionişti ai
situaţiilor de urgenţă
Cu excepţia cazului în care s-a cimentat o relaţie
pozitivă şi de lungă durată între profesionişti şi voluntari profesioniştii
care nu lucrează în mod regulat cu voluntari competenţi sunt deseori tentaţi
să-i considere pe aceştia ca «mai mult decât inutili». Există mai multe
explicaţii pentru aceasta. Secţiile de pompieri au o îndelungă istorie de
relaţii concurenţiale între profesionişti şi pompierii voluntari, şi această
atitudine de răsfrânge asupra voluntarilor în general. Agenţiile de poliţie
sunt deseori neîncrezătoare faţă de persoanele din exterior – fiind de multe
ori legitim îngrijorate în privinţa securităţii informaţiilor. În orice
domeniu profesioniştii investesc mult timp şi efort pentru dobândirea
abilităţilor lor şi în antrenament şi se mândresc mult cu statutul lor
profesional. Ca urmare ei pot să se considere capabili să se descurce în toate
situaţiile posibile fără vreun ajutor din exterior.
Pe de altă parte voluntarii pot fi văzuţi ca
«lucrători cu normă redusă», al căror nivel de pregătire şi de dăruire pentru
realizarea sarcinilor este în mare măsură variabil. Numeroase agenţii şi
organizaţii au constatat că pe anumiţi voluntari nu se poate conta tocmai în
momentele în care e nevoie mai mult de ei. Să nu vă simţiţi jigniţi atunci când
se manifestă această atitudine şi amintiţi-vă că nu o puteţi schimba peste
noapte. Va dura până când vă veţi dovedi valoarea ca voluntari şi veţi reuşi să
realizaţi şi să dezvoltaţi o relaţie de lucru pozitivă şi matură.
Organizaţii
şi sisteme de comunicaţii de urgenţă
Acest
ghid a fost redactat fără o orientare naţională preferenţială, el sugerează ca
cititorul să investigheze diferitele organizaţii dedicate comunicaţiilor de
urgenţă active în ţară şi în zona sa locală. Aceste organizaţii pot oferi
oportunităţi valoroase de pregătire radioamatorilor care dispun de o experienţă
limitată sau total absentă în traficul telecomunicaţiilor de urgenţă. Ele pot
pune la dispoziţie şi un forum în care să fie dezbătute probleme şi situaţii
uzuale de comunicaţii care pot apare în decursul unor incidente produse în
telecomunicaţiile de urgenţă.
Capitolul 3
Sistemele şi procedurile
de comunicaţii ale agenţiilor deservite
Introducere
Multe agenţii deservite deţin propriile lor sisteme
şi echipamente de comunicaţii, pornind de la cele modeste spre cele complexe.
În cadrul rolului nostru din ce în ce mai extins în calitate de comunicatori de
urgenţă se poate întâmpla să ni se ceară să operăm unele dintre aceste
echipamente. Dacă acest lucru se întâmplă trebuie să fiţi familiarizat cu
operarea lor. Grupul dumneavoastră de telecomunicaţii de urgenţă ar trebui să
coopereze din vreme cu agenţia deservită pentru a stabili dacă ea va avea
nevoie să-şi folosească propriul echipament şi condiţiile în care o va face.
Multe dintre aceste sisteme radio sunt diferite faţă de aparatura de
radioamator şi ar putea fi necesar un instructaj special pentru a le putea
opera. În plus procedurile în eter vor fi şi ele diferite. Vor fi necesare
pregătiri şi exerciţii pentru ca radioamatorii implicaţi în telecomunicaţii de
urgenţă să poată deveni eficienţi.
Sisteme
guvernamentale naţionale, statale şi locale
Aceste
sisteme pot include poliţia, pompierii ori alte departamente locale sau
municipale. Dacă veţi fi solicitat să folosiţi vreuna dintre aceste sisteme
asiguraţi-vă să deprindeţi procedurile lor standard de operare şi «alfabetul
fonetic» - dacă un astfel de alfabet este folosit corespunzător.
Conversaţiile neprotocolare sunt interzise de
agenţia deservită. Toate transmisiunile trebuie să se refere direct la misiunea
agenţiei.
Aţi face bine să vă informaţi dacă spitalele aflate
în zona dumneavoastră folosesc aparatură radio şi să vă familiarizaţi înaintea
oricărei urgenţe cu procedurile lor de operare.
Crucea Roşie internaţională şi diferitele
organizaţii naţionale ale Crucii Roşii au propriul lor sistem de comunicaţii
radio. Învăţaţi despre aceste sisteme radio şi de operare înaintea apariţiei
oricăror urgenţe de comunicaţii. Nu este recomandabil să aflaţi despre ele abia
în timpul acestora.
Numeroase agenţii deţin mai mult decât un singur
canal, fiecare dintre ele fiind alocat unui scop diferit. De exemplu
departamentul de pompieri ar putea avea un canal de «coordonare» şi unul sau
mai multe canale pentru comunicaţii de pe teren. Aceasta permite operaţiunilor
locale aflate în locaţia incendiului să fie menţinute autonome de operaţiunile
de coordonare în curs de desfăşurare.
Guvernamentelor locale ar putea să le fie alocate
frecvenţe utilizabile pentru orice funcţie locală guvernamentală legitimă. În
plus faţă de sistemele «simple» în care fiecare grup de utilizatori îşi are
propria sa frecvenţă mai există trei tipuri diferite de sisteme care permit mai
multor grupuri de utilizatori să-şi partajeze resursele. Ele sunt cunoscute ca
«repetoare comunitare», «sisteme de repetoare pentru transmiterea simultană a
mai multor semnale între două puncte» şi «sisteme simple partajate».
Sisteme
de repetoare comunitare
Un
repetor «comunitar» sau «partajat» foloseşte diferite tonuri CTCSS pentru
fiecare dintre grupurile de utilizatori. De exemplu un oraş poate avea un
repetor folosit în comun de departamentele de alimentare cu apă, de lucrări
publice şi de salubritate, autorizat ca sistem de radio unic al
«guvernului local». Dat fiind că fiecare departament foloseşte un ton CTCSS
diferit, în mod normal ele nu-şi vor auzi reciproc conversaţiile, însă într-un
moment dat un singur departament poate folosi sistemul. Unele orăşele pot chiar
combina într-un singur sistem operaţiunile departamentului de pompieri cu cele
ale poliţiei, fie pe un repetor, fie pe o frecvenţă simplex.
Atunci când se foloseşte orice frecvenţă partajată –
repetor sau simplex - este important să se apese butonul «monitor» cu un moment
înaintea transmiterii. Aceasta dezactivează decodorul CTCSS dându-vă
posibilitatea să auziţi orice transmisiune făcută pe frecvenţă. Anumite
radiouri mobile comută automat pe modul «monitor» când microfonul este scos din
agăţătoarea sa. Astfel puteţi fi sigur că nimeni altcineva nu foloseşte canalul
înainte de a vă lansa chemarea.
Într-o situaţie de urgenţă aceste sisteme de canale
partajate pot ajunge rapid supraîncărcate. Procedeul uzual este ca toate
comunicaţiile neesenţiale să înceteze sau să fie eventual mutate pe un sistem
de amator.
Sisteme
de telefonie
Există
mari deosebiri între diversele sisteme de telefonie folosite de agenţiile serviciilor
publice. Agenţia deservită ar trebui să fie capabilă să ofere cursuri de
pregătire pentru folosirea lor. Majoritatea sistemelor telefonice sunt însoţite
de manuale de utilizare şi, dacă este posibil, o copie a acestora ar trebui să
fie inclusă în materialele de instructaj ale grupului dumneavoastră de
radioamatori.
Cele mai multe sisteme telefonice comerciale sunt
dotate cu următoarele funcţiuni de bază, cu care ar trebui să vă familiarizaţi:
- Răspuns
la apeluri
- Efectuarea
apelurilor spre exterior
- Efectuarea
apelurilor de intercomunicaţii şi răspuns la aceste apeluri
- Efectuarea
de apeluri de tip «apelare rapidă»
- Punerea în
aşteptare a unor apeluri şi recuperarea lor ulterioară
- Transferarea
apelurilor spre o altă extensie
- Transferarea
apelurilor spre mesagerie vocală, dacă e disponibilă
- Recuperarea
apelurlor dintr-o căsuţă de mesagerie vocală
Există
probabil şi alte funcţiuni avansate disponibile, dar în majoritatea cazurilor
nu aveţi nevoie să vă deprindeţi cu ele pentru operaţiuni cu caracter temporar.
Cu toate acestea e o bună idee să păstraţi la îndemână manualul de utilizare.
De asemenea ar trebui să încercaţi să determinaţi în ce măsură sistemul de
telefonie al agenţiei este dependent sau influenţabil de fluctuaţiile
alimentării cu energie electrică.
Telefoane
prin satelit
Telefoanele prin satelit şi terminalele de date
devin din ce în ce mai uzitate de către agenţiile deservite, pe măsura
descreşterii cheltuielilor de deţinere şi de trafic. Serviciul de
telefonie şi de date este oferit de un număr de companii, printre care
Inmarsat, Iridium, Thuraya şi Globalstar. Unele telefoane şi terminale necesită
o antenă poziţionată direct spre satelit, altele nu au nevoie de asta, dar
toate au nevoie să beneficieze de vizibilitate în direcţia satelitului. Unele
au formatul unei portabile, altele sunt adăpostite în serviete şi trebuie
instalate înainte de a putea fi operate. Pe lângă comunicarea vocală unele
companii oferă paging, fax şi transmisiuni de date. În câteva modele de
telefoane este integrat în acelaşi aparat şi un telefon celular terestru.
Apelurile sunt în general scumpe, comparativ cu apelurile prin telefoanele
celulare. Toate apelurile efectuate prin aceste sisteme sunt considerate
apeluri «internaţionale» şi fiecare companie are unul sau mai multe «coduri de
ţară». Dacă aveţi nevoie să folosiţi vreunul dintre aceste telefoane
limitaţi-vă la conversaţii scurte şi la obiect. Cu toate că
utilizarea majorităţii telefoanelor este simplă, din cauza varietăţii
aparatelor şi a serviciilor este esenţial ca utilizatorii să fie pe deplin
instruiţi pentru folosirea lor. În plus există o anumită preocupare pentru faptul
că numărul telefoanelor prin satelit vândute depăşeşte cu mult numărul
canalelor de satelit disponibile, atfel că supraîncărcarea sistemului rămâne o
reală posibilitate în cazul unui incident de mare întind
Sisteme
de date prin satelit
Sistemele prin satelit folosite de
agenţiile deservite sunt şi ele de o mare varietate. Unele sunt utilizate
pentru comunicaţii de date şi voce bilaterale, altele pentru recepţie de voce,
date şi video unilaterale. Agenţia va trebui să furnizeze din timp instructaj
pentru folosirea lor dacă doreşte ca dumneavoastră să fiţi capabil să operaţi
un astfel de echipament în decursul unei crize.
Alte
echipamente deţinute de agenţii
Pe lângă sistemele de radio şi de
telefonie vi s-ar putea cere să folosiţi aparate de fax, copiatoare,
calculatoare şi dispozitive similare. Dat fiind că mulţi dintre noi folosim
aceste aparate la locul de muncă, în cele mai multe dintre cazuri învăţarea
operării lor nu ar trebui să fie o problemă. Cu toate acestea, anumite
copiatoare şi programe de calculator sunt destul de complicate şi ar putea
necesita un instructaj pentru utilizarea lor. De obicei programele de
calculator utilizate în aplicaţii de siguranţă publică sunt concepute special
pentru un anumit scop şi s-ar putea să necesite ceva pregătire în situaţiile
rare în care veţi fi solicitat să folosiţi sistemul.
Capitolul 4
Lucrul nemijlocit cu
publicul
Introducere
Numeroşi radioamatori doresc să dea o mână de ajutor atunci când este
nevoie, dar nu au posibilitatea de a dedica timpul necesar sau de a se încadra
în programul unei participări efective prescris de o anumită agenţie deservită
sau de o organizaţie de telecomunicaţii de urgenţă. Unii au dificultăţi de
mobilitate care le limitează posibilitatea voluntariatului în afara propriilor
lor locuinţe. Aceşti amatori pot aduce cu toate acestea contribuţii valoroase
comunităţilor lor locale implicându-se la nivel de proximitate locală şi
punându-şi abilităţile la dispoziţia vecinilor lor. Devenind o resursă pentru
cei din imediata dumneavoastră apropiere puteţi îmbunătăţi gradul lor de
înţelegere şi de apreciere pentru radioamatormul în general.
Cum
să încep?
Vecinii se pot întovărăşi printr-o diversitate de
căi pentru a se întrajutora, în special în decursul unei situaţii de urgenţă.
Informaţi-vă ce fel de activităţi de pregătire se
desfăşoară în zona dumneavoastră şi alăturaţi-vă acelui efort. Aflaţi ce fel de
planuri sunt deja puse în aplicare şi notaţi-vă planul de comunicare sau
absenţa acestuia. Daţi-le de ştire celorlalţi participanţi că sunteţi un
radioamator autorizat şi că doriţi să ajutaţi la elaborarea sau
îmbunătăţirea resurselor de comunicare ale grupului. De regulă grupurile
comunitare sunt dornice să înveţe de la oameni care deţin cunoştinţe şi
experienţă în domeniile care au legătură cu activitatea lor.
De asemenea e o bună idee să participaţi la orice
fel de antrenamente locale oferite deja pentru pregătirea în caz de calamităţi,
pentru ca priceperea dumneavoastră cel puţin să o egaleze pe aceea a vecinilor
dumneavoastră şi astfel să vă puteţi prezenta sugestiile privitoare la
comunicaţii în contextul acelei priceperi.
Participarea la cursurile locale de pregătire vă va da şi ocazia să
întâlniţi persoane cu aceleaşi preocupări, cu care puteţi să vă împărtăşiţi
ideile. În situaţia în care nu există niciun grup sau program de pregătire în
zonă gândiţi-vă să le iniţiaţi dumneavoastră.
Folosirea
aparaturii Personal Radio Service sau
PMR
Cele
mai răspândite şi omniprezente mijloace de comunicare care nu sunt dependente
de sistemul de telefonie sau de internet sunt cele denumite câteodată Family
Service Radio (FRS) sau radiouri PMR446. Multe administraţii naţionale
permit folosirea acestor aparate fără deţinerea unei autorizaţii, la puteri
foarte mici, majoritatea fiind alocate în benzile de UHF. Verificaţi dacă
administraţia locală permite utilizarea lor în ţara dumneavastră. Ar putea fi
disponibil de asemenea serviciul de citizen band (CB).
Dacă veţi recomanda unui grup de vecini să
folosească serviciul radio personal (Personal
Radio Service) aţi putea să
le faceţi una dintre următoarele sugestii:
La echiparea unui grup pentru prima dată cu
aparatură e bine ca toţi să cumpere aceeaşi marcă şi acelaşi model de radio
(sau să se cumpere acelaşi model cu ridicata pentru a reduce astfel
cheltuielile). Aceasta va asigura o numerotare coerentă a canalelor.
Dacă membrii grupului folosesc deja diferite mărci
şi modele pregătiţi un tabel care să însoţească fiecare aparat şi din care să
reiasă numărul canalelor corespunzătoare fiecărei frecvenţe.
Oricare deţinător de radio ar trebui să se priceapă
să-şi alimenteze transiverul cu baterii alcaline. Bateriile reîncărcabile NiCad
sau Li-Ion sunt foarte bune pentru o utilizare cotidiană atunci când
alimentarea cu curent alternativ este disponibilă pentru reîncărcarea lor, însă
atunci când alimentarea AC lipseşte sau o utilizare intensă a radioului
descarcă rapid bateriile aceasta poate fi o problemă. Acumulatoarele alcaline
nu sunt scumpe, se pot înlocui repede, au o durată de viaţă relativ lungă pe
rafturile magazinelor şi de regulă sunt păstrate gata de folosire în lanterne
şi în alte dispozitive. Dacă un radio are nevoie de o cutie separată pentru
folosirea acestor baterii de unică folosinţă procuraţi-vă câte una pentru
fiecare aparat. Dacă bateriile alcaline se pot fixa direct în radio păstraţi
câteva la îndemână (lângă radio, nu în radio) şi împrospătaţi-vă rezerva atunci
când e necesar.
Acoperire radio
Puteţi
sugera sau organiza un exerciţiu de cartografiere a acoperirii radio prin care
vecinii dumneavoastră să-şi testeze aparatele din diverse locaţii, în
interiorul şi din exteriorul locuinţelor, pentru a identifica zonele cu şi fără
acoperire. Identificaţi locurile de unde puteţi transmite cu cea mai completă
acoperire şi dacă e necesar pregătiţi-vă să folosiţi relee pentru zonele cu
acoperire dificilă. Cunoaşterea acestor detalii va fi de mare ajutor şi va
obişnui oamenii să-şi folosească radiourile.
Protocolul
radio
În timpul unei calamităţi atât timpul
cât şi resursele radio ar putea fi limitate. Oamenii vor fi ocupaţi să se
îngrijească de propriile lor familii sau să îndeplinească sarcinile care le-au
fost alocate ca membri ai unei echipe. Este în beneficiul tuturor să facă
transmisiuni scurte şi să reducă la minim confuziile privind identitatea celui
care cheamă şi a celui chemat. Radioamatorii sunt deprinşi cu un bun protocol
radio şi îi pot învăţa pe vecinii lor pentru a promova o utilizare eficientă a
oricăror aparate radio pe care le deţin.
Legătura
cu exteriorul
În afară de planul de comunicaţii cu proximităţile
radioamatorii pot fi solicitaţi sau se aşteaptă din partea lor să furnizeze
legături cu zone adiacente sau cu primii respondenţi. Ar trebui să-i cunoaşteţi
pe ceilalţi amatori din zona dumneavoastră şi să ştiţi frecvenţele pe care ei
pot fi contactaţi. Probabil că prin intermediul lor veţi avea cel mai valoros
acces la primii respondenţi şi la organizaţiile de asistenţă în cazul în care
va exista necesitatea unui acces.
Trebuie să vă fixaţi aşteptări realiste privind
lucrurile pe care le puteţi realiza. Zonele înconjurătoare ar putea avea de
făcut faţă aceloraşi probleme pe care le aveţi dumneavoastră pe plan local.
Comunicaţiile departamentului de pompieri şi ale celor de impunere a
legii vor fi extrem de ocupate şi vor acorda prioritate acelor grupuri cu
care sunt deja familiarizate. Puteţi afla mai multe informându-vă despre
organizaţiile de telecomunicaţii de urgenţă aflate în zona dumneavoastră. Chiar
dacă nu aveţi timpul necesar pentru a participa în mod regulat la activităţile
grupului local de telecomunicaţii de urgenţă trebuie să aflaţi unde ar putea fi
acesta staţionat şi cum poate fi contactat. De exemplu, dacă ştiţi care sunt
spitalele care vor avea acoperire radio şi care sunt modalităţile de a ajunge
la ele veţi putea determina dacă o anumită facilitate este funcţională în
timpul unei calamităţi pentru ca o persoană grav rănită să poată fi
transportată acolo.
O definiţie a «comunităţii deservite»
Există
o concepţie care câştigă teren în rândul comunităţii radioamatorilor implicaţi
în pregătirea pentru situaţii de urgenţă potrivit căreia radioamatorii
individuali pot fi cel mai utili publicului atunci când se adună într-o
«comunitate» sau devenind o resursă de «proximitate» pentru cei aflaţi în
apropierea domiciliului lor.
Iată un articol scris de Rick Palm K1CE, un vechi
promotor al implicării radioamatorismului în acţiuni de ajutorare şi de reacţie
în situaţii de calamitate:
Comunicaţii
în pregătirea proximităţilor
Să ne
luăm un răgaz pentru a examina felul în care radioamatorul din preajmă poate
să-şi sprijine vecinii pentru a atinge un stadiu de pregătire adecvat.
Radioamatorul este persoana ideală pentru a convoca o întrunire a vecinilor,
având în vedere experienţa şi competenţa sa în domeniul comunicaţiilor, prima
condiţie pentru orice iniţiativă de succes. Fluturaşi care să anunţe întrunirea
plănuită şi ordinea de zi a acesteia pot fi introduse în cutiile poştale,
urmate apoi de apeluri telefonice. Un centru comunitar sau chiar şi locuinţa
unui vecin pot sluji drept locaţii pentru întrunire. Aceasta poate fi
considerată un deschizător de drumuri pentru vecini, o ocazie de a se cunoaşte
în contextul posibilităţii de a se baza unii pe alţii în cazul unui scenariu de
reacţie în timpul unei calamităţi. Pentru începutul întrunirii o trecere în
revistă a diferitelor tipuri de primejdii care ameninţă zona şi o retrospectivă
a evenimentelor din trecut poate da tonul şi să sugereze gradul de gravitate al
misiunii în conştiinţa participanţilor.
Se poate organiza şi o masă rotundă cu prezentarea
individuală a unor vecini, cu menţionarea experienţei lor personale şi
profesionale şi a interesului lor în îndeplinirea unor funcţii în procesul de
pregătire. Se pot face şi desemnări iniţiale, care apoi pot fi schimbate sau
modificate în cadrul unor întruniri viitoare, dacă acest lucru va fi necesar.
Radioamatorul este evident persoana cea mai
potrivită pentru a conduce funcţiile de comunicare, fiind de aceea capabil să
depăşească într-un mediu post-calamitate efectele izolării resimţite de vecini.
Radioamatorismul este cel mai adaptabil serviciu de comunicare radio disponibil
pentru cetăţeanul de rând şi vecinii săi. Radioamatorul este persoana care
dispune de cea mai mare experienţă în domeniul principiilor şi aplicaţiilor
practice ale comunicaţiilor.
Mike Corey KI1U de la ARRL spune: “S-au
făcut o mulţime de cercetări în chestiunea lipsei de încredere dintre emitenţii
avertismentelor şi publicul care le recepţionează. Amatorii sunt o soluţie bună
pentru a construi între ei o punte în chestiunea încrederii, dat fiind că noi
putem formula avertismentele în termeni pe care vecinii noştri le pot înţelege.“
Funcţiunile comunicaţiilor implică de asemenea
siguranţa nemijlocită a vieţii şi a proprietăţii după o calamitate, dând
posibilitatea vecinilor să comunice între ei pentru a activa planul de
proximitate şi stabilirea unor comunicaţii solide cu lumea exterioară în scopul
transmiterii unor rapoarte de situaţie, a necesităţilor urgente şi a cererilor
de livrare a unor provizii indispensabile.
Mesaje privind sănătatea şi asistenţa celor aflaţi
în proximitate (chiar dacă sunt doar la o distanţă de câteva blocuri) pot
fi transmise în numele membrilor lumii exterioare, către prieteni şi familiile
îngrijorate. Necesitatea comunicaţiilor radio nu poate fi subestimată, şi
aceasta nu numai atunci când se referă la nevoi stringente, dar şi pentru
starea de spirit a familiilor vecinilor, potenţial stresaţi psihologic şi
disperaţi.
Radioamatorul ar putea de asemenea să menţină spre
uzul vecinilor generatoare electrice portabile şi staţii de încărcare pentru
bateriile reîncărcabile, eventual în garajul său, atunci când furnizarea
normală a energiei electrice a încetat. Amatorii sunt experţi în utilizarea
surselor de energie alternative.
Numeroşi radioamatori sunt antrenaţi în tehnicile şi
protocoalele de căutare şi salvare (search and rescue, SAR) şi
radioamatorismul deţine o îndelungă tradiţie în deservirea căutătorilor şi
salvatorilor cu comunicaţii radio. De decenii SAR a fost asociat cu
radioamatorismul. Există numeroase medii de abordare pentru SAR, niciunul nu se
potriveşte în mod obligatoriu cu toate celelalte. Persoana răspunzătoare pentru
această funcţie de proximitate trebuie să fie conştientă şi antrenată în mod specific
pentru media SAR cu care va avea de-a face - de pildă SAR în mediul urban.
Comunicaţiile pentru această funcţie sunt esenţiale atunci când vecinii nu sunt
de găsit şi sunt potenţial răniţi.
Conceptul echipei de proximitate poate salva vieţi
şi bunuri ale celor mai apropiate persoane în afara familiei dumneavoastră –
vecinii. Radioamatorismul este o componentă esenţială a mijloacelor de care
dispune echipa.
Capitolul 5
Abilităţi în telecomunicaţiile
de urgenţă
Introducere
Un comunicator de urgenţă trebuie să-şi facă partea
de treabă care îi revine pentru ca toate mesajele să ajungă la destinatar
rapid, cu acurateţe şi cu cât mai puţină agitaţie posibilă. Un număr de factori
pot influenţa abilitatea dumneavoastră de a reuşi acest lucru, printre care se
numără propriile abilităţi de operare, modalitatea de comunicare folosită, o
varietate de probleme legate de zgomot, abilităţile părţii destinatare,
cooperarea cu alte persoane şi resursele adecvate.
Comunicaţiile de care depinde viaţa şi moartea altora nu fac parte din
experienţa noastră cotidiană. Majoritatea lucrurilor pe care le spunem şi le
facem zi de zi nu au potenţialul de a influenţa decisiv vieţile şi bunurile a
sute sau mii de oameni. În cazul unei urgenţe orice mesaj transmis poate avea
consecinţe însemnate şi adeseori involuntare. Un mesaj confuz sau unul care a
ajuns să fie modificat, întârziat, transmis greşit sau netransmis poate duce la
rezultate dezastruoase.
Ascultarea
Ascultarea
reprezintă 50% din comunicare. Disciplinaţi-vă pentru a vă putea concentra
asupra sarcinii asumate şi eliminaţi tot ceea ce vă poate distrage. Dacă
atenţia dumneavoastră slăbeşte într-un moment nepotrivit puteţi pierde un mesaj
de mare importanţă. A asculta înseamnă totodată evitarea unor transmisiuni
inutile. Un om înţelept a spus odată: «Omul are două urechi şi o gură. De aceea
el trebuie să asculte de două ori mai mult decât vorbeşte.» În timp ce
întrebaţi pentru a patra oară în decursul unei ore «Când vor sosi paturile?»
altcineva aflat într-o situaţie de viaţă şi de moarte ar putea fi împiedicat să
lanseze un apel de ajutor.
Uneori ascultarea este complicată de zgomot. E
posibil să operaţi dintr-o locaţie zgomotoasă, semnalul poate fi slab sau
există alte staţii generatoare de interferenţe. În toate aceste cazuri e util
să folosiţi căşti pentru a reduce la minim zgomotul local şi pentru a vă putea
concentra asupra semnalulul radio. Orice veteran al situaţiilor de urgenţă vă
poate confirma: căştile sunt unul dintre accesoriile neapărat necesare în
cursul unor operaţiuni de telecomunicaţii de urgenţă. Filtrele pentru
procesarea digitală a semnalului (digital signal processing,
DSP) şi alte tehnologii pot fi şi ele utile pentru a reduce zgomotul radio şi
interferenţele.
Folosirea
microfonului
Chiar şi un lucru atât de simplu cum ar fi folosirea
corectă a microfonului poate fi un element determinant în privinţa
inteligibilităţii. Pentru o performanţă optimă ţineţi microfonul aproape de
obraz, la mică distanţă alături de gură. Nu vorbiţi direct în microfon, astfel
veţi reduce zgomotele respiratorii şi pocnetele care pot acoperi vorbirea dumneavoastră.
Vorbiţi cu o voce normală, limpede, calmă. Ridicarea
glasului sau strigătele pot duce la supramodulaţie şi distorsiuni şi nu vor
creşte volumul semnalului de partea receptorului. Vorbiţi într-un ritm
normal - cuvintele bălmăjite pot produce o vorbire lipsită de claritate
şi chiar ininteligibilă.
Pronunţaţi cuvintele cu grijă, asigurându-vă că aţi
enunţat fiecare silabă şi fiecare sunet. Radiourile trebuie setate pentru ca
dintr-o voce normală emisă de la distanţa de doi centrimetri de microfon să rezulte
o modulaţie completă. Dacă amplificarea microfonului dumneavoastră este fixată
la un nivel ridicat pentru ca să puteţi obţine o modulaţie completă cu
microfonul ţinut în poală acesta va colecta şi zgomotele de fond exterioare,
care vă pot acoperi sau distorsiona glasul.
Un microfon supresor de zgomot este o bună alegere
pentru că blochează aproape toate zgomotele nedorite şi este disponibil în
versiuni manuale sau în combinaţia cască-microfon. Acestea au devenit mai
ieftine şi mai răspândite, însă aveţi grijă să alegeţi una dotată cu un element
cardioid sau un alt element supresor de zgomot. Multe microfoane ale unor
seturi ieftine conţin elemente omnidirecţionale şi vor colecta zgomote străine.
Transmisiunile VOX (voice operated transmission)
nu sunt recomandate în comunicaţiile de urgenţă. Se poate lesne întâmpla ca
zgomotul de fundal şi comentariile operatorului să fie transmise în mod
accidental, din aceasta rezultând o situaţie jenantă sau o reţea perturbată. În
loc de VOX folosiţi un comutator manual sau o pedală.
Dacă folosiţi un repetor asiguraţi-vă că înseraţi
mici pauze înainte de a apăsa pe comutatorul PTT (push-to-talk) şi de a
vorbi. În interiorul sistemului se pot produce diverse întârzieri, inclusiv
timpul de decodare CTCSS şi timpul de comutare al emiţătorului. Anumite
repetoare au şi un temporizator care previne pătrunderea zgomotului produs din
acţionarea emiţătorului. De asemenea ele oferă timp anumitor staţii portabile
să iasă din modul de economisire a energiei (power-saver mode).
Intercalarea unei pauze este necesară şi în cazul oricăror sisteme de repetoare
cuplate, pentru a permite tuturor linkurilor să-şi înceapă transmisiunea. O
scurtă temporizare înainte de a vorbi după intrarea în emisie va asigura
transmiterea integrală a mesajului dumneavoastră, evitându-se repetarea
consumatoare de timp a primelor cuvinte care s-au pierdut.
În fine, a intercala între transmisiuni o pauză
puţin mai lungă decât de obicei dă posibilitatea altor staţii să-şi transmită
eventualul lor trafic de urgenţă.
Concizie
şi claritate
Orice
comunicare ar trebui să conţină exclusiv informaţiile necesare pentru
transmiterea mesajului cu claritate şi acurateţe. Informaţiile care nu sunt la
obiect îl pot distrage pe primitor şi pot duce la interpretări eronate şi
confuzii. Dacă sunteţi autorul mesajului şi puteţi renunţa la transmiterea unui
cuvânt fără a modifica sensul mesajului, faceţi-o. Dacă descrierea unui element
nu va contribui la înţelegerea mesajului eliminaţi-o. Exprimările ca «nu face»
şi «nu este» sunt lesne confundate. Dacă altcineva este cel care a redactat
mesajul cooperaţi cu el pentru a obţine mai multă concizie.
Faceţi-vă transmisiunile succinte şi profesionale,
aşa cum procedează dispecerii poliţiei, ai pompierilor şi ai controlorilor
traficului aerian. Nu vă daţi cu părerea, nu tăifăsuiţi. Într-o reţea de
urgenţă nu-şi au locul exprimări de genul «Salut Pablo, nu te-am mai auzit de
multă vreme …», «Auzi, mai ştii transiverul acela despre care mi-ai pomenit
luna trecută ...» sau orice alte conversaţii neesenţiale.
Asiguraţi-vă că spuneţi exact ceea ce aveţi de gând
să transmiteţi. Folosiţi cuvinte precise, pentru a putea fi sigur că
transmiteţi sensul exact pe care îl aveţi în minte. Nu spuneţi «Locul acela
despre care vorbisem» când de fapt vă referiţi la «şcoala Richards». Folosirea
unui limbaj imprecis poate conduce la interpretări greşite şi confuzii.
Abordaţi într-un anumit moment dat un singur subiect
complet. Amestecarea diferitelor subiecte într-un singur mesaj poate conduce şi
ea la interpretări greşite şi confuzii. Dacă transmiteţi o listă de provizii
alimentare suplimentare necesare separaţi-o de mesajul în care cereţi mai mulţi
saci de nisip. S-ar putea să fie necear ca cele două cereri să fie transmise la
diferite locaţii. Dacă ele sunt combinate una dintre solicitări se va
pierde.
Limbajul
«în clar»
Ca
radioamatori folosim în conversaţiile noastre cotidiene o mulţime de expresii
de «jargon». Majoritatea dintre noi ne înţelegem – atunci când ne înţelegem -,
iar dacă uneori nu ne înţelegem nu are cine ştie ce importanţă. Însă în
situaţii de urgenţă rezultatele pot fi cu totul diferite. Un mesaj greşit
înţeles poate costa viaţa unui om.
Nu
toată lumea implicată într-o situaţie de comunicaţii de urgenţă va pricepe
jargonul nostru tehnic. Chiar şi expresiile folosite de radioamatori diferă de
la o regiune la alta, iar noii radioamatori şi neradioamatorii nu vor avea
habar de terminologia folosită de noi. Un anumit jargon întrebuinţat de
amatorii locali poate avea semnificaţii cu totul diferite pentru radioamatorii
provenind din alte regiuni.
Din
aceste motive toate mesajele şi comunicaţiile în cursul unei urgenţe trebuie să
fie în limbaj clar. Abrevierile codului «Q» (cu excepţia traficului în
telegrafie, în care acestea sunt cerute de comunicaţiile internaţionale în care
poate exista o barieră lingvistică), cele 10 coduri (ale poliţiei) ar trebui evitate. O excepţie de la această regulă o
constituie lista-standard a semnelor telegrafice speciale folosite în traficul
de reţea al radioamatorilor (pro-signs),
cum ar fi CL pentru «clear» (închid staţia), AA pentru «all after»
(repetă totul după ...) etc.
Evitaţi
cuvintele şi frazele care transmit emoţii puternice. Oricum majoritatea
situaţiilor de urgenţă conţin deja o încărcătură emoţională şi nu e nevoie ca
dumneavoastră să contribuiţi la agravarea acesteia. De pildă, în loc să spuneţi
«daune îngrozitoare şi oameni făcuţi arşice» puteţi spune «semnficative daune
fizice şi răniri personale grave».
Vă
rog controlaţi-vă debitul verbal. Acesta trebuie să aibă o viteză normală. De
multe ori operatorii de urgenţă se emoţionează prea tare şi vorbesc extrem de
repede, ceea ce face dificilă înţelegerea mesajelor lor de către staţiile
aflate pe recepţie.
Este
posibl ca anumite cuvinte dintr-un mesaj să nu poate fi înţelese imediat.
Acesta e cazul denumirii neobişnuite a unor localităţi, cum ar fi de exemplu
«Franconia», sau nume de famile ciudate, de pildă «Smythe». Cea mai bună cale
de a vă asigura că au fost înţelese corect este să le literaţi. Problema este
că dacă o faceţi folosind tot litere (a-be-ce-de) există în continuare riscul ca ele să fie înţelese tot
greşit, dat fiind că multe litere au aceeaşi sonoritate de cealaltă parte a
circuitului radio. «Z» şi «C» din limba engleză sunt două exemple bune. De
aceea comunicatorii radio folosesc deseori fonetizarea. Ar trebui să aflaţi
care sunt fonetizările folosite de obicei în zona dumneavoastră şi să le
întrebuinţaţi.
Pentru a reduce cererile de repetare a unor cuvinte
folosiţi fonetizarea ori de câte ori un cuvânt are o literare neobişnuită sau
poate fi lesne înţeleasă greşit. Nu literaţi cuvinte obşnuite decât dacă staţia
receptoare v-o cere. În anumite cazuri staţiile receptoare vă pot cere să
folosiţi literarea fonetizată a câte-unui cuvânt obişnuit pentru a elimina o
eventuală confuzie cu ceea ce s-a recepţionat. Practica standard este aceea de
a pronunţa mai întâi cuvântul, apoi să anunţaţi «spun pe litere» şi să-l
fonetizaţi. Prin aceasta daţi de ştire staţiei receptoare că urmează să
fonetizaţi cuvântul pe care tocmai l-a auzit.
Există în uz mai multe alfabete fonetice diferite,
dar majoritatea radioamatorilor şi agenţiile de siguranţă publică folosesc
alfabetul fonetic al Uniunii internaţionale a telecomunicaţiilor (International
Telecommunications Union, ITU), alţii folosesc o fonetizare a lor proprie,
mai ales pentru o memorizare mai uşoară a indicativelor, adeseori cu rezultate
hazlii. O astfel de practică nu-şi are locul în comunicaţiile de urgenţă. În
condiţii dificile şi cuvintele cu fonetizări ciudate pot fi înţelese greşit.
Trebuie să ne asigurăm că ceea ce spunem va fi interpretat exact în sensul
intenţionat de noi – acesta fiind motivul pentru care majoritatea
comunicatorilor profesionişti folosesc fonetizări standardizate:
Alfa, Bravo, Charlie, Delta, Echo, Foxtrot, Golf, Hotel, India, Juliet, Kilo, Lima, Mike, November, Oscar, Papa, Quebec, Romeo, Sierra, Tango, Uniform, Victor, Whiskey, X-ray, Yankee
şi Zulu.
Cuvinte
procedurale
Denumite
în limba engleză pro-words («pro», abreviere de la «procedural»
şi «word» = cuvânt) , ele se numesc şi semne procedurale («pro-signs») atunci
când sunt folosite în telegrafie şi în modurile digitale. Rolul lor este acela
de a se economisi timp şi de a se asigura că toată lumea înţelege ceea ce se
spune.
Anumite
cuvinte procedurale sunt folosite în comunicaţiile generale, altele în timp ce
se transmit şi se recepţionează mesaje oficiale. Utilizarea şi sensul anumitor
cuvinte procedurale folosite în alte servicii, cum ar fi poliţia, pompierii şi
armata, pot diferi de cele uzitate în traficul de radioamator.
Radioamatorii
ar trebui să se consulte cu comunicatorii experimentaţi în domeniul situaţiilor
de urgenţă din zona lor pentru a determina dacă se folosesc cuvintele
procedurale şi care este semnificaţia lor în traficul local.
Indicative
tactice
Dacă
sunt permise în ţara dumneavoastră indicativele tactice pot identifica locaţia
staţiei sau destinaţia acesteia în cursul unui eveniment, indiferent de
persoana care operează staţia. Acesta este un concept important. Indicativul
tactic vă permite să contactaţi o staţie fără să cunoaşteţi indicativul
operatorului, ceea ce elimină confuzia în momentul schimburilor de tură sau în
cazul unor staţii cu mai mulţi operatori.
Indicativele tactice ar trebui să fie folosite în
toate reţelele de urgenţă şi în cadrul evenimentelor de serviciu public în care
există mai mult de câţiva participanţi. Staţia controloare a reţelei (net
control station, NCS) poate aloca un indicativ tactic în momentul
«deschiderii» unei locaţii. De regulă indicativele tactice furnizează anumite
informaţii privind locaţia sau scopul lor. Deseori este util ca indicativele
tactice să aibă un sens care se conformează modalităţii în care agenţia
deservită identifică locaţia sau funcţiunea. O listă a indicativelor tactice şi
a locaţiilor sau funcţiunilor pentru care au fost ele alocate ar trebui să fie
adusă la cunoştinţa tuturor celor care ar urma să lanseze apeluri sau să le
recepţioneze de la fiecare dintre aceste locaţii sau funcţiuni.
Apelarea
cu indicative tactice
Dacă
sunteţi de pildă în «Aid 3» în cadrul funcţionării unei reţele şi doriţi să
contactaţi staţia conducătoare a reţelei aţi spune «Net, Aid3» sau, în reţelele
mai animate (şi atunci când net-controlul ascultă cu mare atenţie) simplu «Aid
3». Dacă veţi avea de transmis un trafic de urgenţă veţi spune «Aid 3, trafic
de urgenţă», sau pentru trafic prioritar «Aid 3, trafic prioritar». Observaţi
cât de rapid aţi transmis toate informaţiile necesare fără să fi folosit niciun
fel de cuvinte în plus.
Dacă aveţi trafic pentru o anumită locaţie, cum ar
fi Firebase 5, veţi spune «Aid 3, trafic prioritar pentru Firebase 5». Aceasta
va transmite staţiei conducătoare a reţelei tot ceea ce e necesar pentru a
direcţiona corect mesajul. Dacă nu există vreun alt trafic în aşteptare staţia
conducătoare va chema Firebase 3: «Firebase 5, cheamă Aid 3 pentru trafic
prioritar». Observaţi că nu a fost folosit niciun indicativ - deocamdată
…
Identificarea
staţiei
În afară de ideea respectării
regulamentelor administraţiei dumneavoastră naţionale identificarea corectă a
staţiei este esenţială pentru promovarea unei operaţiuni eficiente într-o
reţea. În Statele Unite regulamentul de amator prescrie ca să vă identificaţi
la intervale de 10 minute în cursul unei conversaţii şi la încheierea ultimei
dumneavoastră transmisiuni. În timpul unor perioade de activitate intensă în
neturile tactice se poate întâmpla lesne să uitaţi când v-aţi identificat
ultima oară, iar dacă vă identificaţi la sfârşitul fiecărei transmisiuni veţi
pierde timp valoros. Asiguraţi-vă că respectaţi regulamentele administraţiei
dumneavoastră naţionale în privinţa identificării şi adoptaţi protocolul de
identificare al amatorilor locali folosind indicativele tactice.
O
listă a obişnuinţelor care trebuie evitate
-
Gânditul cu voce tare în eter: «Păi, ia să vedem. Hm. Ei bine, mă gândesc că
dacă ...»
- Controversele în eter, criticarea, divagaţiile
- Strigatul în microfon
- Fonetizări «ingenioase»
- Identificarea de fiecare dată când conectaţi sau
deconectaţi PTT-ul microfonului
- Folosirea codurilor «10», a codului Q în fonie sau
orice alte lucruri care diferă de limbajul «în clar»
- Vorbitul fără planificarea mentală prealabilă a
mesajului
- Pălăvrăgeala «ca să mai treacă
timpul».
Capitolul 6
Teoria reţelei şi
sistemele comunicaţiilor de urgenţă
Teoria reţelei
Studiul transferului de informaţii între puncte
multiple este cunoscut sub denumirea de «teoria reţelei».
În timpul unei situaţii de urgenţă mesajele variază
din punct de vedere al lungimii, al conţinutului, al complexităţii şi al altor
caracteristici. Similar, căile de comunicare disponibile variază în privinţa
capacităţii lor de a transmite cu succes mesaje având diferite caracteristici.
Teoria reţelei poate fi gândită ca procesul de a ajusta un anumit mesaj la cea
mai «bună» cale de comunicare. Cea mai bună cale este aceea care poate
transfera informaţia cu cea mai mare eficienţă, consumând cel mai scurt timp
din resursele de comunicare şi obţinând transferarea informaţiei cu cea mai
mare acurateţe şi cu cel mai înalt grad de încredere.
Deseori radioamatorii sunt invitaţi să participe la
planificarea serviciilor de urgenţă, punându-şi la dispoziţie experienţa în
domeniul comunicaţiilor. Incorporând anumite concepte fundamentale ale teoriei
reţelei în planificarea sistemelor comunicaţiilor de urgenţă noi putem face
paşi anticipaţi pentru a ne asigura că atunci când se produc calamităţile vor
fi disponibile modalităţi de comunicare eficiente şi adecvate, furnizând astfel
publicului un serviciu mai valoros.
Să începem discuţia noastră cu caracteristicile
mesajelor.
Destinaţii unice vs. destinaţii multiple
Există diferenţe majore între radiodifuziune şi
canalele de comunicaţii exclusive, de la staţie la staţie. Anumite mesaje sunt
menite unui singur destinatar, în vreme ce altele trebuie să fie recepţionate
simultan în mai multe locaţii. Iar anumite mesaje care au un singur destinatar
pot fi utile şi informative ascultătorilor «incidentali».
O anumită instrucţiune destinată unui anumit
administrator de adăpost are o caracteristică total diferită de comunicare comparativ
cu un anunţ destinat tuturor adăposturilor. Cu toate acestea se întâmplă
deseori ca aceste mesaje să poată fi auzite pe acelaşi canal de comunicaţii.
Înaltă precizie vs.
precizie scăzută
Precizia nu este sinonimă cu acurateţea. Toate
mesajele trebuie recepţionate cu acurateţe. Însă transmiterea unei liste de
nume necesită o precizie la nivel de «literă», ceea ce nu este cazul atunci
când se raportează faptul că «excursionistul rătăcit a fost găsit».
Pe canalele de comunicaţii cu precizie scăzută (cum
sunt modurile de voce) chiar şi literele alfabetului pot fi înţelese eronat
dacă nu se foloseşte un sistem de fonetizare sau un mecanism de corecţie a
erorilor.
Şi dimpotrivă, redactarea unui mesaj de precizie
scăzută cum ar fi »furgoneta cu cafea a sosit în această locaţie» printr-un
canal de packet radio de înaltă precizie poate fi mai mare consumatoare de timp
(şi ineficientă) decât un simplu raport transmis prin voce.
Complexitatea
Un medic dintr-un spital poate folosi radioul pentru
a da instrucţiuni unui voluntar neinstruit cum să aplice o atelă pe un picior
fracturat. Un administrator de adăport poate raporta că i s-au terminat
rezervele de apă. Nivelul de complexitate poate varia mult între cele două
mesaje.
Anumite mesaje sunt atât de lungi şi de complicate
încât primitorul nu poate memora sau înţelege întregul mesaj în momentul
sosirii sale. Este cel mai indicat ca hărţi detaliate, liste lungi, îndrumări
complicate şi diagrame să fie puse pe hârtie sau în memoria electronică pentru
a se putea face ulterior referire la ele.
Prin aceasta se evită necesitatea de a se cere
repetarea unor informaţii şi de a se solicita completarea unor fragmente
pierdute, activităţi care blochează canalul de comunicare. Anumite moduri, cum
ar fi faxul şi radio packet, generează prin însăşi natura lor astfel de cópii
de referinţă. Altele (cum sunt modurile de voce) nu le produc şi necesită
acţiuni de conversie consumatoare de timp.
Înaltă precizie vs.
precizie scăzută
Precizia nu este sinonimă cu acurateţea. Toate
mesajele trebuie recepţionate cu acurateţe. Însă transmiterea unei liste de
nume necesită o precizie la nivel de «literă», ceea ce nu este cazul atunci
când se raportează faptul că «excursionistul rătăcit a fost găsit».
Pe canalele de comunicaţii cu precizie scăzută (cum
sunt modurile de voce) chiar şi literele alfabetului pot fi înţelese eronat
dacă nu se foloseşte un sistem de fonetizare sau un mecanism de corecţie a
erorilor.
Şi dimpotrivă, redactarea unui mesaj de precizie
scăzută cum ar fi »furgoneta cu cafea a sosit în această locaţie» printr-un
canal de packet radio de înaltă precizie poate fi mai mare consumatoare de timp
(şi ineficientă) decât un simplu raport transmis prin voce.
Complexitatea
Un medic dintr-un spital poate folosi radioul pentru
a da instrucţiuni unui voluntar neinstruit cum să aplice o atelă pe un picior
fracturat. Un administrator de adăport poate raporta că i s-au terminat
rezervele de apă. Nivelul de complexitate poate varia mult între cele două
mesaje.
Anumite mesaje sunt atât de lungi şi de complicate
încât primitorul nu poate memora sau înţelege întregul mesaj în momentul
sosirii sale. Este cel mai indicat ca hărţi detaliate, liste lungi, îndrumări
complicate şi diagrame să fie puse pe hârtie sau în memoria electronică pentru
a se putea face ulterior referire la ele.
Prin aceasta se evită necesitatea de a se cere
repetarea unor informaţii şi de a se solicita completarea unor fragmente
pierdute, activităţi care blochează canalul de comunicare. Anumite moduri, cum
ar fi faxul şi radio packet, generează prin însăşi natura lor astfel de cópii
de referinţă. Altele (cum sunt modurile de voce) nu le produc şi necesită
acţiuni de conversie consumatoare de timp.
Celeritatea
Pentru anumite mesaje factorul timp poate fi extrem
de important, în vreme ce în cazul altora se pot admite întârzieri între
momentul conceperii şi livrarea lor fără a cauza efecte defavorabile.
Lucrătorii din acţiunile de ajutorare şi comunicatorii lor pot fi persoane
foarte ocupate. A-i pretinde unui lucrător să transmită mesaje mai puţin
urgente ar putea să-l împiedice să acţioneze în cazul unei situaţii de urgenţă
mai presante. De asemenea, se poate întâmpla ca un mesaj să trebuiască să fie
transmis în momentul în care staţia receptoare este prinsă într-o altă
activitate, iar atunci când staţia receptoare este liberă staţia transmiţătoare
este ocupată. În aceste cazuri se poate lua măsura «decalării temporale» -
mesajul poate fi lăsat în păstrarea unui punct de livrare, în aşteptarea
momentului în care staţia receptoare devine liberă. Dimpotrivă, mesajele de cea
mai mare urgenţă trebuie să ajungă la destinaţie fără întârziere.
Celeritatea este în strânsă legătură şi cu
stabilirea unei conexiuni de comunicare. Anumite moduri, cum ar fi telefoanele,
necesită formarea numărului şi apelarea sonoră pentru stabilirea unei legături.
Un operator al unei staţii radio de la domiciliu ar putea să aibă nevoie să dea
de urma unei persoane oficiale importante aflate în teren pentru transmiterea
unui mesaj. Ceea ce contează este timpul total scurs din momentul generării
mesajului până la cel în care mesajul a parvenit destinatarului său final.
Prioritatea
Conceptul priorităţii, astfel cum este acesta
folosit în teoria reţelei, este cunoscut de radioamatori sub forma QSK,
abilitatea de a interveni (to break in) într-o comunicare în
curs. De exemplu, o cale de comunicare este folosită pentru transmiterea unui
mesaj lung dar cu un nivel scăzut al priorităţii. Apare dintr-o dată nevoia
transmiterii unui mesaj cu grad înalt de prioritate. Poate avea acesta întâietate
şi poate întrerupe mesajul cu prioritate scăzută pentru a obţine acces la
canalul de transmisie? Anumite moduri de comunicaţii permit acest lucru -
altele nu.
Caracteristicile canalelor de comunicaţii
Acum, după ce am aruncat o privire asupra diferitelor
caracteristici ale mesajelor, să vedem care sunt canalele de comunicaţii care
pot fi folosite în situaţii de urgenţă. În afară de conceptele de destinaţie,
precizie, complexitate, celeritate şi prioritate canalele de comunicaţii pot fi
evaluate şi din punct de vedere al gradului lor de fiabilitate şi de facilitate
în utilizarea lor.
Telefoanele
Calea cea mai cunoscută de neradioamatori este
telefonul. Acest mod de voce este suprinzător de fiabil şi poate fi operat fără
voluntari specializaţi la îndemână. Deseori este complet operaţional şi dispune
de o capacitate mare neutilizată în cursul unor situaţii de urgenţă locale şi
de mică anvergură, dar poate ajunge repede supraîncărcat în cazul unor
calamităţi la scară mare.
Sistemul de telefonie este foarte bun pentru
transmiterea unor informaţii simple care nu necesită decât un grad scăzut de
precizie. Dat fiind că acest mod foloseşte vocea omenească transferarea unei
mari cantităţi de date cu un grad înalt de precizie (cum ar fi literarea unei
lungi liste de nume şi cifre) poate deveni obositoare şi consumatoare de
timp.
Sistemul de telefonie este o cale de comunicare
bi-univocă (comunicare între două puncte aflate într-o relaţie unu-la-unu),
ceea ce înseamnă că nu poate fi folosit pentru difuzarea de mesaje. Însă
relaţia unu-la-unu între expeditor şi primitor îl face ideal pentru mesaje care
conţin informaţii emoţionale sau confidenţiale, cum ar fi lista accidentaţilor
sau a decedaţilor.
Natura exclusivă a majorităţii circuitelor
telefonice face dificilă sau imposibilă intervenţia într-o conversaţie menită
să livreze un mesaj cu un înalt grad de prioritate. Necesitatea intervenirii
într-o conversaţie preîntâmpină de obicei menţinerea deschiderii continue a
unui canal între două puncte, de aici nevoia de a repeta apelurile şi
răspunsurile la aceste apeluri de fiecare dată când un mesaj trebuie transmis.
Marele dezavantaj al telefoanelor în timpul
situaţiilor de urgenţă este că staţiile de transmitere şi de recepţie nu sunt
autonome. Sistemul necesită fire şi cabluri care pot fi deteriorate sau
distruse în cursul unor stări meteorologice nefavorabile sau din cauza altor
evenimente. Atunci când centrala de distribuţie cade sau devine supraîncărcată
toate comunicaţiile prin acest mod încetează, indiferent de gradul de
prioritate sau de starea critică a situaţiei.
Telefoanele
celulare
Acestea oferă avantaje care le fac atractive:
sunt lesne de operat şi nu necesită prezenţa unui voluntar de comunicaţii
autorizat. Ele sunt uşoare şi pot fi
ţinute într-un buzunar, eliminându-se nevoia de urmărire a persoanelor
individuale în vreme ce acestea se deplasează în teren.
La fel ca telefoanele prin linii terestre (şi
spre deosebire de echipamentele folosite în radioamatorism) telefoanele
celulare sunt adecvate pentru comunicaţii de la punct la punct, evitându-se
distragerea atenţiei de către staţii neimplicate în schimbul de mesaje.
Telefoanele celulare sunt inadecvate pentru mesaje adresate unor destinatari
multipli, care sunt mai bine dirijate prin intermediul unui mod de comunicaţii
adecvat difuzării lor.
Faxul
Aparatele de fax depăşeasc limitările
comunicaţiilor de voce atunci când se transmit informaţii care necesită un
înalt grad de precizie, lungime şi complexitate. De exemplu o listă pe patru
pagini conţinând provizii de prim-ajutor poate fi transmisă prin fax mult mai
repede decât dacă ar fi citită pe un canal de voce şi apoi transcrisă. Aparatele
de fax pot transmite desene, scheme şi hărţi – informaţii care practic nu pot
fi transmise prin canale de voce.
În zilele noastre aparatele de fax sunt
disponibile pe scară largă. Majoritatea organizaţiilor le folosesc ca o parte
de rutină a comunicaţiilor lor comerciale. Există şanse din ce în ce mai mari
ca un aparat de fax să poată fi găsit într-o şcoală, într-o biserică, într-un
spital, într-un centru guvernamental sau în alte instituţii implicate în
eforturile de acordare a asistenţei de urgenţă şi în cazul unor calamităţi.
Acum cele mai multe calculatoare (chiar şi laptopurile) sunt echipate cu
modemuri care pot transmite şi recepţiona informaţii prin fax.
Un alt avantaj al aparatelor de fax este
faptul că produc înregistrări permanente ale mesajului, ca parte a procedurii
de transfer. De asemenea ele facilitează «decalarea temporală».
Însă aparatele de fax se bazează pe sistemul
de telefonie şi prin aceasta adaugă încă un element tehnologic expus
posibilităţii defecţiunilor. Cu excepţia modemurilor de laptop aparatele de fax
necesită un curent alternativ de 220 V, care nu este întotdeauna disponibil în
cursul situaţiilor de urgenţă, cu excepţia cazului în care s-au făcut anterior
planuri pentru a-l putea furniza.
Radiourile
de voce bidirecţionale
Fie că sunt operate pe benzile serviciului
public sau pe frecvenţele de radioamator, în SSB sau în FM, prin repetor sau
simplex, radiourile de voce sunt simple şi uşor de operat. Majoritatea
aparatelor lucrează pe mai multe frecvenţe, ceea ce face lesnicioasă mărirea
numărului de circuite de comunicaţii disponibile pe măsură ce apare această
necesitate. Dar cel mai important lucru este că aceste aparate sunt în general
autonome, ceea ce îmbunătăţeşte portabilitatea şi fiabilitatea sistemului în condiţii
de mediu ambiant nefavorabil. Radiourile sunt un mijloc ideal pentru difuzarea
informaţiilor.
Ca un revers al medaliei, în vreme ce un mesaj
este transferat între două staţii întregul canal este ocupat, împiedicându-se
comunicaţiile altor staţii. Folosirea radiourilor pentru comunicaţiile între
două puncte poate distrage atenţia celor care operează staţii neimplicate în
schimbul de mesaje. (Cel mai frecvent exemplu de utilizare ineficientă a
resurselor de communicare este dialogul de lungă durată între două staţii pe un
canal partajat de un mare număr de utilizatori. În plus, radiourile suferă de
un grad scăzut de precizie, inerent în modurile de comunicaţii prin voce.
Packet
radio
După cum am spus, modurile de voce sunt ideale
pentru mesaje cu grad scăzut de precizie. Pe de altă parte modurile digitale
facilitează transferul de mesaje cu grad înalt de precizie. Modurile cum ar fi
packet radio asigură o acurateţe perfectă atât la transmisiune cât şi la
recepţie. La fel ca aparatele de fax packetul are abilitatea de a furniza o
înregistrare relativ permanentă a mesajului în vederea unei consultări
ulterioare.
Modul packet are şi un alt avantaj atunci când
se lucrează cu o informaţie în formă electronică şi nu este necesară o fază de
conversie înainte de a fi transmisă. Acest lucru este valoros când informaţia
ce urmează a fi transmisă este generată de o maşină (cum ar fi senzorii
meteorologici automatizaţi, receptoarele GPS sau calculatoarele pentru
administrarea adăposturilor).
În general staţiile packet sunt autonome, iar
dacă sunt amplasate în raza vizuală nu au nevoie de un sistem central de
comutare. Spre deosebire de aparatele de fax sistemele packet radio sunt
perfecte pentru distribuirea simultană de informaţii cu grad înalt de precizie
către un mare număr de destinaţii. Facilitatea automatizată de reluare înseamnă
că mai multe conexiuni pot împărţi simultan o singură frecvenţă, sporind capacitatea
canalului.
Printre dezavantaje se numără faptul că
mesajele packet în timp real obligă operatorul să folosească tastatura. Aceasta
face modul inacceptabil pentru mesaje cu grad redus de precizie dar lungi, cum
ar fi descrierea unei răniri sau comunicarea raportului unei situaţii, mai ales
dacă operatorul nu dactilografiază prea rapid. Datorită faptului că pretinde o
acurateţe de transmisiune perfectă este posibil ca packetul să nu fie fiabil în
combinaţie cu căi de radiofrecvenţă a căror calitate lasă de dorit.
În fine, spre deosebire de aparatele de fax
majoritatea protocoalelor uzuale de packet sunt ineficiente când se transferă
diagrame, desene şi până şi cele mai rudimentare hărţi.
Sistemele
de stocare şi retransmitere
Aceste sisteme (comunicate informative,
portale de mesagerie, conturi de poştă electronică etc.), considerate uneori un
subansamblu al packet radio, pot administra mesaje a căror transmitere nu are o
urgenţă temporală precum şi materiale de referinţă, înlesnind comunicarea în
situaţii în care expeditorul şi destinatarul nu sunt simultan disponibili. Ele
cresc totodată capacitatea efectivă a unui canal de comunicaţie, jucând rolul
de zonă-tampon. Atunci când punctul de destinaţie este supraîncărcat de
mesajele care sosesc unitatea de stocare şi retransmitere poate păstra mesajele
până în momentul în care destinatarul devine liber.
Este important să ne amintim că sistemele de
stocare şi retransmitere nu sunt limitate la modurile digitale. Roboţii de
răspuns şi chiar şi o configuraţie formată din staţii de legătură pot funcţiona
ca sisteme de stocare şi retransmitere bazate pe voce.
Winlink
2000 şi D-Star
Aceste două moduri mai noi câştigă în popularitate
şi acum se poate spune că şi-au
dovedit utilitatea «pe câmpul de luptă».
Winlink este un sistem
care permite folosirea mesageriei de tip e-mail atât în radio cât şi în
internet. Poate furniza o punte digitală înspre şi în afara zonelor în care
internetul nu este disponibil.
D-Star oferă atât voce digitală cât şi
date. Winlink şi D-Star vor fi discutate mai târziu în amănunţime.
Modurile digitale
Televiziuna cu baleiaj
lent (slow-scan television, SSTV),
televiziunea cu baleiaj rapid, comunicaţiile prin
sateliţi, curierii umani, internetul, e-mailul şi alte moduri de comunicare –
fiecare dintre acestea are propriile sale caracteristici. Limitarea spaţiului
ne opreşte de la continuarea discuţiei,, dar de acum aţi înţeles deja felul în
care canalele de comunicaţii se raportează la diferite tipuri de mesaje.
Planificarea
şi pregătirea – cheia succesului
Cei care planifică comunicaţii serioase ar
trebui să se gândească din timp la genul de informaţii a căror transmitere ar
putea să fie necesară în decursul fiecărei categorii de urgenţe şi pe care
doresc să-l ia în considerare. Va fi nevoie de transferarea unor hărţi? Sau lungi liste de nume, de adrese, de
provizii sau alte date detaliate? Vor consta comunicaţiile
în mare parte din scurte rapoarte de situaţie? Sau acestea vor necesita transferul de instrucţiuni
detaliate, de direcţii şi de descrieri? Vor fi la origine orale, scrise sau sub formă
electronică?
S-ar putea să puteţi veni în ajutorul unei agenţii deservite recomandându-i să se
pregătească pentru transmiterea unor mesaje detaliate şi complexe prin
redactarea unor mesaje preformatate (de
exemplu formulare cu spaţii goale care urmează a fi completate) şi liste de mijloace disponibile, care să fie difuzate din timp către
toate părţile pentru un anumit tip de comunicaţii dat, creând efectiv un mesaj «stenografiat», care poate fi expediat mai
rapid şi cu şansa de a conţine mai puţine erori.
Planificatorii ar trebui apoi să aibă în
vedere originea şi destinaţia mesajelor. O staţie va disemina informaţii spre
mai multe locaţii aflate la distanţă?
Vor fi multe mesaje «punct la punct»? Va fi o staţie
supraîncărcată în vreme ce altele vor sta inactive? Va fi util sau necesar un sistem de stocare
şi retransmitere, chiar prin voce?
De asemenea trebuie
luat în
considerare şi conţinutul mesajelor. Vor fi transmise o mulţime de informaţii
confidenţiale sau cu impact emoţional? Va fi nevoie de a se interveni sau de a întrerupe procesul de
comunicaţii pentru transmiterea unui trafic urgent sau o staţie poate folosi o
vreme linkul de comunicaţii fără a genera consecinţe nedorite?
În paralel cu
analizarea mesajelor întreprinsă mai sus ar trebui evaluată şi frecvenţa apariţiei
(numărul de mesaje) pentru fiecare tip al acestora. Apoi, ca cel mai important pas,
caracteristica mesajelor de întindere mai mare ar trebui adaptată la una sau mai multe căi de comunicare mai
adecvate.
Din momentul în care aţi identificat calea de
comunicare ideală pentru mesajele cele mai uzuale pasul următor este de a
creşte probabilitatea ca modurile necesare să fie disponibile în decursul
situaţiei de urgenţă. Radioamatorii se mândresc cu trusele lor de urgenţă, care conţin radiouri
pentru banda de 2 metri, baterii de rezervă şi antene care se întind bătând din
palme. Ce ar fi să se facă acelaşi lucru şi pentru nişte moduri de comunicaţii
adiţionale? Întocmiţi
o listă cu numerele de telefon importante (inclusiv numerele de fax, de pager, de celulare) în
ansamblul dumneavoastră de deplasare. Asiguraţi-vă că digipeater-ul packetului
dumneavoastră local are rezerve de baterii. Dacă există şansa să fiţi detaşat
într-o şcoală, într-o biserică sau într-o clădire de birouri încercaţi să
obţineţi o copie a instrucţiunilor pentru folosirea aparatului de fax, pe care
s-o păstraţi în rucsac.
S-ar putea să fie necesară o cercetare
anticipată la faţa locului. E o bună idee să vedeţi dacă aparatele de fax sunt
la locul lor şi dacă ele vor fi disponibile într-o situaţie de urgenţă. Există
o suficientă cantitate de hârtie de fax la îndemână? Vor putea fi puse la dispoziţie
calculatoarele sau radioamatorii vor trebui să vină cu propriile lor
calculatoare? Poate fi concepută o listă de frecvenţe,
alături de instrucţiuni privind momentul şi modalitatea de folosire a fiecărei
frecvenţe în parte?
Planificarea acţiunii în cazul apariţiei unor
situaţii neprevăzute are de asemenea o mare importanţă. De câte ori s-a întâmplat
ca un repetor să-şi înceteze funcţionarea şi abia atunci comunicatorii să
regrete că nu au convenit din timp asupra unei frecvenţe simplex alternative? Ce se va întâmpla dacă
aveţi nevoie să expediaţi o hartă şi aparatul de fax nu mai e alimentat cu
energie electrică? Dar atunci când vă bazaţi pe telefoane celulare şi reţeaua telefonică celulară a
căzut?
Pregătirea
Aceasta este ultima
fază a acţiunii. Lista membrilor echipei, listele sarcinilor atribuite şi
planurile în situaţii neprevăzute trebuie conexate cu pregătirea şi
competenţele voluntarilor dumneavoastră.
Întrebările pe care
trebuie să vi le puneţi ar fi: Cine este cel mai priceput în
utilizarea tuturor facilităţilor celularelor din zilele noastre? Cine se pricepe cum se foloseşte un program de fax?
Cine ştie cum se încarcă şi se descarcă un fişier de pe un
packet BBS? Cine ştie să dactilografieze cu zece degete? Adaptând necesităţile cu personalul dumneavoastră
puteţi identifica domeniile în care este nevoie de pregătire.
Programele întrunirilor cluburilor de
radioamatori şi deplasările în teren oferă ocazii excelente pentru antrenament,
precum şi pentru generarea entuziasmului şi împărtăşirea cunoştinţelor privind
planurile de acţiune. Veţi fi surprins în ce mare măsură puţină planificare
anterioară şi un pic de efort vor contribui la transformarea mobilizării unor
voluntari într-un sistem de comunicaţii versatil, eficient şi calitativ
profesional.
Capitolul 7
Operaţiuni de bază în reţea
De ce avem reţele?
Orice listă a valenţelor noastre majore în radioamatorism
include abilitatea noastră de a împărtăşi informaţii în timp real, într-o formă
«de grup», prin multiple
locaţii şi către multiple destinaţii ale mesajelor. Spre deosebire de alte
tipuri de comunicaţii mesajele noastre transmise prin radio pot fi auzite
simultan de oricare membru al grupului – şi oricare din ei poate să răspundă.
Însă aceasta poate genera probleme dacă reţeaua nu este organizată.
O cantitate mare de mesaje dezorganizate poate transforma un
sistem de comunicaţii supraîncărcat într-un adevărat dezastru. Pentru a se
preveni asta radioamatorii folosesc protocoale denumite «o reţea» (network, net)
pentru a organiza fluxul de mesaje. Menirea reţelei este aceea de a transfera o
cantitate de trafic cât mai mare posibilă cu maximă acurateţe şi rapiditate. Reţelele
pot fi oficiale sau neoficiale, în funcţie de necesităţi.
Anatomia operaţiunilor în reţea
Coordonatorul reţelei este persoana care
conduce o reţea, dar de cele mai multe ori nu este persoana care conduce
efectiv reţeaua în eter. Coordonatorii se asigură că există o staţie de control
a reţelei (Net Control Station, NCS) cu operatori
suficienţi pentru fiecare tură, şi monitorizează reţeaua şi starea propagării
pentru a vedea dacă sunt necesare schimbări ale frecvenţei. Dacă sunt în
funcţiune mai multe reţele coordonatorul de reţea poate fi răspunzător pentru
un grup de reţele. El coordonează diferitele reţele şi staţiile lor de control
pentru a se asigura o fluiditate a traficului în interiorul reţelelor şi între
acestea. Coordonatorii pot aloca diferite resurse umane şi echipamente pentru a
satisface necesităţile fiecărei reţele.
Coordonatorii de reţea pot fi
răspunzători pentru o reţea cu un program regulat sau pot fi însărcinaţi temporar
pentru a gestiona una sau multe reţele create ad hoc pentru un anumit
eveniment de urgenţă. Staţiile de control ale reţelei conduc minut de minut
operaţiunea reţelei în eter. Ele controlează transmiterea mesajelor în
conformitate cu prioritatea acestora şi ţin evidenţa sursei mesajelor şi a
destinaţiei acestora, precum şi a mesajelor care au mai rămas de transmis. De asemenea ele ţin o listă actualizată a staţiilor
prezente, a sarcinilor care le-au fost încredinţate şi a capabilităţilor lor.
Într-o situaţie în care staţia de control e foarte solicitată ea poate avea
unul sau mai mulţi asistenţi care s-o ajute cu ţinerea evidenţei.
Staţiile de legătură pot dirija mesaje
care trebuie transmise de la o reţea la alta. Staţia de control sau
coordonatorul reţelei pot desemna una sau mai multe staţii să joace rolul de
staţii de legătură între două reţele. Aceste staţii pot monitoriza una sau mai
multe reţele, în funcţie de resursele de care dispun. Este mai uşor să
monitorizezi o singură reţea la un moment dat. Aceasta se poate realiza dispunând în
fiecare reţea de câte o staţie însărcinată să joace rolul de legătură cu
cealaltă sau având o singură staţie de legătură care să-şi semnaleze prezenţa
în ambele reţele potrivit unui program regulat. În situaţia în care un mesaj
urgent prioritar trebuie să fie transmis unei alte reţele în momentul în care
staţia de legătură nu monitorizează acea reţea orice membru poate fi desemnat
să «sară» în cealaltă reţea pentru a transmite mesajul.
Deprinderea tehnicilor corecte de
control al reţelei şi punerea lor în practică este una dintre cele mai
importante funcţiuni ale comunicaţiilor de urgenţă. În timpul unei urgenţe sau
a unei calamităţi primul operator care ajunge pe frecvenţă este staţia de
control a reţelei – cel puţin până când coordonatorul de reţea (net-managerul) sau o persoană oficială din conducere ajunge pe frecvenţă pentru a prelua controlul şi care va desemna probabil un alt operator care să
acţioneze ca staţie de control.
Tipuri de reţea - Reţelele deschise (informale)
În timpul desfăşurării unei reţele de
urgenţă există de obicei un control central minimal exercitat de o staţie de
control (NCS), dacă
aceasta există cu adevărat. Staţiile se apelează una pe cealaltă pentru a
transmite mesaje. Flecărelile inutile sunt reduse de regulă la minimum.
Reţelele deschise sunt deseori folosite în timpul perioadei dinaintea unei
situaţii potenţiale de urgenţă, când activitatea se domoleşte sau în reţele mai
mici în care participă doar câteva staţii.
Tipuri de reţea - Reţelele controlate (oficiale)
O reţea de urgenţă controlată este creată ori de câte ori
participă un număr mare de staţii sau atunci când volumul traficului nu poate
fi gestionat pe principiul «Primul-venit – primul servit». În
comunicaţiile de urgenţă, indiferent de anvergura lor, este de regulă cel mai
bine să se opereze în cadrul unei reţele controlate. În astfel de situaţii
staţia de control poate să ierarhizeze traficul în funcţie de natura şi
conţinutul acestuia.
Într-o reţea controlată controlorul de
reţea este cel care dirijează toate operaţiunile reţelei. Cei care doresc să-şi
semnaleze prezenţa în reţea nu o pot face intervenind prin «break» (întrerupere)
şi nici să înceapă să transmită până când nu sunt invitaţi în mod expres de
controlorul de reţea, cu excepţia cazului în care au de transmis un mesaj de
urgenţă. Controlorul de reţea va determina cine foloseşte frecvenţa şi ce fel
de trafic va fi transmis mai întâi. Conversaţiile pe teme cotidiene sunt
categoric descurajate şi se vor folosi probabil indicative tactice. (vezi mai sus). Acestea pot fi alocate staţiilor situate
în diverse locuri şi locaţii şi având diferite scopuri. De exemplu operatorilor
unor staţii mobile li se pot aloca deseori indicativele «rover 1», «rover 2» etc. (Atenţie: aceste indicative se alocă întotdeauna, în conformitate cu
reglementările din ţara respectivă, de către autoritatea naţională de
comunicaţii – nota mea, YO4PX)
La opţiunea sa controlorul de reţea poate să decidă activarea
unei reţele subordonate, în funcţie de volumul de trafic, de conţinutul şi
natura sa. În cazul unei astfel de reţele adiţionale controlorul de reţea poate
fi desemnat să preia reţeaua nou-creată.
Misiunile reţelei
Fiecare reţea are o misiune a sa
proprie, sau o serie întreagă de misiuni. Într-o situaţie de urgenţă de grad
mai redus toate comunicaţiile necesare pot fi desfăşurate de o singură reţea.
În situaţii de mai mare amploare există posibilitatea înfiinţării mai multor reţele
pentru a răspunde unor necesităţi diverse. Iată câteva exemple:
Reţeaua de trafic – Gestionează mesaje
oficiale scrise
Reţeaua de resurse – Aceasta este
reţeaua în care operatorii ar trebui să-şi semnaleze prezenţa pentru a primi
însărcinări sau pentru a fi redetaşaţi în funcţie de schimbarea necesităţilor.
O reţea de resurse poate fi folosită şi pentru a localiza echipament necesar
sau operatori care deţin anumite abilităţi speciale.
Reţeaua tactică – În general reţeaua (reţelele) tactică(e) gestionează
principalele comunicaţii de urgenţă pe teren.
Reţeaua de informaţii – O reţea de
informaţii poate fi folosită pentru a face anunţuri uzuale, pentru diseminarea
comunicatelor oficiale sau pentru a răspunde la întrebări generale.
Reţelele de sănătate şi de ajutorare – Aceste reţele transmit de regulă mesaje între
prieteni, familii şi persoane îngrijorate aflate în interiorul sau în afara
zonei calamitate, atunci când acest lucru este permis din punct de vedere
legal.
În contextul unor comunicaţii în situaţii de urgenţă aceste
diferite tipuri de reţele vor fi prezentate mai detaliat în următoarea secţiune
intitulată «Operaţiuni în reţelele de urgenţă».
Capitolul 8
Operaţiuni în reţelele de urgenţă
Ce este o reţea de urgenţă?
Scopul oricărei reţele este acela de a furniza modalităţile pentru comunicaţii
ordonate în cadrul unui grup de staţii. O reţea «de urgenţă» este formată dintr-un grup de staţii care furnizează comunicaţii
pentru una sau mai multe agenţii deservite sau pentru marele public într-o
situaţie de urgenţă. O reţea de urgenţă poate fi oficială sau informală (neoficială), în funcţie de numărul
participanţilor şi de volumul mesajelor.
Formatul reţelelor – Reţelele controlate
(oficiale)
Într-o reţea controlată staţia de
control a reţelei (net control station, NCS) organizează şi
controlează întreaga activitate. Dacă o staţie doreşte să cheme sau să trimită
un mesaj unei alte staţii aflate în reţea trebuie să primească mai întâi
permisiunea staţiei de control. Acest lucru se face pentru ca mesajele cu un
grad mai înalt de prioritate să fie transmise primele şi ca toate mesajele să
fie gestionate într-o manieră ordonată. Reţelele controlate sunt cel mai bun
format atunci când există un mare număr de staţii membre ale reţelei. (A nu se confunda «reţelele oficiale» cu «mesajele oficiale». Nu există o legătură
clară între acestea. O reţea oficială poate administra mesaje informale şi
invers.)
Formatul reţelelor – Reţele deschise (informale)
Într-o reţea deschisă existenţa staţiei
de control este opţională. Staţiile se pot apela direct între ele. Dacă totuşi
există o staţie de control aceasta va exercita doar o supravegehere minimală a reţelei.
Staţia de control poate interveni când volumul mesajelor creşte pentru scurte
perioade de timp, pentru a soluţiona eventuale probleme şi pentru a păstra
desfăşurarea lină a reţelei. Reţelele deschise sunt folosite cel mai des atunci
când participă doar câteva staţii şi traficul este redus.
Tipuri ale reţelelor de urgenţă
Reţelele de urgenţă pot avea diverse
scopuri, iar o situaţie de urgenţă produsă la un moment dat poate necesita unul
sau mai multe tipuri de reţele. În cursul unei operaţiuni de mică anvergură
toate funcţiunile pot fi combinate într-o singură reţea.
Reţele de trafic
O reţea de trafic gestionează mesaje
redactate într-un anumit format, schimbate între locaţiile agenţiilor deservite
sau cu alte reţele. În operaţiunile de urgenţă aceste reţele pot transmite
majoritatea mesajelor, de la iniţierea şi până la livrarea lor. Mesajele
destinate zonei din imediata proximitate sau provenind de acolo pot fi
transferate spre o altă reţea înfiinţată special pentru a gestiona traficul sau
mesajele sosite din afara zonei de proximitate. Chiar dacă v-aţi aştepta să
desfăşuraţi trafic în primul rând pe repetoarele de VHF/UHF înţelegerea manierei în care operează aceste «straturi» de reţele vă va ajuta să vă optimizaţi
utilizarea sistemului. Reţelele din unde scurte îl pot înzestra cu o experienţă
suplimentară şi să-l expună pe un voluntar nou-venit în telecomunicaţiile de
urgenţă la desfăşurarea unui trafic pe care nu-l întâlneşte în benzile de VHF/UHF. În cursul unei situaţii de urgenţă reţelele care transmit trafic local şi
cele care se ocupă de traficul din afara zonei de proximitate cooperează,
astfel că e indicat să se înţeleagă traficul de urgenţă din perspectiva ambilor
operatori de reţea.
Reţele tactice
În general reţeaua tactică (reţelele tactice) gestionează
comunicaţiile principale de pe teren. Misiunea lor poate fi asigurarea de
comunicaţii pentru o agenţie deservită,
monitorizarea şi raportarea stării vremii, măsurătorile privind nivelul
râurilor sau o întreagă varietate de alte sarcini care nu necesită redactarea
unor mesaje oficiale scrise. Adeseori o reţea tactică poate fi activată ca o «sub-reţea» pentru a
gestiona anumite tipuri de trafic în timpul unor situaţii de urgenţă în care se
vehiculează un volum mare de mesaje. În astfel de cazuri o staţie de control
suplimentară poate fi desemnată pentru controlarea acelei «sub-reţele».
Reţele de resurse sau logistice
Atunci când operatorii sosesc pe teren
aceasta este reţeaua în care ar trebui
să-şi semnaleze prezenţa pentru a primi sarcini sau pentru a fi
redistribuiţi pe măsură ce necesităţile de schimbă. O reţea de resurse poate fi folosită şi pentru a localiza echipamente
trebuincioase sau operatori cu abilităţi deosebite. Mai multe reţele de resurse
diferite pot fi folosite în situaţii de mare anvergură. O reţea poate fi
întrebuinţată pentru a atrage noi voluntari pe întinderea unei zone largi, în
vreme ce alte reţele locale ar putea fi folosite pentru sarcini atribuite iniţial.
Dacă e necesar, din considerente geografice sau ca urmare a unei activităţi
intense a reţelelor, o a treia reţea ar putea gestiona necesităţile logistice
aflate în desfăşurare.
Reţeaua de informaţii
O reţea de informaţii este de obicei o
reţea deschisă, folosită pentru a colecta sau pentru a transmite informaţii
despre o situaţie aflată în desfăşurare, fără a se restricţiona excesiv
folosirea frecvenţei de către alţii. Membrii reţelei transmit în caz de nevoie
informaţii locale actualizate, iar comunicatele oficiale primite de la agenţia deservită pot fi
transmise de către controlorul de reţea (dacă acesta există). Controlorul
de reţea şi mulţi dintre participanţi monitorizează frecvenţa, însă rareori se procedează la «strigarea catalogului» şi nu se aşteaptă ca staţiile să-şi
semnaleze prezenţa şi să anunţe că părăsesc reţeaua. Activitatea unei reţele de
informaţii serveşte şi scopului de a notifica toate staţiile că o reţea mai
oficială poate fi activată în orice moment dacă condiţiile o cer.
Reţelele de sănătate şi de ajutorare
Atunci când este permisă transmiterea de
mesaje către terţe părţi destinate marelui public, aceste reţele transmit de
regulă mesaje între prieteni, familii şi persoane îngrijorate aflate în interiorul
şi în afara zonei calamitate.
Majoritatea reţelelor de sănătate şi de ajutorare se vor desfăşura pe
benzile de unde scurte, dar este posibil ca în zona calamitată să fie necesare
neturi locale de «alimentare» pe
benzile VHF sau UHF. Condiţiile de propagare, constrângerile impuse de
autorizaţiile operatorilor şi necesităţile speciale vor determina aproape
întotdeauna care dintre moduri va fi cel mai adecvat pentru anumite operaţiuni
de reţea.
Semnalarea într-o reţea de urgenţă
Există două situaţii în care e necesar să vă semnalaţi
prezenţa într-o reţea:
Când sunteţi primul care se alătură reţelei, şi
Când aveţi de transmis mesaje, întrebări
sau informaţii.
Dacă sunteţi membru al unei organizaţii
care activează în reţea urmaţi pur şi simplu instrucţiunile privind semnalarea
prezenţei în reţele controlate şi deschise, conform celor de mai jos.
Pentru a deveni participant al unei
reţele controlate aşteptaţi invitaţia controlorului de reţea la semnalarea
prezenţei şi respectaţi instrucţiunile speciale, cum ar fi de pildă «semnalaţi-vă prezenţa numai dacă aveţi mesaje de urgenţă». La momentul potrivit transmiteţi-vă
exclusiv indicativul. Dacă aveţi de transmis un mesaj puteţi adăuga «cu trafic». Dacă e vorba de un mesaj de urgenţă spuneţi «cu trafic de urgenţă». Acelaşi lucru este valabil şi pentru staţiile care deţin
un trafic prioritar. Aşteptaţi un răspuns înainte de a oferi mai multe
informaţii. A-ţi semnala prezenţa într-o reţea controlată atunci când
controlorul de reţea nu a invitat la aceasta se consideră a fi o practică
lipsită de corectitudine.
Cu toate acestea, dacă se scurge o perioadă lungă de timp
fără a se lansa invitaţii puteţi aştepta producerea unei pauze în activitatea
reţelei şi să chemaţi scurt cam aşa: «Staţia de control, sunt YO4XXX cu trafic».
Pentru a vă semnala pentru prima dată prezenţa într-o reţea
deschisă chemaţi scurt staţia de control aşa cum s-a descris mai sus. Dacă se
vădeşte că nu există staţie de control chemaţi-l pe oricine din reţea pentru a
afla dacă există cineva la comandă şi contactaţi acea staţie. Dacă sunteţi deja
membru al unei reţele şi aveţi un mesaj de transmis aşteptaţi pur şi simplu ca
frecvenţa să fie liberă înainte de a chema o altă staţie.
Dacă nu faceţi parte din organizaţia care operează reţeaua nu vă semnalaţi
prezenţa doar pentru a vă oferi ajutorul. Ascultaţi o vreme. Asiguraţi-vă că
aveţi ceva special de oferit înainte de a vă semnala prezenţa (cum ar fi de exemplu abilitatea de a transmite un
mesaj spre o locaţie din apropierea dumneavoastră, când niciunul dintre membrii
cunoscuţi ai reţelei n-o pot face). Dacă membrii reţelei vor considera că au într-adevăr
nevoie de ajutorul pe care simţiţi că-l puteţi acorda vă puteţi semnala scurt
prezenţa pentru a-i întreba dacă au o reţea «de resurse» operaţională şi să comutaţi pe frecvenţa
acesteia. Dacă nu, faceţi-i controlorului reţelei o scurtă ofertă de asistenţă.
Nu fiţi prea suprins dacă oferta
dumneavoastră va fi primită cu răceală. De obicei nu e nimic personal în
această atitudine. Reţelele de urgenţă sunt o treabă serioasă. Majoritatea
administratorilor telecomunicaţiilor de urgenţă preferă să aibă de-a face cu
oameni pregătiţi şi cu aptitudini deja verificate, cu care au mai conlucrat. E
posibil ca dumneavoastră să nu aveţi experienţa, abilităţile sau recomandările
pe care ei le pretind – astfel că nu au de unde şti care sunt realele
dumneavoastră aptitudini. Anumiţi manageri ai telecomunicaţiilor de urgenţă vă
vor accepta ca un ucenic, un înregistrator de date sau un «curier». Dacă vi se va oferi o astfel de ocazie,
acceptaţi-o! E o şansă de a căpăta experienţă şi o minunată cale de a vă
prezenta grupului. Mai mult decât atât, implicaţi-vă de acum în activităţile
grupului dumneavoastră local de telecomunicaţii de urgenţă – nu aşteptaţi
următoarea calamitate.
Transmiterea mesajelor
Dacă l-aţi anunţat pe controlorul de
reţea că aveţi un trafic de transmis atunci când v-aţi semnalat prezenţa el vă
va cere să vă prezentaţi «lista de
trafic» cu destinaţia mesajelor şi gradul lor de prioritate. După prezentarea
listei controlorul de reţea vă va îndruma să transmiteţi fiecare mesaj staţiei
adecvate din reţea, aceasta fie pe frecvenţa reţelei, fie pe o altă frecvenţă,
pentru a se evita blocarea reţelei. Atuncî când vă mutaţi pe o altă frecvenţă
pentru transmiterea mesajului verificaţi întotdeauna, înainte de a începe, dacă
frecvenţa e liberă.
Dacă controlorul de reţea vă va cere să
transmiteţi mesajul procedura-standard a controlorului este să invite staţia
primitoare să cheme staţia transmiţătoare a mesajului.
Intrarea în reţea prin întrerupere («break»)
Dacă reţeaua este în desfăşurare şi aveţi de transmis un trafic de urgenţă ar
putea fi nevoie s-o întrerupeţi. Procedura diferă de la reţea la reţea, dar cea
mai uzitată metodă este să aşteptaţi o pauză între transmisiuni şi să spuneţi
simplu «break, YO4XXX». Controlorul
de reţea va spune «Dă-i drumul
YO4XXX», la care veţi răspunde «YO4XXX
cu trafic de urgenţă».
Ieşirea dintr-o reţea de urgenţă
Anunţaţi-l întotdeauna pe controlorul de
reţea atunci când părăsiţi reţeaua, chiar şi numai dacă pentru câteva minute.
Dacă controlorul crede că mai sunteţi în reţea ar putea deveni îngrijorat de
absenţa dumneavoastră neexplicată, ceea ce ar putea duce la detaşarea inutilă a
cuiva care să vă caute pentru a verifica starea dumneavoastră.
Există trei motive pentru a părăsi
reţeaua:
1.
Locaţia staţiei dumneavoastră se închide. Dacă controlorul de reţea v-a
indicat să închideţi locaţia confirmaţi primirea indicaţiei, enunţaţi-vă
indicativul tactic – dacă folosiţi un astfel de indicativ – şi indicativul propriu.
Dacă ordinul de închidere provine de la o persoană oficială locală anunţaţi
reţeaua că locaţia dumneavoastră a fost închisă, adăugând numele şi calitatea
persoanei oficiale care a dat ordinul şi părăsiţi reţeaua, după cum s-a descris
mai sus. Îndelungi salutări de rămas-bun nu fac decât să ocupe inutil reţeaua
şi nu prea sunt o dovadă de profesionalism.
2.
Aveţi nevoie de o pauză şi nu dispuneţi de un operator de rezervă.
Anunţaţi-l pe controlorul de reţea că veţi fi plecat de la staţie o anumită
perioadă de timp, spuneţi-i motivul şi părăsiţi reţeaua enunţându-vă
indicativul tactic – dacă aveţi un astfel de indicativ – şi indicativul
propriu.
3.
Aţi predat locaţia unui alt operator. Anunţaţi-l pe controlorul de reţea că
aţi predat staţia menţionând numele şi indicativul noului operator şi faptul că
plecaţi. Părăsiţi reţeaua enunţându-vă indicativul tactic – dacă aveţi un
astfel de indicativ – şi indicativul propriu.
Există două situaţii speciale de care
trebuie să aveţi cunoştinţă:
Dacă o persoană investită cu o autoritate – cum ar fi de pildă un ofiţer de
impunere a legii – vă cere să vă mutaţi staţia mutaţi-o fără întârziere şi fără
discuţii. Anunţaţi-l pe controlorul de reţea despre situaţia creată la prima
ocazie adecvată. Dacă persoana investită cu o autoritate vă cere să închideţi
staţia sau să vă abţineţi de la intrarea în emisie conformaţi-vă imediat, fără
a pune întrebări. Nu-l anunţaţi pe controlorul de reţea până când nu aveţi
permisiunea de a emite din nou şi de a o face în siguranţă. De obicei există un
motiv justificat pentru o asemenea cerere. Ar putea fi o problemă de siguranţă
sau existenţa unui risc potenţial, de pildă fi un dispozitiv exploziv care ar
putea fi detonat de radiofrecvenţă.
Niveluri ale reţelelor
Sistemele reţelelor sunt deseori «stratificate» pentru a asigura o mai mare eficienţă de
operare. Anumite reţele sunt concepute pentru a gestiona mesaje în interiorul
unor anumite zone, altele pentru a le transmite pe cele destinate in afara
acelor zone sau de a le recepţiona pe cele sosind de acolo. Imaginaţi-le ca pe
un sistem de autostrăzi. Mesajele locale (maşinile) călătoresc
direct între destinaţii pe reţelele locale (străzile) din
interiorul localităţilor. Când mesajul trebuie să ajungă într-un oraş aflat la
distanţă acesta este transmis unei reţele regionale (autostrada), iar dacă distanţa este realmente mare unei
reţele de mare distanţă (autostradă
interstatală). De cealaltă parte mesajul este retransmis spre livrare unor reţele
regionale şi apoi unor reţele locale.
Reţelele non-vocale
Reţelele de urgenţă pot folosi şi alte moduri de comunicare
pe lângă voce (fonie). Reţelele de trafic au recurs la telegrafie de la începuturile
radioamatorismului şi ea continuă să fie o opţiune viabilă pentru trafic
oficial la distanţă mare. De fapt reţelele de telegrafie la mare viteză pot
transmite mai multe mesaje pe oră decât majoritatea reţelelor de voce.
Comunicaţiile prin packet în benzile de VHF şi UHF sunt folosite deseori pentru
comunicaţii locale atunci când e nevoie de acurateţe şi de înregistrarea
mesajului. Modurile digitale în unde scurte cum sunt AMTOR şi PACTOR sunt
folosite în circuite de mare distanţă. Multe grupuri experimentează acum cu
aplicaţii pentru comunicaţiile de urgenţă în moduri de lucru mai noi, cum ar fi
PSK31 în benzile de unde scurte şi în VHF/UHF.
Majoritatea reţelelor în telegrafie sunt reţele controlate. În general reţelele în packet
nu sunt controlate de către o persoană, din cauza caracterului «stochează şi transmite mai departe» al acestui mod şi sunt operate ca reţele deschise fără
controlor de reţea.
Există două sisteme cărora li s-a
acordat o atenţie semnificativă de către
multe grupuri de telecomunicaţii de urgenţă şi care oferă capabilităţi de
gestionare digitală a mesajului:
«Winlink 2000», un sistem automat care îmbină căile
de transmisie ale radioului şi ale internetului pentru a înlesni transferul
rapid şi unitar al mesajului de e-mail către staţiile aflate oriunde în lume. În
majoritatea situaţiilor de urgenţă staţiile aflate în zona afectată au
posibilitatea de a realiza un link cu un
nod Winlink 2000 PACTOR din afara zonei afectate, permiţând contactul cu lumea
exterioară.
Mai recent modul digital de voce D-Star
cu specificaţiile datelor de protocol, apărut ca rezultat al cercetătorilor de
la Japan Amateur Radio League (JARL), este un standard în eter bazat
pe packet care actualmente este distribuit şi vândut de un important producător
de echipamente radio. Radiourile care au compatibilitate D-Star sunt
disponibile în benzile de radioamator în VHF, UHF şi în frecvenţele
decimetrice. Pe lângă protocoalele în eter D-Star are şi conectivitate la
reţele, permiţând radiourilor D-Star să fie conectate la internet sau la alte
reţele şi deţine şi facilitatea de a direcţiona fluxul de date în voce sau
datele din packet direct spre anumite indicative.
Exersarea şi antrenamentul în modurile
digitale similare celor în orice alte moduri
Cum organizezi o reţea de antrenament în
D-Star sau în Winlink? Deseori
modurile digitale nu lucrează ca o legătură în timp real «de la tastatură la tastatură» şi se poate
întâmpla să fie nevoie de timp pentru ca mesajele să ajungă la destinaţia lor.
De aceea orice încercare în cazul unei reţele «convenţionale» trebuie să se
desfăşoare «cu încetinitorul». Însă fără a-şi lua acest răgaz membrii reţelei nu vor şti cine e prezent şi
operaţional, dacă echipamentul funcţionează corect, că nu există «bug»-uri (deficienţe de program) în sistem. O situaţie de urgenţă nu este momentul potrivit pentru a încerca
funcţionalitatea planului dumneavoastră digital – încercaţi-l în cadrul unui
exerciţiu sau într-o reţea înainte de a avea realmente nevoie de el.
Capitolul 9
Înstrucţiuni de operare în reţea
Introducere
Orice organizaţie are nevoie de un
manager la nivel executiv care să controleze operaţiunea în ansamblu şi să se
asigure că totul se desfăşoară ca pe roate. În funcţie de tipul reţelei
managerul acesteia va fi răspunzător pentrru recrutarea şi antrenarea
operatorilor controlori de reţea, a staţiilor de legătură şi a altor membri ai
reţelei.
După cum s-a arătat în acest ghid este
important ca voluntarii cu mai puţină experienţă în telecomunicaţiile de
urgenţă să se consulte cu operatori mai experimenteţi din zona lor pentru a
învăţa felul în care sunt operate reţelele pe plan local. Subiectele expuse în acest ghid sunt exemple ale
modalităţilor în care reţelele pot fi operate eficient, însă uzanţele şi
practicile locale ar trebui să aibă preeminenţă faţă de cele prezentate aici.
Managerul reţelei fixează programul
reţelei şi se asigură că unul sau mai mulţi controlori de reţea calificaţi vor
fi disponibili pentru fiecare sesiune a reţelei. De aemenea într-o reţea de
lungă durată managerul reţelei se poate îngriji de activarea unor operatori de
rezervă sau de asigurarea unor servicii de sprijin. Unii manageri de reţea îşi
pot asuma responsabilitatea pentru mai mult de o reţea.
Controlorul de reţea
Imaginaţi-l pe controlorul de reţea ca
pe un «maestru de manej» sau un poliţist de la
Circulaţie. Controlorul de reţea decide ceea ce se întâmplă şi când se întâmplă
în reţea. De exemplu, dacă o staţie are un mesaj prioritar pentru adăpostul
Crucii Roşii, iar o staţie medicală are un mesaj de urgenţă pentru spital este
treaba controlorului de reţea să se asigure că mesajul de urgenţă va fi primul
transmis. El decide când să-şi semnaleze staţiile prezenţa, fie că au sau nu au
un trafic de transmis şi dacă mesajele vor fi transmise pe frecvenţa reţelei
sau pe o altă frecvenţă. Controlorul de reţea trebuie să aibă cunoştinţă de tot
ceea ce se întâmplă în jurul său şi să gestioneze necesităţile reţelei, ale
membrilor acesteia şi ale agenţiei deservite cât mai rapid şi mai eficient
posibil. Aceasta poate fi o sarcină ingrată într-o reţea aglomerată şi
solicitantă.
Controlorul de reţea se poate afla
oriunde, dar ar trebui să fie capabil să audă majoritatea staţiilor din reţea,
dacă nu chiar toate staţiile. Aceasta ajută la evitarea «retransmisiilor» consumatoare de timp. Unele grupuri îl plasează
pe controlorul lor de reţea în postul de comandă pentru un incident de urgenţă; altele preferă să-l ferească de zgomot şi de
confuzii.
Controlorul de reţea este răspunzător
pentru o anumită reţea, însă n-ar trebui să răspundă pentru operaţiunea
telecomunicaţiei de urgenţă în integralitatea ei. Aceasta cade în sarcina unui
coordonator de urgenţă sau a unui manager de telecomunicaţii de urgenţă
similar. Nu este posibil să fii la comanda tuturor aspectelor unei reacţii de
urgenţă şi totodată să conduci o reţea eficient, dat fiind câ ambele sarcini
îţi solicită 100% atenţia.
Scenariile reţelei
Multe grupuri îşi încep şi îşi închid
reţelele cu un scenariu-standard. Textul scenariului îi încunoştinţează pe
ascultători cu privire la scopul şi formatul reţelei. Folosirea unui scenariu-standard
garantează faptul că reţeaua se va desfăşura într-un format identic de fiecare
dată când este activă, indiferent de cine este persoana care şi-a asumat rolul
controlorului de reţea.
Un scenariu tipic ar putea arăta aşa:
Început: Aici (indicativul), staţia de
control pentru reţeaua de urgenţă ______
Aceasta este o reţea controlată. Vă rog transmiteţi numai
atunci când sunteţi solicitat, cu excepţia cazului în care aveţi trafic de
urgenţă.
Orice staţie care are trafic de urgenţă,
vă rog chemaţi acum. (Staţiile cheamă
şi se transmite traficul de urgenţă.) Orice staţie cu trafic prioritar, vă rog chemaţi acum. (Staţiile cheamă şi se transmite traficul prioritar.)
Toate celelalte staţii, cu sau fără trafic, vă rog chemaţi
acum. (Staţiile cheamă
şi se transmite orice trafic.)
Închiderea: Doresc să mulţumesc tuturor staţiilor care şi-au
semnalat prezenţa. Aici (indicativul)
care a gestionat reţeaua de urgenţă _______ în (data şi ora), care revine la (repetorul sau
frecvenţa) în folosinţă uzuală.
Un controlor de reţea de rezervă trebuie
să fie disponibil pentru cazul unei defecţiuni de echipament în locaţia
controlorului principal sau dacă acesta are nevoie să facă o pauză. Există două
categorii de controlori de reţea de rezervă. Amândouă sunt desemnate fie de
managerul reţelei, fie de controlorul principal al reţelei, în funcţie de
situaţie. Toţi membrii reţelei ar trebui să fie încunoştinţaţi de la începutul
operaţiunii despre desemnarea controlorilor de rezervă.
Prima categorie se află la aceeaşi
locaţie cu controlorul principal de reţea. A doua categorie este o staţie
aflată într-o locaţie diferită, care ţine un duplicat de log privind tot ceea
ce se întâmplă în decursul activităţii reţelei. Ori de câte ori este posibil ar
trebui să se menţină un controlor de rezervă aflat în afara locaţiei, chiar
dacă este prezent şi un controlor din interiorul locaţiei. Acest lucru este
deosebit de important mai ales în timpul unei situaţii de urgenţă în care
antenele se pot deteriora sau se întrerupe alimentarea cu energie electrică.
Echipamentele se pot defecta chiar şi în decursul unor operaţiuni mai puţin
solicitante.
Înlocuitorul controlorului de reţea
Chiar şi înainte de a fi avut şansa de a
beneficia de o pregătire din partea grupului dumneavoastră pentru a acţiona în
rolul de controlor de reţea s-ar putea întâmpla să vi se ivească ocazia de a fi
desemnat să ocupaţi această funcţie în mod temporar. În timpul unei situaţii de
urgenţă oricine şi toată lumea ar putea fi solicitată să-şi asume sarcini noi
şi necunoscute pentru a se putea face faţă unei situaţii schimbătoare. Din
fericire abilităţile de bază ale unui controlor de reţea nu sunt nici dificile
de predat, nici de deprins. Iată câteva lucruri de bază despre ce trebuie şi ce
nu trebuie făcut:
- Nu uitaţi că dumneavoastră sunteţi cel care controlează
reţeaua, dar va trebui să-i trataţi cu respect pe membrii reţelei şi să acceptaţi sugestii din partea altor membri care dispun de o
experienţă mai bogată.
-
Dacă preluaţi o reţea deja existentă, încercaţi s-o controlaţi la fel cum a
făcut-o controlorul de reţea anterior.
-
Urmaţi întotdeauna scenariul - dacă vi s-a pus unul la dispoziţie.
-
Dacă e necesar redactaţi propriul dumneavoastră scenariu, dar să fie scurt
şi la obiect.
-
Gestionaţi mesajele în ordinea precedenţei lor: Urgenţă – Prioritate – Asistenţă – Rutină.
-
Vorbiţi desluşit şi pe o tonalitate normală a vocii. Aplicaţi o bună
tehnică de utilizare a microfonului.
-
Luaţi note în cursul desfăşurării reţelei. Nu lăsaţi ca logul dumneavoastră
să «rămână în urma» acţiunilor.
-
Notaţi-vă locaţia operatorilor. Când vreunul dintre ei părăseşte reţeaua
actualizaţi-vă însemnările.
-
Cereţi staţiilor să-şi transmită mesajele în afara frecvenţei principale a
reţelei ori de câte ori acest lucru este posibil.
-
Nicio lectură şi niciun studiu din lume nu va înlocui experienţa reală.
Ar trebui să căutaţi ocaziile de a
exersa rolul controlorului de reţea cu mult înaintea producerii unei situaţii
de urgenţă.
Membrii reţelei
Operatorii aflaţi în diverse locuri sunt
răspunzători pentru mesajele trimise spre şi dinspre locaţiile lor. Ei trebuie
să asculte tot ceea ce se întâmplă în reţea şi să menţină contactul cu
personalul agenţiei deservite din locaţia lor. Ei ajută agenţia deservită prin
crearea de mesaje, le dau o formă adecvată şi contactează controlorul de reţea
când ele sunt pregătite pentru a fi transmise. Ori de câte ori e posibil ln
fiecare locaţie ar trebui să fie doi operatori. Atunci când staţia este ocupată
unul dintre aceştia poate ţine evidenţa mesajelor, iniţierea lor şi conlucrarea
cu echipa agenţiei deservite, în timp ce celălalt operator monitorizează reţea,
transmite mesajele şi recepţionează traficul care i se transmite. În perioadele
mai relaxate unul dintre membri îşi poate lua liber pentru odihnă, hrană şi
necesităţile personale.
Staţiile care transmit comunicate
În anumite reţele controlorul de reţea
nu transmite comunicate şi nici alte informaţii referitoare la incidente.
Acesta este rolul staţiei care transmite
comunicate. Ea retransmite buletine sau informaţii autorizate de agenţia
deservită destinate tuturor staţiilor din reţea. Acestea pot fi transmise şi pe
baza un program prestabilit, de pildă la începutul şi sfârşitul fiecărei ore.
Staţia care transmite comunicate trebuie să se afle în sediul agenţiei
deservite sau să deţină o linie de comunicaţie fiabilă cu aceasta.
Staţiile de legătură
Staţiile de legătură transmit mesaje
între două reţele diferite. În funcţie de tipul organizaţiei controlorul de
reţea sau managerul reţelei sunt cei care de regulă desemnează aceste staţii.
Mesajele pot fi transmise în funcţie de necesitate sau în cadrul unui program
prestabilit, de exemplu la fiecare 30 de minute. În anumite cazuri o staţie de
legătură va monitoriza o reţea tot timpul. Atunci când un mesaj trebuie
transmis către o altă reţea operatorul părăseşte temporar reţeaua pentru a-l
transmite, apoi revine. Cealaltă reţea are o staţie de legătură care face
acelaşi lucru, dar în ordine inversă.
În alte situaţii o singură staţie de
legătură poate transmite mesaje trecând de la o reţea la cealaltă. Există două
căi pentru a face acest lucru. Puteţi folosi două radiouri pentru a monitoriza
ambele reţele în acelaşi timp - o sarcină dificilă în cazul în care una sau
ambele dintre reţele sunt ocupate. Antenele radiourilor trebuie să fie
suficient de separate una de cealaltă atunci când una dintre ele este folosită
pentru transmisie. Prin cea de a doua metodă este folosit un radio, iar staţia
de legătură comută de pe o reţea pe cealaltă pe baza unui program pestabilit.
Staţii de retransmisie
Deşi nu este o funcţie permanentă a unei
reţele, o staţie de retransmisie este cea care transmite mesaje între două
staţii care nu se pot auzi una pe cealaltă. În general staţiile de retransmisie
sunt desemnate de controlorul de reţea atunci când apare necesitatea. Dacă
auziţi o staţie sau mai multe staţii pe care controlorul de reţea nu le poate
auzi este în regulă să vă oferiţi ca voluntar pentru a acţiona ca o staţie de
retransmisie.
Volumul de muncă şi schimbul de ture
Deşi se întâmplă în mod frecvent niciun
operator nu ar trebui să muncească prea multe ore în şir. Atunci când aţi
obosit eficienţa şi eficacitatea dumneavoastră scad, iar agenţia deservită de
dumneavoastră nu va beneficia de cel mai bun serviciu cu putinţă. Managerii reţelelor
şi controlorii de reţea ar trebui să conclucreze cu managerul telecomunicaţiilor
de urgenţă pentru a se asigura că toţi membrii reţelei au parte de odihnă în
mod regulat. E o bună practică ca orice staţie de control înlocuitoare, staţiile
de legătură sau membrii reţelei să monitorizeze reţeaua timp de cel puţin 15
minute şi să revadă logurile cu operatorul prezent înainte de a prelua reţeaua.
Aceasta va garanta continuitatea operaţiunii reţelei.
Moduri non-vocale
Modurile packet includ packet FM, packet
HF şi PACTOR. Dat fiind că modurile packet pot furniza o conexiune automată
între două staţii nu este indicat să se vorbească de «reţea packet». Deşi se pot
transmite mesaje între două staţii «de la tastatură la tastatură», la fel ca în cazul modurilor RTTY sau PSK31, este
de obicei mai bine să fie transmise ca «trafic», folosind facilitatea comunicatelor şi a «cutiilor poştale» (mailbox) ale
controlorului nodului terminal (terminal
node controller, TNC). Mesajele packet sunt automat direcţionate şi
stocate fără nicio intervenţie a operatorului staţiei de recepţie sau a
controlorului de reţea.
Modurile digitale non-packet nu sunt
automatizate şi necesită prezenţa unui operator controlor de reţea care să
gestioneze reţeaua asemănător reţelelor în fonie sau CW. Acestea includ RTTY,
PSK31, AMTOR şi GTOR.
Procedurile în CW: codul Morse transmis cu acurateţe şi fără erori la
viteza de 10 grupe pe minut (o grupă = cinci semne) este mai bun decât o
telegrafie neglijentă manipulată la 30 de grupe pe minut. Viteza de transmitere
nu este un etalon al eficacităţii, însă acurateţea este un astfel de etalon.
Când propagarea sau interferenţele fac
comunicaţia dificilă sau când operatorul nu face faţă e momentul să se reducă
viteza de transmitere. Transmiteţi întotdeauna la viteza la care staţia
receptoare poate înţelege confortabil mesajul care îi este transmis.
Există variante ce pot fi folosite în
decursul transmiterii unui trafic în telegrafie, mai ales dacă ambele staţii
lucrează «full break-in»
(o facilitate prin care ambele staţii sunt capabile să recepţioneze
semnale între fiecare dintre semnele Morse transmise). Prin «break» (prescurtat «bk») staţia
receptoare poate întrerupe în orice moment tranşa staţiei transmiţătoare pentru a cere completări, în loc să aştepte
transmiterea integrală a mesajului.
Probleme de interferenţe
Dacă reţeaua dumneavoastră întâmpină
probleme cu interferenţele controlorul de reţea are la dispoziţie mai multe
opţiuni. Dacă interferenţa provine de la staţii adiacente sau care operează pe
acelaşi canal de frecvenţă şi care s-ar putea să nu aibă cunoştinţă de
desfăşurarea reţelei de urgenţă controlorul de reţea ar trebui să-i informeze
politicos pe operatori cu privire la prezenţa reţelei şi să solicite cooperarea
lor.
Ca o alternativă controlorul de reţea
poate cere unei reţele pe unde scurte să-şi schimbe frecvenţa cu câţiva
kilohertzi. Dacă problema nu poate fi rezolvată astfel fiecare reţea ar trebui
să aibă una sau mai multe frecvenţe alternative pe care să se deplaseze în
cazul în care e nevoie de acest lucru.
Dacă e posibil frecvenţele ele însele nu ar trebui publicate sau
menţionate în eter.
Nu trebuie vreodată să se discute cu o
staţie care produce în mod intenţionat interferenţe. Ea nu trebuie băgată în
seamă şi nici să se încerce un dialog cu ea. Mulţi ani de experienţă au dovedit
că aceasta nu face decât să-l încurajeze pe contravenient. Dacă interferenţa face
comunicaţia dificilă anunţaţi pur şi simplu reţeaua ca toată lumea să se mute
pe frecvenţa alternativă şi să înceteze emisiunea pe frecvenţa iniţială. Chiar
şi mai indicat este să se recurgă la un plan conform căruia în momentul
producerii interferenţei toţi membrii reţelei ştiu că trebuie să se mute pe
frecvenţa alternativă, fără ca acest lucru să li se comunice în eter.
Capitolul 10
Staţia de control în reţeaua de urgenţă
Introducere
Reţelele oficiale (controlate) vor avea întotdeauna o staţie care «conduce». Această staţie este cunoscută sub
numele de «staţie de
control» (net control station, NCS), iar operatorul acesteia
este «controlorul de reţea» (NCS operator). Imaginaţi-l
pe controlorul de reţea ca un fel de poliţist de la Circulaţie, care
direcţionează fluxul ordonat al mesajelor. Abilităţile sale sunt hotărâtoare
pentru succesul oricărei reţele pentru comunicaţii de urgenţă. De aceea multe grupuri
de comunicaţii de urgenţă decid să ţină instructaje şi chiar cursuri cu scopul
de a instrui şi antrena operatori pentru rolul de controlori de reţea.
Şedinţele de practică sunt deseori utile acestui scop şi numeroase grupuri ARES programează
şedinţe săptămânale de antrenament.
Sarcina principală a unui controlor de
reţea este să se asigure că mesajele de primă importanţă sunt cele care vor fi
transmise primele – urgenţele, apoi cele prioritare, urmate de cele legate de
sănătate şi asistenţă medicală, apoi mesajele de rutină.
Când avem nevoie de un controlor de
reţea?
Toate reţelele oficiale (controlate) au
nevoie de un controlor de reţea. Reţelele oficiale sunt
folosite pentru a menţine ordinea atunci când un număr mare de staţii sunt
prezente în reţea sau atunci când este transmis un volum mare de mesaje.
Controlorul de reţea decide cine să vorbească şi când s-o facă, care este
ordinea în care mesajele sunt transmise şi ţine o evidenţă a mesajelor
transmise, unde şi când au fost transmise,
precum şi o listă a mesajelor care urmează a fi transmise.
Anumite reţele
informale vor avea un controlor de reţea «în pregătire», deşi prin definiţie
reţelele informale nu sunt controlate. Această persoană are rolul de a menţine
reţeaua într-o formă organizată atunci când e necesar, de a răspunde la
întrebări, de a păstra frecvenţa curată şi de a interveni pentru a trece
reţeaua într-o formă «oficială» la nevoie. Acest lucru se întâmplă deseori în
cazul unor reţele cu sarcini uşoare care au potenţialul de a creşte în
importanţă pe măsura evoluţiei situaţiei. Reţelele de supraveghere a furtunilor
sunt un bun exemplu. În timpul fazei de «supraveghere» nu se întâmplă prea
multe lucruri în afara schimbului informal de informaţii între observatori. Dacă
apare o furtună puternică sau un tornado traficul de pe canalul reţelei va
creşte, iar dacă se produc daune pe teren reţeaua se poate transforma rapid
într-una de ajutorare de grad înalt. A avea un controlor de reţea în aşteptare
este util pentru a face mai eficientă tranziţia spre o reţea oficială în
situaţii de calamităţi.
Cât este
de important un controlor de reţea bine instruit?
Aţi
ascultat sau aţi participat vreodată la o reţea prost administrată? Una în care mesaje de
rutină sunt transmise «pe viu» în vreme ce mesaje de urgenţă sau prioritare îşi aşteaptă rândul la
coadă? Sau în
care controlorul de reţea îşi pierde cumpătul şi îi înstrăinează pe jumătate
dintre membrii reţelei? Sau când mesajele nu sunt păstrate într-o formă organizată, se pierd, se
schimbă sau sunt direcţionate spre destinaţii greşite?
Valoarea abilităţii controlorului de
reţea este indiscutabilă. O reţea bine administrată
satisface necesităţile agenţiei deservite – o reţea prost administrată poate
pune definitiv capăt relaţiei radioamatorismului cu agenţia.
Controlorul de reţea trebuie să fie un bun
organizator şi să ştie cum să dezamorseze tensiunea şi stresul printr-un
sănătos simţ al umorului. De asemenea controlorul de reţea trebuie să deţină
abilitatea de a asimila cu rapiditate noua terminologie, pentru că nu există un
teren mai fertil pentru proliferarea jargonului decât într-o comunitate de
gestionare a unei situaţii de urgenţă!
Calităţi
Iată o scurtă listă de premise de bază pentru
un controlor de reţea într-o situaţie de urgenţă:
- O voce şi o pronunţie
clare – cineva care vorbeşte de parcă ar avea prune-n gură nu e potrivit pentru
această treabă.
- Fluenţa limbajului – dacă
aveţi un accent pronunţat sau nu puteţi folosi limbajul cu precizie ar putea fi
dificil pentru alţii să vă înţeleagă cu acurateţe.
- Abilitatea de a suporta stresul mental şi fizic pe perioade lungi de timp. Informaţiile şi cererile vă vor fi
adresate deodată din toate direcţiile, uneori chiar timp de ore-ntregi. Puteţi
să le gestionaţi fără să vă pierdeţi calmul sau glasul? Puteţi gândi şi acţiona
rapid, atunci când fiecare secundă contează şi e nevoie şi de prudenţă şi
sunteţi în stare să luaţi decizii sub presiune?
- Abilitatea de a asculta şi
de a înţelege într-un mediu adeseori zgomotos şi haotic. Puteţi să vă detaşaţi
de toate cele care vă distrag atenţia şi să vă concentraţi asupra lucrului care
trebuie făcut?
- Auz bun – Dacă aveţi hiatusuri de auz care vă
îngreunează înţelegerea vocilor omeneşti rolul de controlor de reţea în fonie
nu vi se potriveşte. Radioamatorii cu probleme auditive pot fi desemnaţi pe rol
de controlori într-o reţea în moduri digitale, conform abilităţilor fiecăruia.
- Abilitatea de a pune pe hârtie ceea ce auziţi
pe măsură ce recepţionaţi şi de a lua note din mers, fără să vă bazaţi pe
memorie.
-
Cunoştinţe
generale peste medie şi abilităţi de operare în modurile folosite (fonie,
moduri digitale sau telegrafie).
Abilităţi
transferabile
Unele abilităţi pe care le folosiţi în
activitatea cotidiană de radioamatorism vă vor fi utile în funcţia
dumneavoastră de controlor de reţea.
O staţie bine concepută şi bine întreţinută
este esenţială pentru succes. Trebuie să fiţi capabil să alegeţi antena
potrivită, să ştiţi cum să obţineţi cea mai bună modulaţie cu microfonul
dumneavoastră, să operaţi staţia cu agilitate, s-o programaţi şi s-o faceţi
operaţională în scurt timp şi să aveţi la îndemână toate comenzile şi
accesoriile de rezervă.
Trebuie să înţelegeţi propagarea pentru a
putea să alegeţi frecvenţa adecvată pe măsură ce condiţiile de bandă se schimbă.
DX-manii se pricep cum să extragă semnale slabe din zgomot şi să se adapteze
mediului unor benzi aglomerate. Numeroase dintre abilităţile aplicate în
concursuri sunt utile şi pentru controlarea unei reţele. Ambele activităţi
implică prezenţa simultană a multor staţii pe aceeaşi frecvenţă. Competitorul
care are de-a face cu pailapul unor staţii care îl cheamă va încerca să
contacteze cât mai multe dintre acestea în cel mai scurt timp cu putinţă.
Misiunea controlorului de reţea este rularea unui cât mai mare volum de trafic
în cel mai scurt timp posibil, şi aceasta cu acurateţe şi eficienţă.
Abilităţi
însuşite
Un bun controlor de reţea este antrenat, el nu
e născut. Iată câteva dintre abilităţile pe care ar trebui să le deprindeţi pentru
a face cea mai bună treabă de care sunteţi în stare:
- Lucrul ca un jucător de
echipă pentru a realiza scopurile reţelei
- Abilităţi efective de conducător – păstrarea
echipei în stare conectată
şi
motivată, instaurând o atmosferă de încredere şi siguranţă
- Spirit hotărât – abilitatea de a lua decizii
rapide şi oportune
- Ţinerea de evidenţe – foi de log (scriere, gândire şi vorbire, toate simultan)
- Planificare – scenarii de reţea, atribuiri de
sarcini, materiale la îndemână
- Cunoaşterea propagării în unde scurte şi
alegerea antenelor – a şti momentul în care să vă mutaţi pe o altă bandă
- Gestionarea stresului – un operator epuizat
reprezintă un pericol pentru reţea
- Delegarea – a şti când şi cum să predaţi
anumite sarcini şi responsabilităţi
- Cunoaşterea practică a sistemului de comandă în
caz de incidente în ţara dumneavoastră şi felul în care radioamatorii se
integrează în acesta.
Însuşirea şi
exersarea abilităţilor dumneavoastră
Limitarea la studiul
din cărţi nu vă va face un controlor de reţea competent. E nevoie de exerciţiu
pentru însuşirea acestor abilităţi pentru ca ele să devină o a doua natură, utilizabile
într-o situaţie reală de urgenţă. O exersare permanentă este necesară pentru
ca, odată însuşite, aceste abilităţi să fie păstrate. Reţelele locale săptămânale
cu ocuparea prin rotaţie a funcţiei controlorului de reţea sunt o bună cale pentru a dobândi experienţă
– o metodă la care apelează deseori multe grupuri de telecomunicaţii de
urgenţă.
Abilităţile
controlorului de reţea pot fi însuşite şi cizelate prin cursuri la clasă şi
reţele de antrenament programate în mod regulat. Condiţiile unei reale situaţii
de urgenţă pot fi simulate prin exerciţii periodice şi urgenţe simulate, precum
şi cu ocazia unor evenimente dedicate serviciului public, cum ar fi cursele de
alergări, maratonurile şi concursurile de ciclism. Unele grupuri de
telecomunicaţii de urgenţă organizează săptămânal reţele de urgenţe simulate.
De exemplu unele ţin reţele de urgenţe meteorologice simulate în timpul
sezonului de vreme rea.
Pentru a începe cu
antrenamentul propriului dumneavoastră controlor de reţea aflaţi dacă grupul
dumneavoastră local oferă vreo instrucţie oficială. Uneori se începe cu
exerciţii «la masă», prin care un grup care stă în jurul unei mese va
simula o operaţiune de reţea, schimbându-şi alternativ rolul de controlor de
reţea şi acela de staţie-membră a reţelei. Exerciţiile «la masă» înlesnesc reacţii rapide
şi o mai bună interacţiune între participanţi.
Alte grupuri vă vor permite să preluaţi pur şi
simplu rolul de controlor de reţea pentru mai multe reţele de antrenament
programate.
Înainte de a face asta încercaţi să-i
ascultaţi pe alţi operatori mai experimentaţi din propria dumneavoastră reţea
şi în cât mai multe alte reţele oficiale cu putinţă. Urmăriţi cu mare atenţie
felul în care conduc ei reţeaua, ce fel de scenariu folosesc (dacă folosesc vreun
scenariu) şi eventualele greşeli pe care le fac.
Dacă grupul dumneavoastră sau clubul local
furnizează sprijin de comunicaţii pentru evenimente ca maratonurile, mari
parade sau concursuri acestea vă oferă ocazii suplimentare pentru a dobândi
ceva experienţă din «lumea reală» a controlorului de reţea.
O situaţie reală de
urgenţă nu este momentul de a deprinde şi a exersa noi abilităţi, cu excepţia
cazului în care nu există o altă soluţie. Un controlor de reţea insuficient
antrenat sau neexperimentat poate face la fel de mult rău ca şi bine. Participarea
în mod regulat la reţele programate este
importantă, astfel ca oricine care este sau ajunge controlor de reţea în timpul
unei calamităţi sau a unei urgenţe să poată fi eficient şi vital pentru
succesul general al misiunii.
Ce nu este controlorul de reţea
Sarcinile
controlorului de reţea ar trebui să se limiteze la conducerea reţelei. Această
sarcină este una «cu normă întreagă». N-ar trebui să cadă în sarcina controlorului
de reţea supravegherea întregului efort de comunicare sau a oricărei porţiuni
de reacţie în afara propriei sale reţele şi ture. În general managerul reţelei
se ocupă de desemnarea controlorilor de reţea, de frecvenţe şi de programări şi
poate recruta şi membri pentru participarea la reţea. De asemenea, cel mai bine
e ca staţia controlorului de reţea să se afle departe de orice locaţie care este
şi ea importantă ca sursă şi destinaţie a traficului de mesaje.
Capitolul 11
Practici de operare ale staţiei de control
Iată o listă de întrebări la care controlorul
de reţea ar trebui să dea răspunsuri înainte de a deschide reţeaua:
-
Poate auzi el toate
staţiile din reţea din
locaţia sa? Controlorul de reţea ar trebui să fie în
situaţia de a auzi toate staţiile din reţea ori de câte ori acest lucru este
posibil. Pot fi folosite şi staţii de retransmisie, însă ele încetinesc destul
de mult operaţiunea. Pentru cele mai bune rezultate ar trebui să se procedeze
din timp testarea anumitor zone prin simplex pentru a se vedea care dintre
staţii pot comunica cu celelalte, pentru ca în timpul situaţiei de urgenţă să
poată fi activate staţii retransmiţătoare prin care să se asigura o comunicare
de bună calitate.
-
Este locaţia
controlorului de reţea suficient de separată de operaţiunile agenţiei
deservite?
Este o practică bună să încredinţezi sarcina de controlor de reţea unei staţii care se
află într-o locaţie cu trafic redus. Zgomotul şi emoţiile dintr-un centru de
operaţiuni de urgenţă (Emergency Operations Center, EOC) sau
într-un centru de control pot altera mult abilitatea de a conduce o reţea cu
succes. Instalarea reţelei de control permite staţiei din centrul operaţiunilor
de urgenţă să transmită traficul şi să colaboreze cu agenţia deservită. Fireşte,
staţia de control a reţelei şi staţia centruiui de operaţiuni trebuie să
conlucreze ca într-o echipă. Se întâmplă deseori ca un incident să fie gestionat
de la centrul de operaţiuni, în vreme ce staţia de control a reţelei, aflată
într-o altă locaţie, să-şi asume reponsabilitatea pentru gestionarea traficului
cu staţiile care îşi semnalează prezenţa sau părăsesc reţeaua. În practică nu
este dificil să se realizeze o rodnică diviziune a muncii.
-
Aveţi cea mai bună antenă pentru condiţiile
de propagare? Antenuţa
cauciucată a portabilei (scurtă, flexibilă, elicoidală) nu este adecvată decât dacă aveţi un contact vizual cu antena repetorului, iar dacă ea
se defectează aţi ieşit din joc. O antenă flexibilă sau telescopică cu câştig
mai mare ar extinde raza portabilei comparativ cu aceea accesibilă cu antena
din dotare. În benzile de unde scurte o antenă NVIS (Near Vertical Incidence Skywave) este
esenţială pentru comunicarea cu zone mai depărtate. Pentru
reţelele cu rază mare de acţiune antenele verticale convenţionale, cele
direcţionale (beam) sau dipol, sau o combinaţie
dintre acestea vor da cele mai bune rezultate.
-
Dacă alimentaţi radioul dumneavoastră cu
baterii aveţi o capacitate de cel puţin o oră disponibilă? În mod ideal ar
trebui să aveţi o baterie complet încărcată şi acces la baterii de rezervă.
Dacă sunteţi singura opţiune pentru a acţiona în rolul de controlor de reţea
asiguraţi-vă că puteţi întreţine reţeaua suficient de mult timp până când
altcineva e pregătit să-şi asume rolul
pentru a vă putea reîncărca bateriile în caz de nevoie.
-
Folosiţi o cască în combinaţie cu un microfon
atenuator de zgomot? Chiar şi de acasă zgomotul de fond poate prejudicia felul în care puteţi auzi
şi să fiţi auzit.
-
Aveţi suficiente creioane/pixuri şi hârtie pentru a conduce
reţeaua în timpul turei dumneavoastră? Nu veţi putea să memorizaţi suficient de bine traficul sau participanţii dacă
nu consemnaţi lucrurile în scris. De asemenea trebuie ţinută la îndemână şi o
listă cu participanţii la reţea şi cererile lor.
-
Pentru operaţiunile în VHF/UHF prin repetor sunteţi
familiarizat cu caracteristicle şi comenzile sistemului repetorului care vă
găzduieşte reţeaua? Dacă nu, eficienţa dumneavoastră va fi influenţată negativ.
-
Aveţi o persoană care să joace rolul de
curier, de legătură sau de ţinere a evidenţelor, care să vă sprijine? Este aproape imposibil să
conduceţi reţeaua, să ţineţi evidenţe precise şi complete şi să transmiteţi
mesaje în acelaşi timp.
-
Aveţi desemnată o staţie de rezervă
controloare a reţelei? În cazul în care nu
mai puteţi transmite o altă staţie ar trebui să fie pregătită să preia
controlul reţelei.
-
Aveţi desemnat un operator înlocuitor? Nu există om care să nu obosească, însă
controlorul de reţea trebuie să fie cel mai ager operator din reţea.
-
Deschiderea şi închiderea reţelei: ele pot fi deschise şi închise
conform unui program stabilit sau atunci când situaţia o cere. De exemplu,
reţelele de antrenament şi cele uzuale
de trafic se pot deschide în momente precise şi pentru o perioadă stabilită sau
până când se finalizează sarcinile reţelei. Deseori reţelele de urgenţă se
deschid şi se închid în funcţie de cerinţele situaţiei.
Fiecare
sesiune a reţelei ar trebui să înceapă cu citirea unui text introductiv standard
care descrie scopul reţelei, precum şi procedurile şi protocoalele sale de
bază.
La
închiderea fiecărei sesiuni a reţelei puteţi citi un text de încheiere,
mulţumind totodată în câteva cuvinte membrilor pentru participare şi
amintindu-le datele următoarelor reţele sau alte obligaţii. Toate textele
introductive ar trebui să fie scurte şi la obiect.
Importanţa priorităţii mesajelor
În
comunicaţiile de urgenţă una dintre principalele îngrijorări ale controlorului
de reţea o poate constitui «supraîncărcarea cu informaţii». Atunci când acest lucru se întâmplă un mesaj
prin care se solicită «mai multe ploşti pentru un adăpost» ar putea să fie transmis înainte de altul care solicită «o echipă de traumatologi pentru o
coliziune feroviară». Această situaţie este cauzată de obicei de mesaje care sunt
introduse în «sistem» într-o
manieră nereglementată. Omiterea organizării acest flux de informaţii poate
duce la întârzierea sau pierderea unor mesaje de importanţă crucială.
Există
patru priorităţi ale mesajelor:
-
De urgenţă (referitoare la protejarea urgentă a vieţii şi a proprietăţii).
-
Prioritare (schimbul de mesaje cu agenţia deservită şi alte mesaje
în legătură directă cu urgenţa, dar nu atât de critice temporal ca un mesaj
prioritar de urgenţă).
-
Legate de sănătate şi ajutorare (atunci când e permis intrebări sau informaţii
despre locul în care se află persoane în zona afectată sau starea acestora).
-
De rutină (mesaje care nu au legătură cu vreo urgenţă: urări cu
ocazia unor zile de naştere, rapoarte privind activitatea reţelei etc.).
Cel mai înalt
grad de prioritate
Rolul principal al controlorului de reţea este acela de a se asigura că
mesajele cu cel mai înalt grad de prioritate sunt transmise primele – urmate de
mesajele de urgenţă, apoi mesajele prioritare, cele legate de sănătate şi
ajutorare şi, în sfârşit, mesajele de rutină.
Majoritatea
reţelelor de urgenţă refuză să aibă de-a face cu mesajele de rutină, dat fiind
că acestea au prea puţină legătură sau nicio legătură cu situaţia de urgenţă în
sine sau cu necesităţile agenţiei deservite. Alte reţele pot gestiona numai
mesajele de urgenţă şi mesajele prioritare, sau în primul rând mesajele de
sănătate şi de ajutorare.
Invitaţie la semnalarea prezenţei
Lansaţi
invitaţia la semnalarea prezenţei imediat după citirea textului introductiv,
apoi periodic în timpul desfăşurării reţelei. Dacă reţeaua se ocupă numai de
mesaje de urgenţă şi de mesaje prioritare, dar nu şi de mesaje de sănătate şi
de ajutorare, este important ca acest lucru să fie anunţat în cadrul textului
de deschidere şi atunci când se lansează invitaţia la «semnalarea
prezenţei cu
mesaje». În cazul în
care există probabilitatea existenţei unor mesaje de urgenţă prioritare e
indicat ca prezentarea acestora să fie cerută înaintea celorlalte, pentru a se
trece apoi la cele prioritate şi în fine la cele de ajutorare.
Încercaţi
să întrebaţi cât mai frecvent posibil dacă există «semnalări numai pentru trafic», iar la intervale de cel puţin 15
minute «semnalări
cu sau fără trafic», pentru ca noile staţii apărute să se poată alătura
reţelei. Într-o reţea aglomerată poate fi dificil să se echilibreze necesitatea
gestionării mesajelor curente şi totodată să se primească semnalări ale
prezenţei la intervale regulate. Este important să se ceară frecvent semnalări
ale staţiilor care au un trafic de transmis pentru a se asigura că mesajele
prioritare sau cele de urgenţă sunt transmise în mod expeditiv. Atunci când se
primesc semnalări controlorul de reţea ar trebui să recitească indicativele pe
care le-a recepţionat pentru a se vedea dacă a omis vreunul dintre acestea.
Metoda poate scurta timpul necesar dedicat semnalărilor de prezenţă.
Tehnici verificate în timp
Ascultaţi!
Atunci când cereţi raportări sau solicitaţi trafic ascultaţi cu atenţie! Poate
părea un lucru evident, dar se întâmplă lesne să se piardă informaţii cruciale
în condiţii de stres sau de urgenţă. Folosiţi căşti şi reduceţi numărul
lucrururilor din preajma dumneavoastră care vă pot distrage atenţia.
Semnalări
ale prezenţei – După lansarea invitaţiei la semnalări ale prezenţei notaţi în
logul dumneavoastră cât mai multe indicative puteţi să «prindeţi» înainte de a confirma vreunul
dintre ele. Confirmaţi recepţionarea
indicativelor tuturor staţiilor auzite, cereţi completări ale celor care au
fost recepţionate parţial şi apoi întrebaţi dacă aţi omis vreunul dintre
acestea.
Ori
ce câte ori e posibil «împerecheaţi» staţii pentru transmiterea traficului pe o altă frecvenţă.
Din această practică rezultă pe reţea un «multi-tasking» (sarcini
multiple) şi o viteză mai mare de gestionare a traficului. Acest lucru este valabil mai ales
în cazul transmiterii de mesaje oficiale mai lungi sau când sunt necesare
discuţii sau schimburi de informaţii extinse.
Fiecare
reţea are un stil propriu de operare, adaptat necesităţilor reţelei.
Majoritatea participanţilor vor înţelege metodele aplicate, dar dacă acest
lucru nu se întâmplă alocaţi timpul necesar de a le explica. Lucrurile se pot
rezolva mult mai trapid dacă toată lumea foloseşte aceleaşi tehnici.
Fiţi
cât mai concis cu putinţă. Folosiţi cât mai puţine cuvinte, care să transmită
complet ce vreţi să spuneţi. Aceasta va reduce nevoia de a repeta
instrucţiunile şi mesajele.
Intercalaţi
pauze frecvente. Deşi s-ar putea să nu realizaţi stresul produs de rolul de
controlor de reţea, acesta este constant şi va deveni evident în glasul
dumneavoastră. Dacă vă întrebaţi la un moment dat când aţi anunţat ultima pauză
veţi şti că e momentul să luaţi o pauză. Predaţi reţeaua rezervei dumneavoastră
cel puţin la fiecare două ore şi odihniţi-vă. Nu ascultaţi reţeaua –
odihniţi-vă. După ce v-aţi odihnit ascultaţi reţeaua timp de câteva minute
înainte de a vă relua rolul de controlor de reţea.
Controlaţi-vă
tonalitatea glasului. Fiţi cât mai calm posibil. Tensiunea tinde să înalţe
tonul glasurilor, iar membrii reţelei îşi vor da seama de această schimbare.
Dacă glasul dumneavoastră este calm ceilalţi membri ai reţelei vor avea tendinţa
de a rămâne la fel de calmi. Nu uitaţi să vorbiţi cu încredere şi autoritate. O
atitudine insuficient de energică, şovăielnică subminează eficienţa
dumneavoastră şi în consecinţă productivitatea reţelei.
Identificaţi-vă
în mod legal. În iureşul evenimentelor şi mai ales în cazul folosirii unor
indicative tactice se poate întâmpla cu uşurinţă să se uite de cerinţa
identificării.
Disciplina reţelei
Se poate aştepta în mod rezonabil din partea membrilor antrenaţi să procedeze după cum
urmează:
-
Să-şi anunţe prezenţa controlorului de reţea de îndată ce acesta devine
disponibil.
-
Să ceară permisiunea controlorului de reţea să cheme o altă staţie.
-
Să răspundă prompt atunci când sunt chemaţi de controlorul de reţea.
-
Să folosească indicative tactice.
-
Să se identifice legal la sfârşitul fiecărei tranşe de emisie.
-
Să urmeze protocolul stabilit al reţelei. Renunţând la mari aşteptări trebuie să
reţineţi că lucraţi totuşi cu voluntari. Nu le puteţi impune ascultare necondiţionată
– le puteţi cere cel mult cooperare.
Atunci când conduceţi o reţea care foloseşte un repetor cu ton PL nu uitaţi
să anunţaţi care este tonul PL! Se poate pierde timp valoros în încercarea de
a-l găsi, asta în timp ce mesaje de urgenţă stau în aşteptare.
Probabil că cea mai bună cale de a obţine cooperarea participanţilor
este aceea de a le explica ce faceţi într-o manieră calmă şi sinceră. Aceasta
poate necesita dedicarea unei perioade scurte pentru un exerciţiu în timp real.
Ceea ce nu trebuie niciodată să faceţi este să-l criticaţi pe cineva în eter. E
mai bine să conduceţi prin puterea exemplului – aceasta produce rezultate mai
bune. Dacă problema persistă rezolvaţi-o ulterior prin telefon sau printr-o
discuţie personală.
Tehnici de microfon
Învăţaţi cum să vă folosiţi microfonul. Cel mai nepriceput controlor de
reţea este cel a cărui transmisiune nu poate fi înţeleasă din cauza deficientei
sale tehnici de microfon.
Articulaţi, nu bolmojiţi. Dacă vorbirea dumneavoastră este «la foc
continuu» aţi putea să faceţi exerciţii pentru a o lua niţel mai rar în eter.
Microfoane
diferite se comportă diferit. Experimentaţi să găsiţi cea mai bună plasare a
microfonului. Rugaţi o altă staţie să vă asculte în vreme ce procedaţi la
reglaje. Nu există reguli generale valabile pentru toate situaţiile. Dacă aţi
primit microfonul însoţit de un manual urmarea instrucţiunilor sale ar putea
constitui un bun început, dar tot ar fi indicat să experimentaţi pentru a
descoperi ce anume vi se potriveşte cel mai bine. Apelaţi la operatorul unei
alte staţii să vă sfătuiască care este cea mai adecvată distanţă şi cel mai bun
unghi între gura dumneavoastră şi microfon, precum şi cel mai bun nivel de
amplificare. S-ar putea să fie nevoie să vă adaptaţi tehnica de microfon pentru
a compensa zgomotul de fond crescut, pentru că vorbirea la un nivel mai ridicat
va cauza probabil supramodulaţie sau distorsiuni.
Alte sugestii penru o operaţiune de succes
Faceţi
transmisiuni cât mai scurte fără a face rabat la claritatea mesajului.
În
reţelele de voce folosiţi cuvinte obişnuite, înţelese de toată lumea şi
prescurtări-standard («prowords», procedure
words). Elementele codului Q sunt menite exclusiv pentru CW sau în cazurile în care există o
barieră lingvistică, iar codurile 10 sunt de domeniul trecutului chiar şi în CB
– majoritatea agenţiilor deservite au abandonat codurile în favoarea limbajului
uzual. Păstraţi caracterul reţelei la nivel oficial şi profesional, însă
amical. Un stil informal şi nonşalant în cadrul unei reţele de urgenţă
încurajează neglijenţa şi nu are darul de a face o impresie bună în ochii
agenţiilor deservite.
Dacă
reţeaua este una programată începeţi la timp! Întârzierile indică o gestionare
deficientă şi nu inspiră încredere faţă de controlorul de reţea.
Folosiţi
texte introductive pentru a promova o comunicare limpede şi concisă. Ele pot fi
folosite pentru a deschide şi a închide o reţea, precum şi pentru anunţuri
periodice de «gospodărire». Dacă nu aveţi un text introductiv deja redactat
luaţi-vă răgazul de a-l redacta.
Enunţaţi
frecvent denumirea şi scopul reţelei. Dacă este cazul informaţi-i pe
ascultători cu privire la tonul de squelch inaudibil (CTCSS sau
DCS). Aceasta
poate fi o componentă a textului dumneavoastră periodic de «gospodărire».
Dacă
reţeaua funcţionează în contextul unei operaţiuni de urgenţă folosiţi textele
introductive pentru a-i informa pe ascultători unde se pot găsi alte reţele, de
pildă reţelele de resurse şi reţelele specializate. În anumite cazuri aceasta
ar putea preveni ca staţii care nu sunt necesare, deşi sunt bineintenţionate,
să-şi semnaleze prezenţa numai pentru a-şi oferi serviciile, ceea ce are darul
de a distrage reţeaua de la îndeplinirea misiunii sale.
Fiţi
prietenos, dar menţineţi controlul. Vorbiţi rar şi clar, cu o voce calmă,
egală, dar nu monotonă. Inspiraţi încredere, chiar dacă în sinea dumneavoastră
sunteţi nervos.
Confirmaţi
prompt şi cu acurateţe solicitările, pentru ca participanţii la reţea să nu fie
nevoiţi să se întrebe dacă au fost auziţi sau cui dintre cei care au chemat i
s-a răspuns.
Puneţi
întrebări precise – daţi instrucţiuni precise. Aceasta reduce nevoia de
repetări şi preîntâmpină confuziile.
Ţineţi
la îndemână pix şi creion – notaţi toate chemările şi indicativele tactice.
Exersaţi consemnarea scrisă a indicativelor tuturor în momentele în care nu
sunteţi controlor de reţea.
Citiţi
manualul de utilizare al radioului dumneavoastră şi familiarizaţi-vă cu
aparatul înainte de producerea situaţiei de urgenţă.
Bâjbâiala
la întâmplare cu butoanele duce la pierdere de timp preţios şi denotă multă
lipsă de profesionalism.
Când
aveţi de-a face cu o «dublă» (de exemplu atunci când două sau mai multe staţii
transmit în acelaşi timp pe aceeaşi frecvenţă) încercaţi să vedeţi dacă puteţi identifica
vreuna dintre staţii după indicativ sau după text. Apoi cereţi
tuturor staţiilor să aştepte până când cereţi clarificarea sau repetarea indicativului
fiecărei staţii implicate.
În timpul semnalării prezenţelor recunoaşteţi participanţii după
indicativele lor tactice ori de câte ori acest lucru este posibil – aceasta îi
va ajuta pe toţi să afle care sunt staţiile prezente în eter şi ce sunt
indicativele tactice.
Nu vă fie teamă să cereţi ajutor dacă aveţi nevoie de el. Managerul
reţelei ar trebui să fie în măsură să vă acorde asistenţă sau să localizeze un ajutor
adiţional. Aceasta face parte din fişa postului său.
Veţi face greşeli. Recunoscându-le veţi câştiga respectul şi sprijinul
membrilor reţelei, dar nu persistaţi în greşeală.
Nu gândiţi niciodată cu voce tare. Dacă aveţi nevoie de un răgaz pentru
a chibzui la ce e de făcut spuneţi ceva de genul «aşteptaţi» sau «un moment» şi deconectaţi microfonul din
emisie până când cugetaţi.
Transmiteţi
numai fapte. Dacă e neapărat nevoie să faceţi presupuneri inteligente sau să
emiteţi speculaţii precizaţi-le celorlalţi că nu sunt decât speculaţii şi nu
fapte.
Evitaţi
să deveniţi o sursă pentru informaţii generale despre un eveniment. E vorba de o situaţie de urgenţă,
trimiteţi întrebările despre situaţia evenimentului reţelei adecvate de
informaţii publice sau cuiva însărcinat să facă anunţuri despre incidentul de
urgenţă. Evitaţi în eter discuţii neoficiale despre reacţia agenţiei deservite,
pentru că presa şi publicul ar putea să asculte şi să obţină informaţii scoase
din context.
Dacă
e necesar folosiţi fonetizarea ITU. Exprimaţi toate numerele ca cifre
individuale, de exemplu 334 este «trei-trei-patru», nu «trei sute treizeci şi
patru».
Capitolul 12
Managerul reţelei (MR)
Introducere
Managerul reţelei poartă întreaga
responsabilitate pentru planificarea şi operaţiunea unei reţele sau a mai
multor reţele. În general managerul reţelei este desemnat de conducerea
telecomunicaţiilor de urgenţă şi colaborează cu ea pentru a defini scopul reţelei,
el stabileşte standardele operaţiunii şi comunică aceste informaţii membrilor
reţelei.
Indiferent dacă aveţi o reţea sau o duzină
aveţi nevoie de un manager de reţea.
Aţi putea pune întrebarea: «ar putea controlorul de reţea să presteze şi această muncă?»
În timpul unei urgenţe controlorii de reţea se pot schimba
la câteva ore odată. În plus ambele munci trebuie prestate simultan.
Managerul reţelei alege unul sau mai mulţi
asistenţi pentru a-i prelua sarcinile în momentele în care are nevoie să ia o
pauză sau pentru a gestiona anumite aspecte ale operaţiunii reţelei, cum ar fi
instructajul. De asemenea cade în responsabilitatea managerului reţelei să se
asigure că controlorii de reţea care figurează pe listă au beneficiat de un
antrenament adecvat privind maniera în care trebuie condusă o reţea înainte de
a fi desemnaţi controlori de reţea.
În timpul unei situaţii de urgenţă pot fi
create reţele «ad hoc» pentru a
satisface anumite necesităţi. Aceste reţele pot fi alocate
managerului de reţea permanent sau unuia temporar pe durata evenimentului. Cei
desemnaţi în aceste funcţii ar trebui să fie pregătiţi din timp şi să cunoască protocolul
diferitelor tipuri de reţele, scopurile acestora şi felul în care trebuie să
fie conduse.
Sarcini
Printre sarcinile managerului reţelei (MR) se numără controlul
administrării resurselor şi al calităţii acestora. El se asigură că fiecărei
sesiuni a reţelei i-a fost desemnat un controlor de reţea şi unul alternativ şi
că înlocuitori ai acestora sunt disponibili pentru fiecare tură. De asemenea MR
poate recruta membri pentru anumite tipuri de reţele pentru a se asigura livrarea
mesajelor pe cât posibil în toate locaţiile. MR este răspunzător şi pentru
desemnarea reglementară a staţiilor de legătură în scopul mutării mesajelor
spre şi dinspre alte reţele, deşi MR poate delega ad hoc această sarcină controlorului de reţea.
Caracteristica acestei activităţi, la fel cu aceea
a altor funcţii de conducere, necesită abilităţi excelente interumane şi
administrative. Câteodată MR va trebui să lucreze cu grupuri de voluntari care muncesc
în condiţii de stres. Propriile sale abilităţi de operare şi de gestionare a
mesajelor trebuie să fie mai bune, pentru ca el să poate ajuta învăţându-i pe
ceilalţi şi convingându-se că au fost cu toţii instruiţi adecvat înainte de a
li se atribui o sarcină.
Frecvenţa
reţelei
În cele mai multe cazuri MR va alege frecvenţa
(frecvenţele) reţelei. Reţelele programate
şi planificate anterior operează de regulă pe frecvenţe stabilite, însă
reţelele temporare îşi aleg deseori o frecvenţă pe baza benzilor şi
frecvenţelor disponibile. Reţelelor de unde scurte care operează conform unui
program regulat le va fi de obicei mai uşor să găsească o frecvenţă liberă
decât cele care operează numai când acest lucru e necesar. Frecvenţele
reţelelor pe unde scurte trebuie anunţate întotdeauna cu precizarea «plus sau
minus 5 kHz» pentru a se evita interferenţele.
Trebuie alese una sau
mai multe frecvenţe alternative, care să fie cunoscute de toţi membrii reţelei.
În cazul reţelelor pe benzile VHF/UHF ar trebui alese frecvenţe alternative atât
pentru repetoare cât şi pentru frecvenţele simplex, dat fiind că într-o
situaţie de urgenţă multe repetoare n-ar putea fi prezente în eter. În situaţia
în care interferenţa sau condiţiile de propagare fac frecvenţa primară
inutilizabilă membrii reţelei ar trebui să comute automat pe frecvenţa
alternativă.
Reţelele simplex în FM ar trebui să utilizeze
o frecvenţă rareori folosită de amatorii locali pentru conversaţiile lor
cotidiene şi niciodată o frecvenţă de apel naţională.
Reţelele care folosesc repetoare ar trebui să
stabilească din timp înţelegeri cu proprietarul repetorului. Dacă o reţea
foloseşte un repetor ca locaţie principală de întâlnire ar trebui aleasă o
frecvenţă simplex de rezervă şi acesteia să i se facă publicitate pentru
situaţia în care repetorul încetează să funcţioneze. Una dintre metode pentru
aceasta este indicaţia ca atunci când repetorul se defectează primul loc de
întâlnire este frecvenţa de ieşire (output) a repetorului. Toţi controlorii de reţea şi respondenţii trebuie să
cunoască şi să înţeleagă pe deplin cum să-şi opereze radiourile personale,
pentru ca să poată ajusta offset-ul lor pentru lucrul simplex.
O altă tactică folosită de unele unităţi de
telecomunicaţii de urgenţă pentru a furniza o cale de rezervă propriului lor
repetor este aceea de a încheia o convenţie cu un club local pentru a folosi repetorul
lor în situaţia în care repetorul principal de urgenţă se strică în timpul situaţiei
de urgenţă. Această tactică funcţionează foarte bine dacă unitatea
telecomunicaţiilor de urgenţă invită la rândul ei radioclubul să folosească
repetorul principal de telecomunicaţii de urgenţă dacă repetorul clubului se defectează
(în timpul
unor perioade în care nu există vreo urgenţă). Acest aranjament benefic pentru
ambele părţi (win-win) pune la dispoziţia ambelor organizaţii aparatură de rezervă şi
promovează relaţiie pozitive.
Managerii de reţea ar
face bine să reţină următoarele:
-
Sunteţi răspunzător pentru gestionarea
reţelei, dar faceţi-o cu tact şi diplomaţie. Demonstraţi disciplina de reţea
prin exemplul personal şi preluaţi reţeaua din când în când în acest scop.
-
Asiguraţi-vă că traficul se
desfăşoară într-un ritm alert. Nu lăsaţi ca reţeaua să devină prea neoficială
şi să se piardă timpul.
-
Familiarizaţi-vă cu gradul de
pricepere al operatorilor, cu locaţia lor - mai ales atunci când trebuie să
treceţi pe simplex - şi care este gradul
lor de acoperire, ţinându-se cont de teren şi de alţi factori. O metodă de a
colecta astfel de informaţii este organizarea periodică de reţele de
antrenament în simplex, în loc de a folosi repetorul. Deseori e surprinzător
cât de mulţi membri ai reţelei pot fi auziţi şi pot auzi pe simplex. Nu faceţi
presupuneri; nu veţi afla niciodată dacă nu încercaţi. Un bun exerciţiu pentru a menţine trează atenţia operatorilor
este scoaterea repetorului din funcţiune fără o avertizare prealabilă (aşa cum s-ar putea
întâmpla în decursului unei calamităţi reale), aflând astfel cât de bună este acoperirea dumneavoastră în simplex.
-
Trebuie să ştiţi în permanenţă în
ce fel şi unde se încadrează reţeaua dumneavoastră în structura generală a
reţelelor, dat fiind că situaţia se poate schimba periodic. Colaborarea
consecventă cu voluntarii locali ai comunicaţiilor de urgenţă va contribui la
obţinerea unor rezultate bune.
-
Desemnaţi sau identificaţi staţii
de legătură pentru a transfera traficul de pe o reţea pe alta (altele).
-
Desemnaţi un controlor de reţea
alternativ care să stea pregătit în cazul în care controlorul principal nu mai
poate fi prezent în eter.
-
Obţineţi toate informaţiile
posibile înainte de a activa o reţea (tipul situaţiei, locaţiile
staţiei necesare, durata potenţială a turei, frecvenţele, agenţia sau agenţiile
implicate etc.), dar nu zăboviţi prea mult în aşteptarea
unui singur crâmpei de informaţie.
-
Asiguraţi distribuirea şi gestionarea
diferitelor tipuri de mesaje. Determinaţi din vreme locaţia fizică a fiecărei
agenţii deservite pentru a asigura distribuirea adecvată.
-
Monitorizaţi reţeaua (reţelele) pentru a vă convinge că sunt aplicate
proceduri şi formate de mesaje corecte.
-
Antrenamentul pentru operarea
corectă a unei reţele este decisiv pentru obţinerea succesului în momentul
producerii unei situaţii reale de urgenţă. Un program de antrenament variat şi
interesant va menţine membrii reţelei pregătiţi. Organizarea unor reţele de
exerciţiu pe simplex menţionate anterior constituie sesiuni interesante de
antrenament.
Capitolul 13
Gestionarea mesajelor
principale
Introducere
Mesajele
oficiale şi mesajele neoficiale sunt gestionate în mod diferit în diferite
părţi ale lumii. Cititorii sunt invitaţi să se informeze de la voluntarii
locali şi regionali pentru telecomunicaţii de urgenţă experimentaţi pentru a
afla care sunt practicile şi procedurile pentru gestionarea mesajelor în acea
ţară sau zonă. Cele ce urmează sunt idei extrem de generale şi au doar intenţia
de a pune pe tapet subiectul gestionării mesajelor.
Mesaje oficiale vs. mesaje neoficiale
Atât
mesajele oficiale (scrise într-un format specific) cât şi cele neoficiale (orale sau
scrise, dar fără
o redactare specifică) îşi au rolul lor în comunicaţiile de urgenţă. În general mesajele
neoficiale sunt cele mai adecvate pentru transmiterea unor informaţii
neesenţiale şi simple, care necesită o acţiune imediată, fiind livrate direct
de la autor către primitor.
Mesajele
oficiale sunt mai adecvate când două sau mai multe persoane le vor gestiona
înainte de a ajunge la primitor, când conţinutul are o importanţă esenţială sau
atunci când conţine detalii importante.
Mesajele neoficiale verbale
Este
indicat ca anumite mesaje de urgenţă să fie transmise neoficial pentru a se economisi
secunde preţioase. Dacă aveţi nevoie de o ambulanţă pentru o victimă care
sângerează abundent nu aveţi timp să redactaţi şi să trimiteţi un mesaj
oficial. Întârzierea poate duce la decesul pacientului. Alte mesaje nu necesită
redactarea unui text oficial scris din cauză că îşi pierd valoarea în scurt
timp. Aducerea la cunoştinţa staţiei de control unde vă aflaţi sau când veţi
sosi nu necesită o formă oficială. Mesajul ajunge direct la primitorul său,
este simplu şi clar şi nu implică o întârziere prea mare. Numeroase dintre
mesajele gestionate într-o reţea tactică se potrivesc acestei descrieri.
Formatele mesajelor oficiale scrise
Se
folosesc mesaje scrise standardizate pentru ca toată lumea să ştie la ce se
poate aştepta. Aceasta creşte viteza şi acurateţea cu care gestionaţi mesajele.
Multe organizaţii voluntare pentru telecomunicaţii de urgenţă folosesc formatul
standard pentru a transmite mesaje pe diverse reţele. Este recomandabilă
organizarea reguiată a unor exerciţii pentru crearea şi transmiterea mesajelor
în orice format standard.
Elementele componente ale formatului unui
mesaj standardizat
Următoarele
elemente componente se vor regăsi în majoritatea tipurilor sau versiunilor unui
mesaje standardizat:
«Preambulul», denumit câteodată şi «antetul» constă din date administrative, cum ar fi
numărul mesajului, staţia emitentă, gradul de prioritate (importanţa) şi data şi ora emiterii.
Combinaţia dintre numărului mesajului şi denumirea staţiei emitente joacă rolul
de mesaj unic de identificare, care poate fi reconstituit în caz de nevoie.
«Adresa» conţine
numele, strada şi numărul sau căsuţa poştală, oraşul, statul şi codul poştal al
primitorului. Adresa ar trebui să includă şi numărul de telefon cu prefixul
zonei, dat fiind că multe dintre radiogramele cu destinatari situaţi la mare
distanţă sunt livrate printr-un apel telefonic local.
«Textul» mesajului ar trebui să fie scurt şi la obiect, limitat la 25 de cuvinte sau mai puţin dacă
e posibil. Textul ar trebui redactat în rânduri de câte cinci cuvinte (zece rânduri
dacă se foloseşte
o tastatură), pentru a-l face mai uşor şi mai rapid de numărat în scopul «verificării». Ar trebui să se acorde atenţie evitării
prescurtărilor, dat fiind că apostroful nu este folosit în telegrafie. (În limba engleză prescurtarea
unor cuvinte se poate face prin eliminarea unor litere din corpul lor şi
înlocuirea acestora cu apostrof, de exemplu «cannot» devine «can’t», «do not»
devine «don’t», «I will» devine «I’ll» - nota traducătorului). Dacă un cuvânt este transmis fără
apostrof sensul său se poate pierde sau modifica. Prescurtarea pentru «I will»
(«I’ll») are un sens total diferit atunci când este transmis fără apostrof! (ill = bolnav).
În plus
prescurtările sunt mai greu inteligibile când sunt transmise în fonie, mai ales
în condiţii de propagare dificile. Nici virgulele şi alte semne de punctuaţie
nu sunt întrebuinţate în mesajele oficiale. În caz de nevoie punctul poate
fi transmis ca un «X» în telegrafie şi în moduri digitale şi exprimat în fonie ca «X-RAY». «X»
poate fi folosit pentru a separa fraze şi propoziţii, dar niciodată la sfârşitul unui text.
Semnul «?» se exprimă prin «semn de întrebare» sau câteodată «interogaţie». Atât «X» cât şi semnul de întrebare se folosesc numai dacă sensul
mesajului ar fi neclar fără acestea.
«Semnătura» poate fi un
singur nume, un nume şi un indicativ, un nume complet şi calitatea, «mama şi tata» şi ocazional o adresă pentru
răspuns şi un număr de telefon – în general orice e necesar pentru ca
primitorul să-l poată identifica pe expeditor şi pentru ca să se poată trimite
un mesaj de răspuns în caz de nevoie.
Trimiterea unui mesaj prin voce
Dacă staţia
primitoare este pregătită pentru recepţionare citiţi mesajul într-un ritm care
să permită consemnarea mesajului prin scris. După încheierea mesajului şi în
situaţia în care staţia primitoare a pierdut vreo parte va spune: «repetă
totul după _____», «repetă totul înainte de _____» sau «repetă totul între ______ şi ______.»
În
anumite reţele se practică întreruperea transmiterii mesajului între paragrafe prin
expresia «break» şi
trecerea pe recepţie pentru ca staţia aflată pe recepţie să poate solicita
repetarea câte-unui cuvânt pierdut înainte de a se proceda la reluarea
transmiterii (aceste cuvinte sunt cunoscute şi sub denumirea de «completări» sau »umpluturi», fills). În multe reţele mesajul este citit iniţial
în întregime înainte de a se solicita completări, aceasta din dorinţa de a se
face economie de timp. Din nou: adresaţi-vă localnicilor pentru îndrumări privind practica
uzitată de ei în gestionarea mesajelor.
Toate
grupele de cifre se exprimă individual, de exemplu «trei-doi-unu-cinci» şi nu «trei-doi
cincisprezece» sau «trei mii două sute cincisprezece».
Economizoarele de timp
Ce NU
trebuie spus: când se
transmite trafic oficial nu adăugaţi cuvinte inutile. Dat fiind că părţile
antetului sunt trimise întotdeauna în aceeaşi ordine nu este necesar ca acestea
să fie identificate una câte una. Singura excepţie este cuvâtul «număr» de la începutul antetului.
Reguli de gestionare a mesajului
Nu
faceţi speculaţii despre nimic legat de o situaţie de urgenţă! S-ar putea să
fie sute de persoane care să audă ce spuneţi (alţi radioamatori, media şi marele
public, toţi cei care folosesc scannere), iar orice informaţie incorectă
poate cauza probleme grave agenţiei deservite sau altora. Nu cred că doriţi să
ajungeţi sursa oricăror zvonuri. Dacă agenţia deservită de dumneavoastră vă
solicită o estimare puteţi oferi informaţia respectivă cu condiţia să spuneţi
foarte limpede atunci când o transmiteţi că este vorba doar de o estimare. De
exemplu este acceptabil să se spună «Numărul estimativ al caselor deteriorate este douăsprezece».
Transmiteţi mesajele exact cum au fost scrise sau exprimate verbal. Chiar mai
important decât rapiditatea este ca dumneavoastră, în calitate de comunicator,
să livraţi fiecare mesaj cu cât mai mare acurateţe posibilă. De aceea nu
trebuie să schimbaţi niciun mesaj în decursul gestionării sale. Chiar dacă
durează mai mult decât aţi dori trebuie totuşi să-l transmiteţi. Chiar dacă
aparent textul conţine cuvinte scrise greşit sau dacă e confuz acesta trebuie
transmis exact în forma în care a fost primit. Numai autorul este îndreptăţit
să facă modificări.
Ar
trebui oare să returnaţi mesajul autorului înainte de a-l expedia dacă vi se
pare incorect şi
confuz? E o chestiune de apreciere. Dacă eroarea aparentă va dăuna sensului mesajului, iar
autorul este lesne de contactat returnarea pare să fie o idee bună. Practica
arată că ori de câte ori e posibil fiecare mesaj trebuie citit cu atenţie în
prezenţa autorului înainte de a-l accepta. Astfel eventualele erori sau
neînţelegeri pot fi corectate înainte ca mesajul să fi fost transmis.
Dicţionar simplu pentru comunicaţiile tactice
(Acest subcapitol
a fost eludat de la traducere, deoarece termenii prezentaţi în limba engleză nu
sunt utilizabili în comunicaţiile pentru situaţii de urgenţă din România – nota
traducătorului)
Capitolul 14
Sistemele de comandă în
situaţii de urgenţă
(Acest capitol se referă
la sistemul de organizare sub comandă unică al diverselor agenţii statale sau
federale din Statele Unite aflate sub jurisdicţii diferite, care se
subordonează unei structuri integrate denumite «Incident Command System» în eventualitatea unei situaţii de urgenţă. Dat
fiind că în România decizia înfiinţării şi organizării
unei astfel de structuri, respectiv integrarea serviciului public voluntar prestat
de radioamatorii YO într-o astfel de structură depăşeşte sfera de interes a
acestei traduceri, capitolul a fost eludat de la traducere – nota
traducătorului)
Capitolul 15
Pregătirea pentru
misiune
Pregătire pentru ce?
Vă
amintiţi de motto-ul cercetaşilor «Fiţi pregătiţi»? Acum aproape o sută de ani un tânăr cercetaş britanic
l-a întrebat pe Sir Robert Baden-Powell, fondatorul cercetăşiei, pentru ce
anume ar trebui el să fie pregătit. Răspunsul lui Baden-Powell, devenit celebru,
a fost «Pentru ce? Pentru orice vechitură, bineînţeles!»
Acelaşi lucru
ar trebui să fie valabil şi în cazul voluntarilor pentru telecomunicaţii de
urgenţă. Nu puteţi prevedea niciodată ce provocări vă aşteaptă într-o situaţie
de urgenţă. S-ar putea să aveţi curent alternativ la dispoziţie – sau doar
bateriile pe care le-aţi luat cu dumneavoastră. Poate aveţi disponibilă apă de
băut de bună calitate– sau rămâneţi doar cu cât aţi luat în gamelă.
Câteodată
puteţi afla din timp cam ce fel de condiţii veţi avea în cursul deplasării
dumneavoastră pe teren, însă de multe ori nimeni nu le cunoaşte – mai ales în
decursul fazelor incipiente ale unei urgenţe.
A fi
pregătit pentru deplasarea în scopul asigurării unei comunicaţii de urgenţă
include o întreagă gamă de elemente demne de luat în considerare, inclusiv
echipamentul radio, sursele de alimentare, îmbrăcămintea şi aparatura
personală, alimentele şi apa, informaţiile şi pregătirea de specialitate. Nicio
deplasare nu este la fel cu cealaltă, fiecare regiune sau ţară oferă propriile
sale provocări specifice.
Trusa de urgenţă
Ultimul
aspect de care ar trebui să vă ocupaţi în momentul în care aţi primit un apel
de asistenţă este să vă gândiţi la toate lucrurile de care aţi putea avea
nevoie şi unde să le împachetaţi. Orice voluntar experimentat ştie cât este de
important să păstreze gata pregătită de plecare o trusă cu lucrurile de care va
avea nevoie pentru a răspunde fără întârziere chemării primite. Fără a avea o
astfel de trusă veţi uita acasă aproape cu siguranţă câte-ceva important sau
veţi lua lucruri inadecvate scopului. Adunarea şi împachetarea echipamentului
dumneavoastră în ultimul moment duce la pierderea unui timp preţios. Este
important să se analizeze din timp probabilităţile fiecărei intervenţii şi
diversitatea de situaţii pe care le-aţi putea întâmpina.
Iată
câteva întrebări fundamentale la care va trebui să găsiţi răspunsuri:
-
Cărei reţele va trebui să vă alăturaţi şi care va fi echipamentul de care
veţi avea nevoie pentru a o face?
- Veţi putea să vă schimbaţi locaţia cu rapiditate sau puteţi lua cu
dumneavoastră o tonă de aparatură?
-
Veţi merge pe jos sau veţi sta în preajma vehiculului dumneavoastră?
-
V-a fost repartizată o locaţie fixă sau veţi lucra din
mobil?
-
Cât de mult timp veţi petrece în deplasare? Mai puţin de 48 de ore, o săptămână sau mai
mult?
-
Veţi sta într-o clădire dotată cu alimentare cu energie electrică şi cu toalete
funcţionale sau într-un cort, departe de civilizaţie?
-
La ce fel de vreme sau alte condiţii vă puteţi aştepta?
-
De unde vor proveni alimentele şi apa?
-
Există facilităţi sanitare disponibile?
-
Va exista un loc pentru dormit?
-
Aveţi nevoie de un plan pentru o gamă largă de scenarii posibile sau doar
pentru câteva?
-
Aveţi lucruri care ar putea fi folosite pentru «întrebuinţări duble» pentru a
economisi spaţiu
şi a reduce greutatea trusei?
Vă veţi putea pune şi alte întrebări bazându-vă pe propria dumneavoastră
experienţă. Dacă sunteţi novice în domeniul telecomunicaţiilor de urgenţă sau
nou-venit în zona respectivă consultaţi-vă cu alţi membri ai grupului
dumneavoastră pentru a beneficia de sugestiile lor.
Se pare că
majoritatea
oamenilor împart
trusele de urgenţă în două categorii: una pentru deplasări cu o durată sub 24 de ore şi alta
pentru deplasările care ajung la 72 de ore. Pentru cele mai lungi de 72 de ore
mulţi vor adăuga mai multe lucruri pe care intenţionează să le folosească, cum
ar fi îmbrăcăminte, alimente, apă şi baterii. Alţii vor adăuga o mai mare
varietate de opţionale destinate comunicării şi echipament de rezervă.
O
listă a ideilor pentru trusa de urgenţă:
- = ceva care să adăpostească obiectele – unul sau mai multe rucsacuri,
geamantane, tuburi de plastic pentru stocare etc.
- = pachet pentru articolele individuale în saci cu fermoar sau recipiente
de plastic folosite în bucătărie
Radiouri
şi accesorii:
- - portabile de VHF sau radiouri portabile dual-band
(unora le place să
ia cu ei şi un aparat de rezervă)
- - baterii încărcabile de rezervă pentru portabile – cutii pentru
baterii alcaline, baterii alcaline
- - difuzor-microfon şi cască pentru portabile, încărcătoare
de baterii, AC şi DC pentru portabile, radio de unde scurte (HF)
- - antenă de unde scurte multiband, transmatch (ATU), coardă rezistentă de paraşută sau
şnur gros de nailon
- - antene cu câştig pentru VHF/UHF şi adaptoare (J-Pole făcut ghem, montură magnetică mobilă)
- - linii de alimentare coaxial, jumpere
- - ţeavă de împământare, bride şi sârme (unelte pentru instalarea ţevii de împământare)
- - alimentatoare AC pentru portabilele în VHF/UHF şi radiouri pentru HF,
accesorii
- - surse mari de baterii pentru portabilele în VHF/UHF şi radiouri pentru HF cu
alimentator
- - toate articolele legate de alimentare, date, cabluri audio şi RF şi
adaptoare
- - o mică trusă de reparaţii: unelte manuale, multimetru,
conectoare, adaptoare, siguranţe
- - materiale pentru improvizaţii: sârme, conectoare, piese mici, izolatori,
bandă adezivă
- - lanternă şi baterii de rezervă sau lanternă cu dinam pe LED-uri
- - fotocopii ale manualelor tuturor echipamentelor
- - căşti pentru zone zgomotoase cu conector adecvat, adaptoare
- - aparatură specializată pentru packet, ATV sau alte moduri
- - scanner multiband, radio meteo
- - telefon celular personal, pager, baterii de rezervă şi încărcătoare
- - pixuri, suport pentru scris, ascuţitor de creion
Articole personale
- - adăpost personal portabil (corturi, prelate, mese,
scaune, felinare pe baterii/gaz în tuburi de plastic
- - îmbrăcăminte adecvată sezonului, stării vremii şi
duratei deplasării
- - trusă de igienă: săpun, trusă de bărbierit, deodorant, piepten, hârtie igienică
- - articole pentru vreme rea şi de protecţie, haine
călduroase, căciuli etc. în funcţie de necesităţi
- - sac de dormit, saltea pe burete, pernă, dopuri de
urechi
- - gustări cu mare putere energizantă
- - alimente uscate uşor de preparat cu durată lungă de
înmagazinare
- - echipament pentru prepararea alimentelor în caz de
nevoie
- - recipiente pentru apă umplute înainte de plecare
- - trusă de prim-ajutor, medicaţia personală cu
prescriere pentru o săptămână
- - bani, inclusiv o mare cantitate de monede pentru
aparate automate şi taxe
-
cartelă telefonică de apel
Informaţii:
- - carduri de identitate sau alte autorizaţii
- - copia autorizaţiei de radioamator
- - lista frecvenţelor şi a programele reţelelor
- - hărţi, atât stradale cât şi topografice
- - numere de telefon, adrese de e-mail şi de internet importante
- - informaţii de contact pentru alţi membri ai grupului pentru
telecomunicaţii de urgenţă
- - copie a planului de urgenţă
- - liste de resurse: cine trebuie sunat pentru ce fel de probleme
- - formulare pentru mesaje pretipărite
- - pagini sau caiete de log
- - formulare-tip folosite de agenţia deservită
- - coli de hârtie sau carneţele cu pagină de format A4
- - pagini adezive
- - plicuri
- - capsator, capse de rezervă
Fragmentarea trusei de urgenţă
S-ar putea să doriţi fragmentarea trusei dumneavoastră de urgenţă în pachete mai mici.
Iată câteva idei:
- - trusă de deplasare rapidă: trusă de portabilă, obiecte personale
importante puse într-un rucsac mare
- - truse cu aparatură VHF/UHF pentru locaţii fixe
- - trusă de accesorii şi unelte
- - trusă pentru alimentare de urgenţă
- - trusă personală pentru durată scurtă sau lungă în saci
marinăreşti
- - bucătărie de campanie şi cutii pentru alimente în ambalaje de plastic
E posibil să nu doriţi preambalarea anumitor articole din raţiuni de
costuri sau termen de expirare. Păstraţi o listă a acestor articole în trusa
dumneavoastră de urgenţă pentru a vă aminti să le adăugaţi în ultimul moment.
Planificarea din timp
Atunci când
va sosi timpul veţi avea nevoie să ştiţi unde să mergeţi şi ce trebuie să
faceţi. Deţinerea din timp a acestor informaţii vă va ajuta să reacţionaţi mai
rapid şi mai eficient. Nu e întotdeauna posibil să cunoaşteţi cu anticipaţie
aceste lucruri, mai ales dacă nu vi s-a repartizat o sarcină specială.
Răspunsurile
la următoarele întrebări simple v-ar putea fi de ajutor:
- - Pe ce frecvenţă trebuie să ascultaţi la început?
- - Există şi o frecvenţă de rezervă?
- - Dacă un repetor a fost scos din uz care e frecvenţa simplex folosită de
reţea?
- - Care sunt reţelele care vor fi activate mai întâi?
- - Trebuie să vă prezentaţi într-o locaţie predeterminată sau ea va
fi stabilită în funcţie de necesităţ- -- Informaţi-vă despre locul în care veţi fi
probabil trimis pentru a vă familiariza cu resursele, cerinţele şi limitările
sale. De exemplu dacă aţi fost repartizat la un anumit adăpost aţi putea să
solicitaţi superiorilor dumneavoastră din telecomunicaţiile de urgenţă să vi se
programeze o vizită sau staţi de vorbă cu alte persoane care cunosc locaţia
respectivă.
- - Veţi avea nevoie de un cablu de antenă lung pentru a ajunge cu el de la
poziţia de operare la acoperiş?
- - Există în locaţie antene şi cabluri deja instalate sau va fi nevoie să
aduceţi propriile dumneavoastră antene şi cabluri?
- - Veţi fi într-o cameră împreună cu toată lumea sau într-o cameră separată?
- = Există o sursă sigură de alimentare cu energie electrică în posibila
locaţie de operare?
- - Dispune clădirea de o alimentare cu apă independentă
şi sigură?
- - Există o bună acoperire cu semnal pentru telefoane celulare în
interiorul clădirii?
- - Puteţi accesa cu uşurinţă repetorul local cu antenuţa de cauciuc
a portabilei sau aveţi nevoie de o antenă mai eficientă sau de una cu câştig?
- - Dacă repetoarele nu sunt funcţionale la ce distanţă puteţi comunica pe un canal
simplex?
- = Veţi avea nevoie de un radio de unde scurte pentru a accesa reţeaua? Dacă veţi fi alocat unui centru
de operaţiuni de urgenţă, la o şcoală, la un spital sau într-un alt punct de
lucru care dispune de propriul său sistem radio aflaţi în ce condiţii veţi fi
solicitat sau capabil să-l folosiţi, unde se află şi cum funcţionează. În afară
de radiouri luaţi în considerare copiatoarele, calculatoarele, aparatele de fax,
sistemul telefonic şi alte echipamente potenţial utile. Luaţi în considerare
existenţa unor ieşiri de urgenţă. Dacă aţi putea ajunge în calea unei furtuni
sau a altor condiţii primejdioase aflaţi toate căile posibile de a părăsi zona.
Dacă veţi fi staţionat într-o clădire mare, cum ar fi o şcoală sau un spital,
aflaţi locul ieşirilor de incendiu şi care sunt zonele de parcare cele mai
sigure pentru autovehiculul dumneavoastră.
Pregătire şi educaţie
Dacă
o agenţie deservită oferă voluntarilor în telecomunicaţiile de urgenţă cursuri
de pregătire şi de specializare profitaţi de oportunitate. Managerii
telecomunicaţiilor de urgenţă ar trebui să vă înveţe cum funcţionează organizaţia
agenţiei deservite. Învăţaţi-i necesităţile şi felul în care puteţi să le satisfaceţi
cel mai bine. Lucraţi în cadrul propriei dumneavoastră organizaţii de
telecomunciaţii pentru a obţine orice pregătire suplimentară sau orice
informaţii de care aţi putea avea nevoie. Numeroase agenţii de gestionare a
situaţiilor de urgenţă sau guvernele naţionale oferă cursuri de pregătire
adiţională în domenii ca monitorizarea radiologică, organizarea adăposturilor,
măsurile adecvate şi evacuarea în cazul unor calamităţi.
Propriul
dumneavoastră grup poate oferi o pregătire generală sau axată pe relaţia cu
agenţiile în domeniul gestionării mesajelor şi al operaţiunilor în reţea în
condiţii de urgenţă. În cazul în care grupul dumneavoastră deţine propriul
echipament ar trebui să ofere oportunităţi membrilor săi pentru a se familiariza
cu instalarea acestuia şi operarea în teren.
Pe
cont propriu instalaţi şi testaţi echipamentul dumneavoastră personal în
condiţii de teren pentru a vă asigura că funcţionează conform aşteptărilor.
Participaţi la orice exerciţii care se ivesc în zona dumneavoastră. Unele
dintre ele sunt menite să introducă sau să testeze abilităţi sau sisteme
specifice, altele să testeze întreaga reacţie în cazul calamităţilor.
Capitolul 16
Opţiuni pentru
echipamentele radio
Transivere:
VHF/UHF
Cea mai răspândită
alegere pentru telecomunicaţii de urgenţă este un transiver mobil dual-band FM
de 35-50 waţi. De regulă radiourile din această categorie sunt solide şi
rezistente şi pot sta în emisie continuă perioade de timp suficient de lungi,
cu toate că utilizarea unui ventilator exterior e întotdeauna binevenită în
cazul că aparatul nu are unul incorporat.
Transiverele
portabile ar trebui folosite numai în situaţiile în care este necesară o
portabilitate extremă, cum ar fi însoţirea pas cu pas a unei persoane oficiale
sau când bateriile adecvate sau alte surse de energie nu sunt disponibile.
Nu ar
trebui să vă bazaţi pe radiourile portabile când e nevoie să staţi în emisie
lungi perioade de timp la putere maximă, pentru că ele se pot supraîncălzi şi
ceda.
Atât
radiourile portabile cât şi cele şi mobile dual-band pot fi folosite pentru a
monitoriza mai mult decât o reţea, unele modele fiind utilizabile pentru recepţionarea
simultană a mai multor frecvenţe pe aceeaşi bandă (facilitate
cunoscută sub
denumirea de capabilitate «dual watch»). Unele transivere mobile au ieşire pentru difuzor extern
separat pentru fiecare bandă. Pentru locaţii de trafic situate la altitudine,
cum ar fi net-controlul sau un centru de operaţiuni de urgenţă un radio separat
pentru fiecare reţea este o alegere mai bună, dat fiind că permite folosirea
lor simultană de către diferiţi operatori. (Antenele trebuie separate
corespunzător
pentru a se evita desensibilizarea.)
Multe
transivere dual-band oferă şi funcţiunea de «cross-band repeater», util
pentru conectarea de portabile locale cu repetoare depărtate sau pe rolul de repetor, plasat
pe o colină şi uşor instalabil. O reală operaţiune prin repetor este posibilă
numai dacă toate staţiile mobile şi portabile deţin adevărate radiouri
dual-band. Anumite radiouri numite «dual» sau «twin» (geamăn) nu permit
operaţiuni simultane sau cross-band (legătură cu o staţie aflată pe o
altă bandă) – citiţi
cu atenţie caracteristicile tehnice înainte de a achiziţiona un aparat.
Transivere: HF
Operaţiuni
dintr-un centru pentru situaţii de urgenţă dotat cu un generator pot fi
realizate cu un radio alimentat cu curent alternativ, însă comunicaţiile atât
prin alimentare AC cât şi cu DC asigură posibilitatea de a se opera în orice
condiţii. Majoritatea radiourilor de unde scurte pe 12 volţi intră în categoria
celor cu 100 de waţi sau cu QRP (mai puţin de 5 waţi). Cu excepţia cazului în care consumul
de energie este extrem de important ar trebui folosite radiouri de 100 de waţi
cu putere de ieşire variabilă. Aceasta vă conferă abilitatea de a depăşi
zgomotul existent în locaţia staţiei receptoare folosind putere mai mare sau,
la nevoie, de a reduce puterea pentru a
economisi energia bateriei.
Nu
întrebuinţaţi invertoare DC-AC pentru a alimenta radiouri HF. Cele mai multe
folosesc un proces de conversie care generează un zgomot RF de bandă largă pe
frecvenţele de unde scurte dificil de suprimat. În orice caz alimentarea
directă DC este mai eficientă.
Toleranţa de voltaj şi consumul de curent
Anumite transivere alimentate nominal la 12 volţi DC au în realitate o gamă mai
degrabă îngustă a voltajului cu care acestea vor funcţiona (de exemplu de la
13,0 la 13,8 volţi). Chiar şi puterea
livrată de o baterie de bună calitate poate să scadă sub această limită
acceptabilă prin descărcarea ei. Transiverele cu o gamă largă a voltajelor
acceptabile (de exemplu 11,5 la 15 volţi) sunt de preferat în situaţii în care nu este nevoie
decât de o putere limitată; ele vor continua să funcţioneze pe măsură ce bateria
externă se descarcă.
În
mod asemănător anumite transivere absorb mai mult curent decât altele în timpul
recepţiei. Dacă transiverul pe care l-aţi ales absoarbe un curent situat în
marja superioară căutaţi în meniu setările care vor scădea absorbţia de curent,
mai ales atunci când veţi opera cu o sursă de putere limitată.
Performanţa radiourilor la recepţie
Pentru
radiourile destinate lucrului pe toate benzile mai multe aspecte ale
performanţelor unui receptor radio pot influenţa negativ oportunitatea de a fi
folosite pentru telecomunicaţii de urgenţă. Printre acestea se numără
sensibilitatea (capacitatea de a recepţiona semnale slabe), selectivitatea (capacitatea de
a rejecta semnale provenind de pe
frecvenţe învecinate)
şi eliminarea intermodulaţiilor (capacitatea de a preveni ca semnale nedorite să se mixeze în interiorul
receptorului şi să producă interferenţe). Dacă nu aveţi experienţă în compararea
caracteristicilor radiourilor cereţi îndrumări de la alţi radioamatori mai
experimentaţi.
Atunci
când se operează în apropierea unor emiţătoare radio aparţinând unor servicii
publice sau unor companii capacitatea unui receptor FM de a rejecta
intermodulaţiile este importantă. În general radiourile mobile au o capacitate
de rejecţie mai bună decât portabilele, dar ar trebui să consultaţi caracteristicile
fiecărui model în parte.
Există
filtre externe împotriva intermodulaţiilor (filtre trece-bandă), dar ele se
adaugă costului,
complexităţii, dimensiunii şi greutăţii echipamentului. De asemenea filtrele trece-bandă
vă vor împiedica să folosiţi un radio de bandă largă pentru a monitoriza
frecvenţele serviciilor publice.
Anumite
radiouri mobile FM mai vechi, destinate recepţionării exclusive a benzilor de
radioamatori au un filtraj mai bun decât radiourile mai noi cu capabilitate de
recepţie de bandă largă, făcându-le mai imune la intermodulaţii şi la
interferenţe de pe canalele învecinate. Filtrele la recepţie sunt importante
pentru operaţiunile eficiente pe unde scurte. Alegeţi filtre potrivite pentru
tipul de operaţiuni la care foarte probabil urmează să participaţi, inclusiv
pentru CW, RTTY şi fonie.
Prelucrarea digitală a semnalului (Digital
Signal Processing, DSP) pare să fie singura şi totodată cea mai importantă facilitate
de filtraj disponibilă. Circuite DSP interne sau externe pot asigura o recepţie
clară a semnalelor, care altminteri nu ar fi posibilă în situaţii cu
interferenţe puternice.
Atenuatoarele
de zgomot (noise blankers, NB) se
folosesc pentru a reduce zgomotele provenind de la linii de alimentare, de la
sistemele de aprindere ale vehiculelor şi ale generatoarelor, precum şi din diferite alte surse.
Deşi majoritatea radiourilor HF dispun de o formă sau alta de atenuatoare de
zgomot, unele sunt mai bune decât altele. Testaţi-vă radioul într-un mediu
zgomotos corespunzător înainte de a-l destina folosirii sale pentru
telecomunicaţii de urgenţă.
Antene VHF/UHF
O antenă
bună, instalată la o înălţime cât mai mare posibilă şi fără pierderi mari pe
linia de alimentare este mai importantă decât o putere de emisie mare. Nu numai
câ produce un câştig atât emiţătorului cât şi receptorului, dar permite
totodată reducerea puterii de ieşire, prelungind prin aceasta durata de viaţă a
bateriei. Pe un teren relativ plat este posibilă folosirea unei antene dual-band
montată pe un pilon, cu un câştig de cel puţin 3 dBd.
Dacă
operaţi dintr-o vale unghiul de radiaţie mic al unei antene cu câştig ar putea face dificilă propagarea semnalului
de la joasă înălţime. Antenele cu câştig mic sau un câştig «unity» (care nici
nu amplifică dar
nici nu diminuează semnalul) au lobi de radiaţie mai consistenţi şi sunt mai indicate pentru acest
scop. Antenele J-pole cu câştig zero sunt solide, ieftine şi uşor de construit.
În banda de 2 metri se pot folosi pentru o acoperire direcţională cu un câştig
de circa 7 dBd antene Yagi cu trei sau patru elemenţi. Se găsesc cu uşurinţă
astfel de antene rabatabile şi compacte. Pentru utilizarea lor permanentă cu o
staţie de bază luaţi în considerare o antenă industrială colineară. În majoritatea
versiunilor pentru 2 metri ele vor funcţiona bine şi pe banda de 70 de cm.
Antenele industriale de tip dipol array deschis vor lucra bine pe o singură
bandă şi sunt mai solide decât o antenă colineară din fibră de sticlă.
O
antenă magnetică mobilă poate fi utilă pentru operaţiuni din vehiculul
altcuiva. Aceste antene pot fi folosite şi în interior, lipindu-le chiar şi cu
susul în jos pe orice suprafaţă de oţel, cum ar fi dulapuri, grinde sau
conducte.
Antenuţele
radiourilor portabile (cunoscute în limba engleză ca «rubber duckies») au un câştig negativ. Folosiţi pentru
majoritatea operaţiunilor o antenă flexibilă de cel puţin ¼ lambda şi luaţi în considerare o
antenă telescopică de 5/8 lambda pentru distanţe mai mari în zone deschise în care lungimea
suplimentară şi lipsa flexibilităţii nu reprezintă o problemă.
Antenele
J-pole înfăşurabile făcute din panglică de 300 de ohmi pot fi fixate pe un zid
sau întinse pe un pom cu o coardă rezistentă. Înălţimea suplimentară poate
constitui o mare diferenţă. Dacă e necesar chiar şi antenă magentică ½ lambda poate
fi utilizată cu
radiourile portabile.
Antene pentru unde scurte
Nu
există o antenă perfectă pentru operaţiuni pe benzile de unde scurte. Alegerea
dumneavoastră depinde de dimensiunea şi calitatea terenului din zona pe care
trebuie s-o acoperiţi, precum şi de condiţiile în care trebuie s-o instalaţi şi
s-o folosiţi.
Pentru
operaţiuni locale (la distanţe de până la câteva sute de kilometri) o simplă sârmă de lungime aleatorie
sau un dipol întins la o înălţime de mai puţin de ¼ lambda de sol
lucrează bine şi este uşor de instalat. Această antenă este cunoscută sub
denumirea Near Vertical Incidence Skyway (NVIS).
Semnalul este radiat în direcţie aproape verticală şi apoi se reflectă din ionosferă
direct în jos. În timpul perioadelor de
activitate solară puternică propagarea NVIS acţionează cel mai bine pe banda de
40 de metri în timpul zilei, pentru a trece apoi pe 80 de metri în jurul orelor
asfinţitului. În timpul perioadelor de minimă ale ciclului solar banda de 80 de
metri poate fi cea mai utilizabilă bandă NVIS în cursul zilei şi s-ar putea ca
în timpul nopţii să fie necesară folosirea benzii de 160 de metri. Noua bandă
de 60 de metri disponibilă în numeroase zone ale lumii este de asemenea ideală
pentru operaţiuni NVIS.
Pentru
majoritatea antenelor portabile de sârmă (mai ales pentru antenele NVIS) este necesar un acordor de
antenă (transmatch sau antenna tuner, ATU). Impedanţa antenei va varia în funcţie
de înălţimea ei deasupra solului şi de proximitatea faţă de obiectele din jur,
ceea ce poate cauza probleme reale chiar şi în cazul unor instalări atente. Un
transmatch automatic este de dorit, dat fiind că este mai rapid şi mai uşor de
folosit. Numeroase radiouri moderne au acest accesoriu incorporat. Adăugaţi o
ţeavă pentru împământare, clame şi cablu în trusa dumneavoastră, pentru că
aproape toate radiourile şi ATU-urile necesită o bună împământare pentru a
funcţiona eficient.
Pentru
comunicaţii care depăşesc 300 de kilometri ar putea da rezultate bune un
vertical cu trapuri, deşi nu are capacitatea de a rejecta interferenţe
provenind din alte direcţii. Antenele mobile de tip «nuia» pot fi şi ele funcţionale, însă cu o
eficienţă mult diminuată. Beneficiile unei antene mobile constau în dimensiunea
şi durabilitatea ei.
Antenele
direcţionale (beamuri) asigură cea mai bună performanţă pentru reţele destinate unor zone foarte
întinse pe benzile de 10 şi 20 de metri, dat fiind că ele maximizează semnalele
dorite şi reduc interferenţele provenite de la staţii situate în alte direcţii.
Această calitate poate fi esenţială în condiţii de propagare slabe. Însă
antenele beam au şi un număr de limitări care ar trebui luate în calcul. De
obicei ele sunt scumpe, au dimensiuni mari şi sunt dificile de înmagazinat şi de
transportat. În cazul instalaţiilor pe teren pot fi greu de montat la o
înălţime optimă şi s-ar putea să nu reziste unor furtuni. O strategie posibilă
este să vă bizuiţi pe dipolii de sârmă instalaţi şi reparaţi până când
condiţiile vor permite instalarea în siguranţă a antenelor beam.
În
benzile de unde scurte alegerea dintre cablul coaxial şi «scăriţă» (izolată, nu sârmă
goală) va depinde de situaţia dumneavoastră. Linia de alimentare cu scăriţă oferă o pierdere ceva
mai mică, însă trebuie acordată mai multă atenţie poziţionării sale, mai ales
în apropierea unor obiecte metalice sau acolo unde oamenii ar putea să se
atingă de ea. Cablul coaxial este mult mai puţin expus problemelor cauzate de
poziţionarea lângă obiecte metalice sau alte cabluri.
Accesorii de operare
Căştile
sunt utile în orice situaţie şi sunt chiar de neînlocuit în numeroase locaţii.
Operatorii dintr-un post de comandă în care funcţionează mai multe radiouri
trebuie să folosească căşti. Ele sunt utile şi în locaţii cum ar fi
adăposturile Crucii Roşii, în scopul de a evita deranjarea rezidenţilor şi a
celorlalţi voluntari care încearcă să se odihnească puţin.
Anumite
radiouri şi căşti au o capabilitate VOX (voice operated transmit). În timpul operaţiunilor pentru
telecomunicaţii de urgenţă acest VOX trebuie întotdeauna dezactivat, iar în locul său trebuie
folosite butoanele de PTT (push-to talk).
Transmisiuni accidentale cauzate de zgomotul de fond şi de conversaţii pot întrerupe
comunicaţii esenţiale ale reţelei. Ca o alternativă la VOX gândiţi-vă să folosiţi
un microfon de masă sau o pedală de picior pentru a comuta pe emisie. O
combinaţie microfon-cască şi o pedală funcţionează şi ele cu rezultate bune.
Baterii
Energia
furnizată de baterii este crucială pentru operaţiunile în comunicaţii de
urgenţă. De obicei nu vă puteţi bizui pe faptul că energia AC va fi disponibilă
în orice scop, iar operaţiunile în portabil sunt de obicei de durată mai lungă.
Bateriile trebuie alese astfel încât să se potrivească cu greutatea maximă a
echipamentului şi cu durata până la care operaţiunea trebuie să continue
înainte ca ele să poată fi reîncărcate.
NiCad,
NiMH şi Li-Ion: pentru transiverele portabile tipul bateriei interne este determinat
de producător.
Pentru dimensiunile lor bateriile NiMH acumulează ceva mai multă energie decât
bateriile NiCad. Multe radiouri mai mici folosesc baterii Lithium Ion (Li-Ion), care au
densităţi mult
mai mari de energie, fără a manifesta «efectul de memorie» al bateriilor
NiCad. Pentru numeroase radiouri portabile se găsesc opţional cutii pentru
baterii alcaline AA şi se numără printre accesoriile recomandate pentru
comunicaţii de urgenţă. Bateriile alcaline obişnuite au şi ele o densitate de
energie ceva mai mare decât bateriile NiCad, pot fi găsite în majoritatea magazinelor
şi s-ar putea să nu existe o altă alternativă dacă nu aveţi posibilitatea de a
vă încărca celelalte baterii. Majoritatea radiourilor portabile vor accepta o
conexiune externă la 13,8 Vdc de la bricheta maşinii sau folosirea unei baterii
externe.
Bateriile externe de orice tip pot fi folosite cu o portabilă atât timp cât se respectă
voltajul şi polaritatea. Mici celule cu gel de 12-15 volţi şi anumite pachete
de baterii destinate alimentării unor unelte şi unor camere video portabile
sunt de asemenea nişte posibilităţi. Pentru o flexibilitate maximă pregătiţi un
cablu de alimentare DC pentru fiecare dintre radiourile dumneavoastră, cu
adaptoare corespunzătoare, însă monturile Anderson s-ar putea să nu reziste
unor repetate manevre de conectare şi deconectare fără să se deterioreze.
Standardizarea
naţională într-o ţară sau o regiune permite schimbarea şi partajarea
echipamentelor la nevoie. Ar trebui să vă consultaţi cu voluntarii
comunicaţiilor de urgenţă experimentaţi din zona dumneavoastră pentru a
determina conectorul standard folosit. Dacă nu există un standard încurajaţi-i
pe colegii dumneavoastră să adopte un standard.
Panouri solare
Acestea
sunt lesne disponibile şi la preţuri din ce în ce mai modice. Ele constituie
încă o posibilitate pentru alimentarea unui echipament în teren atunci când
vremea şi condiţiile locului permit folosirea lor. Atunci când optaţi pentru un
echipament solar sfătuiţi-vă cu vânzătorul în privinţa dimensiunii cerute a
panourilor şi a controlerului pentru uzul dumneavoastră specific.
Invertoare DC-AC
Deşi
alimentarea directă cu energie DC este mai eficientă şi ar trebui folosită ori
de câte ori e posibil invertoarele pot fi utilizate pentru echipamente care nu
pot fi alimentate direct cu 12 VDC. Nu toate invertoarele sunt potrivite pentru
a fi folosite cu radiouri, calculatoare sau anumite tipuri de încărcătoare de
baterii. Cele mai bune invertoare sunt cele cu output de «undă sinusoidală pură».
Invertoarele cu output de «undă sinusoidală modificată» s-ar putea să nu opereze anumite
încărcătoare pentru baterii mici sau alte echipamente dependente de
caracteristica undei. În plus toate invertoarele cu «conversie de înaltă frecvenţă» generează zgomot apreciabil de radiofrecvenţă
dacă nu sunt filtrate, atât radiat cât şi la outputul AC. Testaţi-vă invertorul
cu radiourile dumneavoastră, cu alimentatoarele şi cu accesoriile (chiar şi cu cele din preajmă care
lucrează pe DC) şi la sarcini diverse înainte de a vă baza pe ele în cazul
folosirii lor în telecomunicaţiile de urgenţă.
Filtrajul
eficient pentru VHF şi UHF poate fi adăugat destul de simplu (folosind
condensatori pe intrarea DC şi inele de ferită la ieşirea AC), însă reducerea zgomotului HF este mult
mai dificilă. Invertoarele ar trebui împământate în timpul operării, atât din
raţiuni de siguranţă cât şi pentru reducerea zgomotului de radiofrecvenţă
radiat.
Ca
alternativă la un invertor gândiţi-vă la o sursă de calculator neîntreruptibilă
(uninterruptibile power source, UPS) de dimensiune medie pe 12V. Unităţile mai mici
pe undă rectangulară nu sunt destinate unor aplicaţii în sarcină continuă, dar
cele mai mari cu undă sinusoidală pură sunt bune. Majoritatea unităţilor cu
undă sinusoidală pură folosesc baterii interne. Sursele neîntreruptibile mai
mari lucrează pe 24 sau 48 de volţi şi necesită două sau patru baterii externe
puse în serie. Unităţile UPS au o limită a numărului de baterii epuizate pe
care le pot reîncărca, dar nu există o limită a numărului de baterii care le
pot fi ataşate pentru a extinde timpul de operare.
Generatoarele
sunt de obicei necesare în posturile de comandă şi în adăposturi pentru
iluminat, pentru prepararea alimentelor şi pentru alte echipamente.
Echipamentul radio poate fi operat de la acelaşi generator sau de la un alt
generator, dar pentru siguranţă asiguraţi-vă că generatoarele multiple aflate
în aceeaşi locaţie sunt legate la un sistem de împământare comun. Nu toate
generatoarele au un reglaj adecvat a voltajului, iar generatoarele partajate
pot avea de făcut faţă unor sarcini foarte diferite. Ar trebui să faceţi un
test de reglaj folosind o unealtă de forţă puternică sau un alt dispozitiv
rezistent înainte de a conecta un echipament sensibil. Un voltmetru ar trebui
să se afle în echipamentul dumneavoastră în orice moment în care se folosesc
surse auxiliare de putere.
Nivelul
zgomotului poate constitui un motiv de preocupare în cazul generatoarelor.
Unele dintre ele sunt deosebit de zgomotoase, pot induce un grad de dificultate
în timpul operaţiunilor radio şi pot creşte gradul de oboseală al operatorului.
Un generator zgomotos situat într-un adăpost poate tulbura odihna ocupanţilor
şi poate intensifica nivelul de stres al unor oameni deja stresaţi de
întâmplările la care au fost expuşi. Din nefericire generatoarele mai puţin zgomotoase
tind să fie şi semnificativ mai costisitoare. Luaţi în considerare şi alte
opţiuni, cum ar fi aceea de a plasa generatorul la o distanţă mai mare şi de a
folosi cabluri de alimentare mai solide pentru a compensa pierderile. Plasarea
generatorului mai departe de clădire poate preveni şi pătrunderea fumului în
interior şi producerea intoxicărilor cu monoxid de carbon, o problemă frecventă
în cazul utilizării generatoarelor de urgenţă.
Numeroase
alte dispozitive pot fi utile atunci când se lucrează cu generatoare sau surse
de alimentare AC instabile. Supresoarele de supratensiune de bună calitate,
regulatoare de tensiune şi limitatoare de putere pot ajuta la protejarea
echipamentului dumneavoastră de generatoarele defecte. Transformatoarele de
tensiune variabilă (variac) pot fi folositoare pentru a compensa condiţiile variabile ale
alimentării.
Echipament pentru alte moduri
Dacă
plănuiţi să operaţi într-unul dintre modurile digitale (packet, APRS,
AMTOR, PSK31 etc) veţi avea anevoie şi de un calculator şi probabil de un TNC sau o
interfaţă cu placa de sunet a calculatorului.
Unele dintre radiourile mai noi au TNC-uri incorporate. Asiguguraţi-vă
că aţi identificat toate accesoriile, inclusiv softul şi cablurile necesare
pentru fiecare dintre moduri. Gândiţi-vă şi la energia necesară operării
tuturor radiourilor şi a accesoriilor atunci când vă alegeţi bateriile şi
alimentatoarele. Probabil că bateria internă a laptopului dumneavoastră nu va
rezista suficicient de mult pentru a vă putea încheia tura cu ea. Fiţi pregătit
cu un alimentator DC extern sau un invertor DC-AC. Dacă veţi avea nevoie şi de
documente pe hârtie veţi avea nevoie şi de o imprimantă, majoritatea dintre ele
fiind alimentate cu curent alternativ.
Scanere şi alte echipamente utile
În
plus faţă de echipamentul dumneavoastră de radioamator s-ar putea să vă fie
utile şi alte câteva aparate:
- - un radio scaner multiband (pentru monitorizarea serviciului public şi a
canalelor media
- - un telefon celular (chiar şi un telefon neînregistrat poate fi folosit
pentru a apela serviciile de urgenţă)
- - un casetofon portabil cu VOX (pentru logarea şi înregistrarea evenimentelor
importante)
- - un radio AM/FM (pentru monitorizarea rapoartelor media)
- - un televizor portabil (idem)
- - un calculator laptop cu soft de logare sau cu pachet specific pentru
comunicaţii de urgenţă instalat
Testarea staţiei complete
După
ce v-aţi ales echipamentul (pe cât posibil din timp) testaţi-l pe teren în condiţii de
calamitate simulată. Operaţiunile de urgenţă simulată pot adăuga experienţei
dumneavoastră elementul operării multiple, simultane pe mai multe benzi şi
moduri pentru o perioadă extinsă de timp. Încercaţi să testaţi toate elementele
sistemului dumneavoastră conectate între ele, de la alimentatoare la antene şi
încercaţi cât mai multe combinaţii posibile. De pildă folosiţi generatorul,
apoi comutaţi pe baterii. Încercaţi să încărcaţi bateriile de la panourile
solare şi de la generator. Folosiţi antena NVIS în timp ce operaţi pe baterii
şi apoi cu generatorul. Această procedură va evidenţia orice interacţiune sau
interferenţă între echipamente şi vă va permite să rezolvaţi problemele acum –
înainte ca operaţiunea propriu-zisă să devină o chestiune de viaţă şi de
moarte.
Capitolul 17
Activarea de urgenţă
Cum voi afla?
Metoda concretă prin care voluntarii telecomunicaţiilor de urgenţă sunt notificaţi în
privinţa activării va fi stabilită local, însă indicaţiile de mai jos
creionează unele dintre cele mai răspândite metode. Pentru început trebuie să
fiţi înregistrat în avans într-un grup local pentru telecomunicaţii de urgenţă
pentru ca să figuraţi pe lista lor de notificări. Integrarea unor voluntarii
sosiţi «în
ultimul moment» într-o activitate, prin natura ei confuză, a unei situaţii de urgenţă
este extrem de dificilă. Alăturaţi-vă grupului cu mult timp înaintea oricărei urgenţe,
acceptaţi instructajul pe care vi-l oferă şi fiţi pregătit atunci soseşte
apelul.
Fiecare
grup de telecomunicaţii de urgenţă ar trebui să deţină un plan oficial, scris,
creat în colaborare cu oricare dintre agenţiile deservite pentru a-şi activa
membrii în caz de necesitate. Planul ar trebui stabilit în detaliu şi redus
apoi la o simplă «listă de control» pe care atât persoanele oficiale ale agenţiei
deservite cât şi managerii telecomunicaţiilor de urgenţă s-o aibă permanent la
îndemână. Planul trebuie să prezinte amănunţit circumstanţele în care se poate
produce activarea telecomunicaţiei de urgenţă, cine pe cine va anunţa şi
diversele metode de contact care pot fi folosite în acest scop. Lista de
control poate conţine şi numerele de telefon şi alte informaţii de contact
pentru fiecare persoană individuală prezentă pe listă, în ordinea în care se
poate recurge la ea. Informaţia ar trebui verificată şi actualizată periodic.
Fiecare membru ar trebui să cunoască planul şi să-l urmeze cu stricteţe.
Notificarea iniţială de către o agenţie
deservită
Este
indicată metoda de a avea trei sau patru membri care să joace rolul de persoane
de legătură în cazul activării în relaţia cu oricare agenţie deservită. Atunci
când e nevoie de voluntari pentru o telecomunicaţie de urgenţă unul dintre
aceşti membri va fi cel apelat mai întâi. Nu vă bazaţi niciodată pe o unică
persoană de contact. Dacă persoana respectivă este indisponibilă din anumite
motive agenţia deservită ar trebui să poată recurge la una sau mai multe
alternative. Celelalte persoane de legătură ar putea fi chemate la telefonul de
la locul de muncă, cel de acasă sau pe telefonul lor celular. Orice agenţie
deservită ar trebui să deţină toate numerele de telefon posibile, inclusiv cele
de fax şi de mobil, chiar şi adresele de e-mail.
Sisteme de alertare în grup
Din
momentul în care o persoană de legătură a fost notificată pot fi folosite o
serie de metode de alertare în grup. Cele mai uzuale sunt descrise în cele ce
urmează. Nu trebuie să se pună bază pe niciuna dintre acestea, dat fiind că
condţiile de urgenţă ar putea să le facă inutilizabile. Sistemele de paging şi
repetoarele radioamatorilor ar putea fi inoperante, liniile telefonice căzute,
iar internetul nefuncţional. Repet, un plan scris şi o listă de control ar
trebui redactate cu mult timp înainte şi actualizate periodic.
Arborele
telefonic: În acest
sistem persoana de legătură cheamă doi membri, care la rândul lor cheamă alţi
doi membri, şi aşa mai departe, până când întregul grup ajunge să fie
notificat. În cazul în care vreuna dintre persoane nu poate fi contactată
persoana care cheamă ar trebui să-i apeleze pe membrii pe care persoana
necontactată le-ar fi chemat dacă s-ar fi reuşit contactarea ei. Această metodă
va asigura ca «arborele» să
nu se rupă. Mesajele ar trebui înregistrate pe toţi roboţii telefonici şi în
toate căsuţele vocale.
Mesageria de text: Chiar şi în situaţia în care sistemele de telefonie
celulară sunt supraîncărcate poate exista posibilitatea de a se recurge la
mesageria de text. În funcţie de telefonul dumneavoastră celular ar putea fi
creată o listă de contacte pentru a se expedia rapid mesaje fiecărei persoane
de pe listă. E adevărat pe de altă parte că mesajele expediate prin sisteme de
telefonie celulară pot ajunge la destinaţie cu o întârziere de mai multe ore în
perioadele în care gradul de utilizare al sistemului este intens.
Paging: [Pager, pagere, s.
n. (anglicism) - Dispozitiv electronic de
mici dimensiuni pentru transmiterea unor scurte
mesaje scrise și care emite
scurte sunete înalte pentru a avertiza persoana care-l poartă că
trebuie să dea telefon cuiva]
Unele grupuri folosesc POCSAG (digital) bitonal sau un semnal de paging
similar pe un repetor de radioamatori local cu o mare acoperire, activând pagere de voce comerciale
sau digitale care au fost modificate pentru a monitoriza frecvenţa repetorului.
O metodă ieftină de paging a unui grup care foloseşte un repetor de amatori
este folosirea unui anumit ton numit Continuous
Tone Coded Squelch System
(CTCSS). Membrii îşi ţin radiourile deschise în modul «CTCSS decode»
în perioadele în
care nu ascultă activ repetorul. Atunci când este activat tonul CTCSS corect
pentru mobilizarea telecomunicaţiei de urgenţă toată lumea poate auzi
transmisiunile.
Dat
fiind că noile radiouri includ decodorul CTCSS ca facilitate-standard sau
opţional la preţ modic această metodă este în general lesne de implementat. S-ar putea ca tonurile să fie generate de
repetorul însuşi, pentru că multe repetoare nu vor «transmite»
tonurile recepţionate. Dacă
repetorul nu funcţionează o operare mobilă simplex pe frecvenţa de ieşire a
repetorului dintr-o locaţie înaltă sau centrală ar putea da deseori un rezultat foarte bun.
E-mail: Cu toate că s-ar putea să nu parvină imediat membrilor oriunde aceştia se află, e-mailul
este o bună posibilitate de rezervă câtă vreme ea continuă să funcţioneze.
Mulţi au tot timpul acasă şi la locul de muncă conexiuni de internet de mare
viteză şi majoritatea oamenilor îşi verifică frecvent contul de e-mail. Cineva
care nu a putut fi contactat pe alte căi ar putea să-şi consulte corespondenţa
de e-mail chiar şi după trecerea a câteva ore, la fel cum şi-ar asculta
mesajele robotului telefonic sau cele ale căsuţei vocale.
Autoactivare:
Dacă aţi aflaţi de un incident sau de o situaţie care ar necesita activarea
grupului dumneavastră pentru telecomunicaţii de urgenţă ar trebui să luaţi
imediat măsuri pentru a deveni dumneavoastră înşivă disponibil. În funcţie de
planul de activare al grupului de care aparţineţi aceasta ar putea însemna
monitorizarea frecvenţelor reţelei sau ale agenţiei deservite la care sunteţi
arondat sau contactarea uneia sau mai multor persoane competente din grupul de
telecomunicaţii de urgenţă sau din agenţia deservită. Nu uitaţi: dacă nu sunteţi autorizat în mod
expres să contactaţi direct personalul agenţiei deservite sau să vă deplasaţi
în locaţia incidentului nu o faceţi. Cunoaşteţi-vă planul şi urmaţi-l.
Am fost notificat – acum ce trebuie să fac?
Planul de activare al grupului dumneavoastră ar trebui să îl încunoştinţeze pe
fiecare membru ce măsuri trebuie să ia imediat după ce află de activarea
telecomunicaţiei de urgenţă. În majoritatea cazurilor primul pas ar trebui să
fie semnalarea prezenţei pe o frecvenţă sau într-un repetor stabilit. Dacă
repetorul este folosit ca principal punct de întâlnire al membrilor ar trebui
stabilită şi o frecvenţă de rezervă simplex (frecvenţa de ieşire a repetorului
ar putea juca acest rol) pentru situaţia în care repetorul nu mai e operaţional. În alte cazuri
anumiţi membri ar putea avea şi sarcini speciale. Printre acestea s-ar număra
contactarea agenţiei deservite, deplasarea într-o anumită locaţie, cum ar fi
centrul de comandă sau îndeplinirea anumitor pregătiri. Aceşti membri ar trebui
să-şi semnaleze rapid prezenţa în reţeaua de «activare» pentru a aduce la cunoştinţa
managerilor telecomunicaţiilor de urgenţă că au fost contactaţi şi că dau curs apelului.
Una
dintre staţiile de legătură ar trebui să fie disponibile în reţea pentru a
furniza informaţii suplimentare din partea agenţiei deservite şi indicaţii
destinate membrilor pe măsură ce aceştia îşi semnalează prezenţa. Dacă un
membru a fost desemnat anterior să acţioneze pe rol de controlor de reţea
pentru «reţeaua de
activare» acel membru ar trebui să-şi preia sarcina cât mai curând posibil pentru a
permite persoanei de legătură să lucreze cu agenţia deservită sau să se dedice
unei alte activităţi. În anumite grupuri prima persoană care îşi semnalează
prezenţa acţionează pe rol de controlor de reţea provizoriu până la apariţia
controlorului desemnat. Repet, e important ca mai mult de o singură persoană să
fie desemnată să preia sarcinile controlorului de reţea în situaţia în care nu
e niciunul dintre cei desemnaţi nu e disponibil.
Pe drum
În
timp ce vă îndreptaţi spre casă pentru a lua trusa de urgenţă sau alte
echipamente sau în veme ce vă aflaţi în locaţia care v-a fost repartizată sunt
mai multe lucruri pe care trebuie să le faceţi. Semnalaţi-vă prezenţa în
reţeaua de activare şi continuaţi s-o monitorizaţi pentru a afla noi informaţii
sau noi instrucţiuni. Faceţi-vă plinul vehiculului şi luaţi orice provizii de
care aţi putea avea nevoie, inclusiv baterii alcaline pentru radiouri şi
lanterne, alimente, apă şi celelalte provizii care figurează pe lista
dumneavoastră de control. Contactaţi-vă soţia, copiii sau alţi membri de
familie pentru a-i anunţa ce se întâmplă şi unde vă veţi afla. Daţi-le toate
instrucţiunile de care vor avea nevoie pentru a fi în siguranţă. Spuneţi-le
când veţi încerca să-i contactaţi din nou şi cum să vă contacteze în caz de
nevoie. Ştiind că toată lumea e OK veţi putea să vă îndepliniţi sarcinile fără
îngrijorări inutile şi, fireşte, acelaşi lucru este valabil şi pentru ei.
Capitolul 18
Instalarea,
operaţiunile, închiderea staţiilor
Răspunsul
după activare
Dacă vi s-a repartizat deja o sarcină
confirmaţi că acţiunea dumneavoastră a fost iniţiată prin monitorizare şi semnalarea
prezenţei în reţeaua locală de activare. Dacă nu aţi fost repartizat într-o
locaţie fixă ar trebui să vă semnalaţi prezenţa şi să anunţaţi că sunteţi
disponibil pentru a primi o sarcină. Ar putea fi vorba de repartizarea de a participa
la o reţea logistică «de resurse»
dacă vreuna e activă, sau o reţea generală de comandă «tactică». (Dat fiind că procedurile locale sunt de o mare diversitate
ar trebui să vă familiarizaţi cu mult timp înainte cu
planurile şi procedurile specifice ale grupului dumneavoastră.)
După ce v-aţi strâns
echipamentul şi proviziile, aţi făcut plinul la maşină şi sunteţi gata să intraţi
în acţiune ar trebui să faceţi câteva lucruri, în funcţie de planurile locale
şi de natura situaţiei de urgenţă. Vi s-ar putea cere să vă semnalaţi prezenţa
într-o anumită reţea pentru a transmite că sunteţi pe drum, apoi pentru a
raporta periodic înaintarea dumneavoastră, mai ales dacă în drum vă expuneţi
anumitor riscuri.
În unele cazuri e posibil să vi se solicite să
procedaţi la organizarea unei zone de «admisie a voluntarilor» în aşteptarea primirii
unei sarcini. Aceasta ar putea dura o vreme, mai ales dacă situaţia este extrem
de confuză. Deseori elaborarea unei reacţii la situaţia de urgenţă este neclară
şi va dura până când se va formula una coerentă şi uniformă la incidentul
produs. Puteţi să vă aşteptaţi ca situaţia să fie instabilă, fiindcă fiecare
incident este unic, la fel ca şi reacţia la acesta. Fiţi pregătit să aşteptaţi
răbdător pentru a se lua nişte decizii şi a se repartiza nişte sarcini. În alte
cazuri, cum ar fi în momentele imediat următoare unui tornado sau unui cutremur
aţi putea fi nevoit să recurgeţi la aranjamente improvizate în timpul drumului.
Călătoria ar putea fi dificilă sau imposibilă, astfel că va trebui să faceţi
ceea ce puteţi şi unde puteţi. Se pot înfiinţa reţele ad-hoc recurgând la orice
mijloc disponibil.
Cine
e la comandă?
Pentru fiecare staţie managerul telecomunicaţiilor de urgenţă trebuie să desemneze un
membru al grupului care să preia rolul de lider ca «manager de staţie», cu responsabilitate completă pentru toate
operaţiunile care se desfăşoară la staţia respectivă.
Această persoană joacă rolul de punct de contact, de informare şi de decizii
pentru echipă, alături de comandantul de incident şi cu alte grupuri care
contribuie la reacţia de urgenţă. Prin asta se evită confuziile şi discuţiile.
Atunci când acceptaţi funcţia de voluntar
pentru comunicaţii de urgenţă o faceţi ştiind că deseori va trebui să urmaţi
dispoziţiile unei alte persoane. Cooperarea şi o bună muncă de echipă sunt
elemente esenţiale ale unei operaţiuni de urgenţă. Când situaţia o cere s-ar
putea să aveţi prilejul să preluaţi rolul de lider pentru a menţiune
operaţiunea în acţiune. Aşteptaţi-vă să conlucraţi cu alţii. Aşteptaţi-vă la
momente în care sunteţi executantul. Aşteptaţi-vă ca altădată să ajungeţi chiar
dumneavoastră liderul.
Sosirea
în amplasament
Dacă aţi fost desemnat într-o locaţie operată
de o agenţie deservită, cum ar fi de pildă un adăpost, prezentaţi-vă persoanei
aflată la comandă ca un «comunicator
de urgenţă» însărcinat
să deservească locaţia respectivă. Acolo veţi întâlni
oameni ocupaţi, aşa că treceţi direct la subiect:
- - Identificaţi-vă şi
explicaţi că aţi fost desemnat să instalaţi o staţie de comunicaţii în acea
locaţie şi cine a fost cel care v-a desemnat.
- - Informaţi-i că aţi vrea să vă instalaţi echipamentul şi să ieşiţi în
eter.
- - Întrebaţi dacă a sosit deja un alt comunicator.
- - Întrebaţi dacă au vreo preferinţă pentru
locaţia staţiei şi explicaţi-le necesităţile.
- - Dacă sunteţi primul comunicator sosit
pregătiţi-vă să sugeraţi o locaţie potrivită – una care să servească atât ca
birou de operare cât şi de mesagerie, să aibă acces la o locaţie potrivită pentru
cablul de alimentare, acces la sursa de energie şi la telefon şi să fie suficient
de izolată de centrul de comandă pentru a se evita deranjul reciproc.
- - Întrebaţi dacă există în zona de proximitate
vreun risc sau vreun considerent de care ar trebui să aveţi cunoştinţă sau care
v-ar determina să vă schimbaţi mai târziu locaţia.
- - Dacă nu există nicio clădire sau un alt adăpost
potrivit s-ar putea să fiţi nevoit să vă instalaţi propriul cort sau să lucraţi
din maşină. Alegeţi o locaţie care vă asigură adăpost de vânt, de precipitaţii
sau de alte riscuri şi suficient de aproape de operaţiunile agenţiei deservite
pentru a le fi la îndemână, dar nu în calea lor.
A fi un oaspete bun
În multe cazuri veţi ocupa un spaţiu care în
circumstanţe normale e folosit de alţii şi în alte scopuri. Respectaţi-le şi
protejaţi-le obiectele şi echipamentele cu cea mai mare atenţie cu putinţă.
De pildă, dacă vă aflaţi într-o şcoală şi veţi
folosi catedra profesorului găsiţi modalitatea de a muta toate obiectele de pe
tăblia catedrei într-un loc sigur pe durata operaţiunii.
O cutie de carton închisă şi plasată sub
catedră poate servi bine acestui scop. Fără permisiunea expresă a reprezentantului
proprietarului nu folosiţi consumabilele sau echipamentele lor. Anumite agenţii
deservite sigilează la sosire cu benzi vizibile toate cartotecile, sertarele şi
uşile anumitor încăperi pentru a proteja proprietatea şi arhivele gazdei.
În timp ce instalaţi antene, echipamente şi
cabluri aveţi grijă să nu deterioraţi nimic. De exemplu, evitaţi să folosiţi
benzi adezive pentru a fixa cabluri de pereţi sau de tavane, pentru că
îndepărtarea acestora le deteriorează suprafeţele. Dacă din anumite motive se
produce totuşi o pagubă notaţi-o în logul dumneavoastră şi raportaţi-o cât mai
curând posibil persoanei în a cărei competenţă intră chestiunea.
Instalarea
iniţială şi adunarea de informaţii
În cele mai multe cazuri prima dumneavoastră
prioritate va fi instalarea unei staţii de bază pentru a stabili contactul cu
reţeaua. Împachetaţi acel echipament ultimul în vehiculul dumneavoastră pentru
a fi primul la care ajungeţi. Dacă sosiţi în locaţie într-un grup de doi sau
trei voluntari puteţi începe instalarea staţiei în timp ce ceilalţi transportă
restul echipamentului. Instalaţi şi testaţi antena pentru un raport bun de unde
staţionare (standing wave ratio, SWR), apoi semnalaţi-vă
prezenţa în reţea. Ajustaţi aparatura pentru cea mai mică putere care produce
comunicaţii sigure, mai ales dacă
operaţi pe baterie sau cu un generator, pentru a economisi energia în vederea
unor operaţiuni de mai lungă durată. Puterea mare ar trebui evitată ori de câte
ori puterea mai redusă produce aceleaşi rezultate bune şi pentru a preveni
interferenţa cu alte sisteme radio, cu telefoanele şi cu echipamentul electronic.
Din momentul în care aţi ieşit în eter cu
staţia dumneavoastră de bază puteţi începe să lucraţi pentru a satisface alte
necesităţi. Unele dintre acestea probabil că sunt deja cunoscute de managerii
telecomunicaţiilor de urgenţă dacă ei au o relaţie de colaborare cu această
agenţie deservită.
- - Verificaţi funcţionarea
telefoanelor, a faxurilor, a internetului şi a celorlalte mijloace de
comunicare.
- - Informaţi-vă despre operaţiunile
agenţiei deservite şi despre nevoile ei urgente în locaţia respectivă.
- - Instalaţi staţiile adiţionale sau
echipamentul de sprijin.
- - Întocmiţi o listă a staţiilor
aflate în zona de acoperire cu care puteţi comunica simplex.
- - Identificaţi posibile căi
alternative de transmitere a mesajelor.
- - Aflaţi locul toaletelor.
- - Determinaţi sursele de apă şi de
alimente, aranjamentele pentru hrană.
- - Examinaţi condiţiile generale ale
locaţiei şi felul în care acestea vă vor influenţa operaţiunile.
- - Găsiţi un loc pentru a vă odihni din
când în când.
- - Cereţi cât mai curând posibil unui
membru al agenţiei deservite să petreacă câteva momente cu dumneavoastră pentru
a discuta despre nevoile operaţionale ale agenţiei.
- - Care sunt cele mai urgente nevoi?
- - Cu cine au ei nevoie să comunice
şi ce fel de informaţii vor trebui transmise?
- - Majoritatea mesajelor vor fi scurte
şi se vor înscrie în categoria celor tactice sau vor consta din liste lungi? Vor exista mesaje prea confidenţiale pentru a fi transmise prin radio?
- - Mai funcţionează telefoanele şi faxurile?
- - Care vor fi necesităţile de trafic
în momente diferite ale zilei?
- - Pe ce durată se estimează
funcţionarea locaţiei?
- - Se va
proceda la un schimb periodic de tură a membrilor
principali ai agenţiei?
- - S-ar putea
să fie nevoie
să furnizaţi echipei agenţiei unele informaţii de bază
privind modalitatea de a redacta un mesaj, arătaţi-le cum să folosească
formularele de mesaje şi instruiţi-i despre procedurile de bază care trebuie
respectate.
- - Asiguraţi-vă că i-aţi înştiinţat
despre faptul că comunicaţiile lor nu vor fi private şi «securizate» dacă vor
fi transmise prin intermediul radioamatorilor şi discutaţi cu ei alternative
posibile.
Încheierea
operaţiunilor
Operaţiunile telecomunicaţiilor de urgenţă se
pot încheia toate în acelaşi timp sau pot înceta treptat. Mai mulţi factori pot
determina care operaţiuni încetează şi când:
- - Sistemele de comunicaţii
deteriorate au fost restabilite şi şi-au reluat prestaţiile.
- - Volumul traficului s-a redus şi poate fi gestionat cu ajutorul
sistemelor normale.
- - Adăposturile şi alte locaţii s-au închis.
Felul în care sunteţi notificat despre încheierea operaţiunii va depinde de strategiile grupului dumneavoastră de urgenţă şi cele ale agenţiei deservite şi de situaţia specifică. De exemplu, chiar dacă administratorului adăpostului i s-a spus de către agenţia deservită să închidă adăpostul ordinele dumneavoastră pot veni din partea unei alte persoane care s-ar putea să nu aibă cunoştinţă de închiderea adăpostului. În acest caz aţi putea să lămuriţi situaţia cu managerul de urgenţă abilitat înainte de a vă închide staţia. Din momentul în care s-a primit şi s-a verificat decizia de închidere a staţiei asiguraţi-vă că persoana care se află la comanda locaţiei are cunoştinţă de acţiunea dumneavoastră şi, dacă e necesar, de ce o îndepliniţi.
Îndosariaţi,
împachetaţi şi pregătiţi pentru călătorie toate mesajele, logurile şi alte
documente. Înapoiaţi toate echipamentele sau materialele împrumutate. Demontaţi
cu grijă toate antenele şi echipamentul, împachetându-le şi depozitându-le
corect şi în siguranţă. Evitaţi tentaţia de a îngrămădi totul într-o cutie cu
intenţia de «a sorta mai târziu», cu excepţia cazului că
sunteţi presat să plecaţi de urgenţă. În eventualitatea că sunteţi
redirecţionat rapid aceasta vă va economisi timp la sfârşit.
Plecarea
Ar putea fi necesare mai multe acţiuni la
plecare. Mai întâi asiguraţi-vă că lăsaţi spaţiul pe care l-aţi folosit într-o
stare cât mai bună posibil. Curăţaţi orice murdării, îndepărtaţi gunoiul şi
repuneţi toate mobilele sau echipamentele în locul în care le-aţi găsit. Dacă
aţi închis obiectele de pe catedră într-o cutie pentru a fi în siguranţă
aşezaţi pur şi simplu cutia pe catedra curăţată. Nu dezambalaţi lucrurile şi nu
încercaţi să le reaşezaţi pe catedră.
Astfel veţi arăta deţinătorului catedrei că aţi luaţi măsuri pentru a-i
proteja bunurile şi aţi contribuit la păstrarea lor în siguranţă până când
deţinătorul le va relua în posesie. Nu îndepărtaţi benzile de interdicţie sau
sigiliile similare plasate de alţii decât dacă vi se indică s-o faceţi de către
o persoană potrivită sau în conformitate cu politica agenţiei.
Mulţumiţi tuturor celor care au cooperat cu
dumneavoastră. Chiar şi un simplu «mersi»
poate valora mai mult decât tăcerea. Nu uitaţi de
proprietarii clădirii sau de personalul acesteia, de personalul agenţiei
deservite sau de ceilalţi cu care aţi conlucrat, şi nici de alţi membri ai
echipei telecomunicaţiilor de urgenţă. Dacă lucrurile nu au mers întotdeauna
bine sau dacă s-a produs vreo daună faceţi tot ce puteţi pentru a o repara
înainte de plecare. Aceste simple eforturi contează mult în scopul păstrării
unor relaţii bune între toate grupurile şi persoanele individuale implicate.
Raportarea
După fiecare operaţiune grupul dumneavoastră
pentru telecomunicaţii de urgenţă şi, probabil, şi agenţia deservită vor dori
să organizeze o întâlnire pentru a examina eficienţa operaţiei. S-ar putea să
fi existat probleme în timpul operaţiunii pe care dumneavoastră le-aţi dori discutate
în cursul acelei întâlniri. Se poate să se fi petrecut unele lucruri chiar în
interiorul agenţiei deservite care au implicat comunicaţiile pe care le-aţi
gestionat. Dacă veţi încerca să vă bazaţi exclusiv pe memoria dumneavoastră sau
pe loguri veţi uita probabil detaliile esenţiale, mai mult, veţi uita cu totul
anumite evenimente.
Pentru a se evita aceasta ţineţi un jurnal
separat de informare pentru a fi folosit special în cursul acelei întâlniri.
Anumite înregistrări s-ar putea să se refere pe scurt la anumite ore şi date în
logul de operare al staţiei sau ar putea conţine detalii ale unei probleme care
nu-şi au locul în logul staţiei.
Dacă vi se va cere să predaţi logul staţiei
dumneavoastră imediat după încheierea operaţiunilor jurnalul va trebui să
conţină detalii complete ale tuturor întâmplărilor şi problemelor pentru ca acestea
să poată fi luate în discuţie. Astfel de informaţii ar putea include:
- - Ce s-a realizat?
- - A mai rămas ceva
nerezolvat? Notaţi lucrurile neterminate pentru a fi urmărite în continuare.
- - Ce a funcţionat bine? Ţineţi socoteala
lucrurilor care au fost în favoarea dumneavoastră.
- - Ce a necesitat îmbunătăţiri?
- - Idei pentru rezolvarea în viitor
a unor probleme cunoscute.
- - Întâmplări esenţiale.
- - Conflicte şi rezolvarea lor.
În timpul raportării
şedinţa ar trebui organizată în două părţi: (a) ce a funcţionat
bine şi (b) ce ar mai putea fi îmbunătăţit pentru următoarea operaţiune. Înlocuiţi critica şi
judecăţile de valoare printr-o abordare constructivă, spunând: «Această metodă ar fi
funcţionat mai bine dacă ...» în loc de «Această metodă a fost prostească.»
De asemenea evitaţi atacurile la persoană şi arătatul cu degetul spre vinovaţi. În
majoritatea cazurilor problemele interpersonale se rezolvă cel mai eficient
departe de întâlnirea de grup.
Capitolul 19
Operaţiuni şi logistică
Alegerea
frecvenţelor pentru reţelele în fonie
Spre deosebire de utilizatorii radiourilor
comerciale dedicate siguranţei publice radioamatorii dispun de un larg spectru
radio utilizabil pentru a satisface necesităţile într-o situaţie de urgenţă.
Cele mai multe telecomunicaţii de urgenţă locale şi regionale de desfăşoară pe
2 metri şi 70 de centimetri FM sau pe 40, 60 sau 80 de metri SSB/CW. Alegerea se face pe baza locaţiilor care trebuie acoperite, de disponibilitatea repetoarelor, de
distanţă, de teren şi de condiţiile de propagare.
VHF şi UHF FM sunt preferate pentru
majoritatea operaţiunilor locale, pentru că echipamentul e obişnuit, portabil,
are o calitate vocală bună şi acoperirea se extinde prin intermediul staţiilor
repetoare. Zona de acoperire este determinată de teren, de înălţimea antenei şi
de gradul de disponibilitate al repetoarelor.
Pentru zone mai extinse sau în lipsa repetoarelor
ar putea fi necesar HF SSB. Majoritatea operaţiunilor locale de urgenţă se
desfăşoară pe benzile de 40 sau 80 de metri folosindu-se propagarea NVIS (Near
Vertical Incidence Skywave). Pentru comunicaţii la
mare distanţă şi operaţiuni internaţionale cea mai bună opţiune par să fie
reţelele pe 15 şi 20 de metri. Multe dintre grupurile de telecomunicaţii de
urgenţă au fixate un număr de frecvenţe special în acest scop. Lista completă a
acestor frecvenţe ar trebui să se afle în trusa dumneavoastră de urgenţă şi ele
ar trebui să fie preprogramate în radiourile dumneavoastră.
Pentru acoperirea unor zone întinse, inclusiv
pentru gestionarea traficului internaţional IARU a selecţionat un număr de
frecvenţe în unde scurte. Ele sunt desemnate ca «centre de activitate» (vezi planul de benzi IARU), iar comunicaţiile de urgenţă ar putea fi la + sau – 20 kHz. Frecvenţele centrelor de activitate pot diferi uşor în cazul
regiunilor IARU 1, 2 sau 3.
Regiunea 1
|
Regiunea 2
|
Regiunea 3
|
3,760 MHz
|
3,750 sau 3,895 MHz
|
3,600 MHz
|
7,110 MHz
|
7,060, 7,240 sau 7,290 MHz
|
7,110 MHz
|
14,300 MHz
|
14,300 MHz
|
14,300 MHz
|
18,160 MHz
|
18,160 MHz
|
18,160 MHz
|
21,360 MHz
|
21,360 MHz
|
21,360 MHz
|
Aflaţi
din timp care sunt resursele zonei dumneavoastră
Familiarizaţi-vă cu acoperirea şi facilităţile
fiecărui repetor permanent şi cu sistemul mesageriei digitale din zona
dumneavoastră şi programaţi-vă radioul pe aceste frecvenţe, offset-uri şi
tonuri CTCSS. Grupul dumneavoastră de telecomunicaţii de urgenţă ar trebui să
stabilească care dintre repetoare sunt folosite pentru telecomunicaţiile de
urgenţă în zona dumneavoastră. Vor fi ele disponibile exclusiv pentru
telecomunicaţii de urgenţă ori trebuie partajate cu alţi utilizatori? Infomaţiile care trebuie aflate includ:
- - Cum se identifică
repetorul?
- - Există «puncte moarte»
în zone importante?
- - Câtă putere e necesară
pentru fiecare repetor pentru obţinerea unui semnal curat, liniştit din locaţii
esenţiale?
- - Are repetorul un «ton de curtoazie» (sunet sau
bip introductiv la accesarea repetorului) şi cum sună
acesta? Se schimbă tonul în funcţie de modul repetorului?
- - Care e durata până la intrarea în funcţiune a
temporizatorului de închidere?
- - Face parte repetorul
dintr-un sistem corelat de mai multe repetoare?
- - Care sunt facilităţile sale şi ce fel de ton de
comandă sau CTCSS le activează?
Pentru frecvenţele reţelelor compatibile
cu sistemele de comunicaţii digitale, cum ar fi sistemele de buletine
informative transmise prin packet radio, PACTOR, PSK31 şi RTTY:
- - Ce fel de program folosesc acestea?
- - Sistemele digitale au căsuţe
poştale sau funcţiuni de digipeater?
- - La care alte noduri se conectează ele?
- - Se poate transmite legal trafic automat sau
manual printr-un link de internet?
- - Câte conexiuni suportă ele
în acelaşi timp?
Preocupări legate de zona de acoperire a reţelelor
Majoritatea managerilor telecomunicaţiilor de
urgenţă se bazează pe operaţiuni în simplex atunci când îşi construiesc
reţelele în VHF şi UHF FM, aceasta dintr-un motiv simplu: de multe ori repetoarele nu supravieţuiesc calamităţilor sau
sunt supraîncărcate de volumul de trafic. Repetoarele care supravieţuiesc şi
sunt folosibile sunt considerate un bonus. Dat fiind că acoperirea simplex este
limitată de teren, de puterea de ieşire, de câştigul şi de înălţimea antenei
operaţiunea destinată unei zone largi poate constitui o provocare. Aproape
orice structură sau deal poate bloca semnalele într-o anumită măsură. Nu
scăpaţi din vedere SSB pe benzile VHF sau UHF, care pot asigura comunicaţii la distanţe suprinzător de mari şi peste denivelări de teren
dificile.
Pentru a evita suprizele de ultim moment
grupul dumneavoastră ar trebui să testeze din timp din punct de vedere al
acoperirii toate locaţiile fixe cunoscute din zona dumneavoastră. De exemplu
testaţi acoperirea prin simplex de la fiecare adăpost oficial la sediul Crucii
Roşii şi la centrul de comandă guvernamental sau spre alte locaţii esenţiale şi
acoperirea în mobil în aceleaşi zone. În caz de nevoie există mai multe modalităţi
pentru a îmbunătăţi acoperirea în simplex:
- - Folosiţi o antenă cu un
câştig mai mare
- - Mutaţi antena departe de obstacole
- - Folosiţi o antenă direcţională
- - Măriţi înălţimea antenei
- - În ultimă instanţă măriţi puterea de ieşire
Într-o situaţie în
rapidă schimbare, cu o acoperire simpex slabă şi fără repetor ar putea fi utilă
plasarea unei staţii mobile pe vârful unui deal sau pe o clădire de birouri, de
unde se poate comunica şi retransmite spre orice staţie din reţea. O staţie
mobilă de retransmisie poate asigura comunicaţii şi spre un eveniment în
desfăşurare, cum ar fi un incendiu sau o inundaţie bruscă. Acea staţie devine
de fapt un «repetor uman». Dar e un expedient, o soluţie «ocolitoare», iar această
procedură lentă şi greoaie poate reduce eficienţa reţelei cu mai mult de
jumătate.
Un ajutor modern pentru acest gen de
operaţiuni este «repetorul
simplex». Acest dispozitiv înregistrează automat o transmisiune şi o retransmite imediat pe aceeaşi
frecvenţă. O soluţie mai bună este un
repetor portabil duplex care poate fi instalat rapid într-un punct înalt în
zona de acoperire dorită. Acoperirea acestui repetor nu va fi la fel de bună ca
aceea a unui repetor permanent – însă nu
are de făcut altceva decât să poată accesa şi auzi staţiile din reţeaua
dumneavoastră. Repetoare portabile au fost utilizate cu succes de pe scaunul
din spate al unui vehicul, folosindu-se o antenă mobilă şi parcată pe o creastă
sau chiar la cel mai înalt etaj al unui garaj de parcare. Au fost folosite cu
succes şi piloni portabili montaţi pe rulote.
Dacă toate staţiile
deţin radiouri dual-band sau scanere un radio mobil plasat strategic poate fi
operat în modul repetor «cross-band». Dacă vă folosiţi
portabila dual-band în această manieră aplicaţi setarea de putere la nivel
coborât sau mediu pentru a evita supraîncălzirea şi deteriorarea aparatului.
Luaţi în considerare şi folosirea unui ventilator pentru a reduce
probabilitatea ca radioul dumneavoastră să se strice din cauza supraîncălzirii.
Pentru ca un repetor permanent să poată fi
util în timpul unei calamităţi trebuie să beneficieze de o alimentare de
urgenţă şi să se afle într-o locaţie a cărei contrucţie să reziste dezastrului.
Ar trebui să se încheie convenţii cu proprietarii repetorului pentru a permite
operaţiuni de urgenţă cu excluderea utilizatorilor obişnuţi.
Gestionarea
frecvenţei şi a resurselor reţelei
Deşi resursele noastre de frecvenţă sunt
însemnate opţiunile ne sunt limitate în practica efectivă de numărul
operatorilor disponibili şi de echipamentul lor. Administratorii reţelelor ar
putea să fie nevoiţi să mute resursele dintr-un loc în altul pentru a satisface
necesităţile schimbătoare. În fazele incipiente ale unei situaţii de urgenţă
reţelele tactice ar putea avea nevoie de mai mulţi operatori, iar în fazele
ulterioare volumul traficului legat de asistenţa medicală şi de starea
persoanelor ar putea chiar să crească.
În afară de frecvenţa principală reţeaua ar
trebui să aibă disponibile mai multe frecvenţe alternative. Printre acestea ar
trebui să se numere una sau mai multe frecvenţe «de rezervă» pentru eventualitatea unor interferenţe sau una
sau mai multe frecvenţe pentru transmiterea traficului în afara cadrului
reţelei.
Retransmiterea
mesajelor
Când o staţie n-o poate auzi pe cealaltă o a
treia staţie ar putea să retransmită
mesajele. Deşi procedura e lentă şi greoaie este deseori singura cale de a face
ca mesajele să parvină anumitor staţii. În cazul în care trebuie să se recurgă
la retransmisie mutaţi staţiile implicate de pe frecvenţa principală a reţelei
pentru a se evita blocarea canalului o perioadă mai mare de timp.
Securitatea camerei radio
Pentru a vă proteja
echipamentul şi mesajele pe care le gestionaţi şi pentru a evita orice v-ar putea
distrage atenţia se recomandă ca accesul în încăpere să fie permis numai
operatorilor care îşi îndeplinesc în acel moment misiunea.
Feriţi-vă să lăsaţi camera radio şi echipamentul nesupravegheate şi accesibile
oricui. Nu e niciodată o idee bună să permiteţi reprezentanţilor presei să se
afle în încăpere fără o permisiune specială emisă de agenţia deservită.
Ţinerea
evidenţelor
Majoritatea agenţiilor deservite vor aştepta
din partea dumneavoastră să ţineţi evidenţa operaţiunilor. Aceasta va include
cu siguranţă exemplare originale ale oricăror mesaje transmise, loguri de
staţie, însemnări şi corespondenţă oficială. Unele agenţii vor pretinde chiar
să păstraţi până şi notele marginale aruncate pe hârtie în timpul activităţii,
precum şi logurile neoficiale.
În funcţie de politica agenţiei s-ar putea să
vi se ceară să păstraţi o vreme aceste evidenţe în posesia dumneavoastră şi să
le predaţi parţial sau integral agenţiei la încheierea operaţiunilor. În unele
agenţii evidenţele staţiei dumneavoastră sunt considerate documente oficiale
permanente şi importante şi trebuie tratate ca atare. E important de cunoscută
din timp politica agenţiei deservite de dumneavoastră în privinţa ţinerii
evidenţelor, pentru ca să vă puteţi conforma acesteia din primele momente ale
operaţiunilor.
Logurile de operare ale staţiei dumneavoastră
ar trebui probabil să conţină următoarele informaţii:
- - Ora sosirii şi plecării
dumneavoastră
- - Ora semnalării prezenţei dumneavoastră în anumite reţele şi a părăsirii
acestora
- - Fiecare mesaj, cu numărul acestuia,
expeditorul, destinatarul şi alte staţii participante
- - Evenimente importante, daune, pierderea
alimentării cu energie, răniri, trepidaţii ale solului, alte urgenţe
- - Schimbarea personalului, atât acela al
administraţiei telecomunicaţiei de urgenţă cât şi a - personalului locaţiei
- - Probleme cu echipamentul şi dificultăţi
În toate mesajele sau
însemnările ar trebui menţionate ora şi data respectivă. În cazul unor
însemnări marginale menţionaţi data şi ora lângă fiecare însemnare, pentru ca
informaţia să poată fi folosită ulterior în determinarea desfăşurării
evenimentelor.
Dacă vă aşteptaţi să
operaţi dintr-o locaţie timp de o zi sau două întocmiţi un sistem de arhivare a
mesajelor, pentru ca să le puteţi recupera în caz de nevoie. O cutie de tip
«birou portabil» cu foi volante sau orice altă cutie potrivită poate fi folosită pentru a
organiza şi arhiva mesagele. Aceasta este totodată o modalitate eficientă
pentru a permite altor operatori să preia activitatea acolo unde aţi întrerupt-o,
chiar dacă ei au sosit după plecarea dumneavoastră. O arhivare eficientă le va da posibilitatea să pornească cu
promptitudine la treabă.
Gestionarea stresului şi a vanităţii
Orice situaţie ieşită din comun poate crea un
stres personal – calamităţile crează un cuantum incredibil de stres.
Majoritatea oamenilor nu sunt obişnuiţi să lucreze perioade de timp îndelungate
în condiţii de stres extrem şi nu ştiu cum să-l gestioneze. Ei pot deveni dezorientaţi,
confuzi, incapabili să ia decizii bune, mai mult, niciun fel de decizii, îşi
pierd cumpătul şi se comportă cum nu s-ar comporta vreodată în situaţii
diferite. Depresiile nervoase sunt uzuale în cazul celor care se simt copleşiti
şi nu au învăţat cum să-şi gestioneze stresul şi situaţiile cauzate de acesta.
Mai ales în primele ore ale unei calamităţi
tendinţa este să consideri fiecare situaţie sau necesitate ca o «urgenţă» care necesită o reacţie
fără întârziere. S-ar putea să vă
aflaţi în faţa unui adevărat baraj de solicitări la acţiune. Poate nu dispuneţi
de câteva secunde suplimentare pentru a lua în considerare toate opţiunile şi
de a vă ierarhiza acţiunile. Rezultatul este o supraîncărcare cu
responsabilităţi, care poate duce la niveluri incontrolabile de stres. Deşi nu
aveţi cum să eliminaţi stresul legat de calamitate puteţi să luaţi anumite
măsuri pentru a-l reduce sau pentru a-l ţine sub control.
Sugestii în ajutorul gestionării situaţiilor de stres:
- - Delegaţi altora unele dintre responsabilităţile
dumneavoastră.
- - Asumaţi-vă numai sarcinile pe care le puteţi
gestiona.
- - Ierarhizaţi-vă acţiunile – acordaţi prioritate
celor mai importante şi în care factorul timp este critic.
- - Nu luaţi comentariile în nume personal –
traduceţi mintal «atacurile personale» în «critici constructive» şi semnalaţi că în anumite cazuri pot exista necesităţi care au fost
trecute cu vederea.
- - Trageţi adânc aer în piept şi relaxaţi-vă. Repetaţi des această
manevră, în special atunci când simţiţi că stresul se accentuează. Adunaţi-vă
gândurile şi continuaţi.
- - Îngrijiţi-vă de propriile necesităţi – hrană, odihnă, apă, îngrijirea
medicală.
- - Nu insistaţi să munciţi mai mult decât durata turei care v-a fost
alocată dacă alţii vă pot prelua sarcinile.
- - Odihniţi-vă cînd aveţi prilejul pentru a fi în stare să vă gestionaţi
mai târziu munca cu mai mare eficienţă.
- - Luaţi-vă un răgaz înainte de a răspunde provocărilor cauzate de stres –
dacă e necesar spuneţi-le interlocutorilor că veţi reveni la ei în câteva
minute.
- - Dacă simţiţi că pierdeţi controlul unei
situaţii cereţi cuiva să vă asiste sau anunţaţi un superior.
- - Nu lăsaţi ca o problemă să vă scape de sub
control înainte de a cere ajutor.
- - Trageţi cu ochiul şi spre ceilalţi membri ai
echipei şi de câte ori e posibil ajutaţi-i să-şi reducă stresul.
Operaţiuni de durată
mare
Din momentul în care e
clar că pentru o vreme situaţia nu va reveni la normal dumneavoastră şi grupul
dumneavoastră ar trebui să faceţi planuri pentru o operaţiune de
telecomunicaţii de urgenţă prelungită. E de sperat că grupul dumneavoastră şi
agenţia deservită au pregătit planuri pentru situaţii neprevăzute, şi tot ce
aveţi de făcut este să le apicaţi. În cazul în care nu există un asemenea plan
iată câteva dintre necesităţile potenţiale de luat în considerare:
- - Operatori suplimentari
care să asigure schimburile regulate de tură şi desemnarea celor care pleacă
acasă.
- - Echipament de schimb, dat fiind că operatorii pleacă cu propria lor
aparatură sau pentru cazul că aparatura se strică.
- - Alimente şi apă.
- - Un loc convenabil pentru dormit sau pentru odihnă.
- - Carburant pentru generator.
- - Baterii proaspete, facilităţi sanitare (aduceţi propria dumneavoastră hârtie igienică), adăpost.
- - Provizii pentru gestionarea mesajelor, formulare.
- - Controlori de reţea alternativi, rezerve.
- - Resurse adiţionale ale reţelei pentru gestionarea traficului de mesaje.
Administrarea bateriilor
Dacă operaţi cu energia provenită din baterii va fi nevoie la un moment
dat să le reîncărcaţi. După cum s-a discutat anterior, anumite baterii necesită
mai mult timp de încărcare ca altele, şi acest timp trebuie luat în calcul în
planurile dumneavoastră. Bateriile de marină de pildă au nevoie de o zi
întreagă sau chiar mai mult pentru a se reîncărca complet. Bateriile sigilate
plumb-acid, cunoscute şi sub numele de baterii pe gel necesită până la 18 ore
de încărcare, în funcţie de mărimea bateriei. Bateriile NiCad, Li-Ion şi cele
similare acestora pot fi reîncărcate destul de rapid, cu toate că ciclurile de
încărcare rapidă repetate la intervale scurte pot diminua viaţa bateriei.
Dacă folosiţi baterii cu încărcare lentă s-ar
putea să aveţi nevoie de un număr suficient disponibil pentru a le folosi pe întreaga
durată a operaţiunii. Dacă bateriile dumneavoastră pot fi rapid reîncărcate
trebuie să dispuneţi de anumite mijloace pentru aceasta. Anumite încărcătoare
pot fi alimentate din sistemul de 12 volţi al autovehiculului şi sunt o bună
opţiune pentru telecomunicaţiile de urgenţă. Dacă local nu există surse de
încărcare disponibile echipa dumneavoastră logistică va trebui să transporte
bateriile de colo-colo între locaţia dumneavoastră şi aceea în care există
energia electrică şi încărcătoarele necesare.
Generatoarele
şi securitatea alimentării
Acordaţi atenţie plasării generatoarelor, astfel
ca ele să nu-i deranjeze pe alţii. Zgomotul de motor îi poate împiedica pe
rezidenţii şi voluntarii din adăpost să beneficieze de odihna de care au mare
nevoie. Nu ar trebui să se permită pătrunderea gazelor degajate în clădire sau
în corturile sau vehiculele din preajma lor. Monoxidul de carbon tinde să
persiste în aer, de aceea componentele evacuate ar trebui direcţionate astfel
încât gazele să nu aibă acces la subsoluri locuite sau la alte zone închise
aflate sub nivelul generatorului. O
poziţie «în direcţia vântului» din orice locaţie ocupată
este cea mai bună. Chiar şi fără implicarea vehiculelor motoarele cu combustie
internă pot fi la originea intoxicării cu monoxid de carbon. Motoarele pe propan produc la fel de
mult dacă nu chiar mai mult oxid de carbon ca motoarele pe gazolină sau diesel.
Un cablu de prelungire pentru conectarea la
generatoare sau la alte surse de alimentare ar trebui dimensionat pentru
sarcina reală. Gândiţi-vă la radiouri, încărcătoare şi alte accesorii atunci
când calculaţi sarcina totală. Majoritatea cablurilor de prelungire sunt
calculate pentru lungimea lor reală şi nu pot fi legate între ele pentru a
obţine un cablu mai lung fără deprecierea capacităţii cablului.
Echipamentul
– să-l lăsăm
în locaţie la plecare?
Sunteţi extenuat şi vă pregătiţi să plecaţi spre casă, însă operaţiunea
telecomunicaţiei de urgenţă este departe de a se fi încheiat. Aţi adus cu
dumneavoastră o staţie completă, iar următorul operator este mult mai slab
echipat. Ar trebui să vă lăsaţi echipamentul următorului operator?
Aveţi de ales dintre mai
multe opţiuni – şi toate opţiunile vă aparţin. Nimeni nu poate să vă spună - şi
nici nu ar trebui să vă spună – că ar trebui să vă lăsaţi echipamentul în
locaţie. Dacă vă simţiţi liniştit cu ideea că cineva pe care îl cunoaşteţi şi
în care aveţi încredere se va îngriji de lucrurile dumneavoastră puteţi decide
să-i lăsaţi aparatura sau o parte din ea. Dacă o faceţi asiguraţi-vă că fiecare
piesă este marcată cel puţin cu numele dumneavoastră şi cu indicativul. Nu
lăsaţi următorului operator niciun fel de aparatură de care nu are cu adevărat
nevoie. De asemenea nu uitaţi: chiar şi dacă lăsaţi echipamentul în posesia
cuiva pe care îl cunoaşteţi veţi continua să purtaţi răspunderea finală pentru
operarea şi siguranţa sa. Staţiile de urgenţă sunt locuri dificil de controlat
şi de monitorizat. Dacă echipamentul dumneavoastră e furat, pierdut sau
deteriorat nu ar trebui să vă învinovăţiţi decât pe dumneavoastră înşivă. Şi
invers, dacă cineva îşi lasă echipamentul în grija dumneavoastră mânuiţi-l şi
protejaţi-l mai bine decât propriul echipament şi asiguraţi-vă că este
restituit în siguranţă proprietarului său.
Acceptarea unor sarcini specializate
În lumea telecomunicaţiilor
moderne aţi putea fi solicitat să gestionaţi pentru agenţia deservită şi
altfel de sarcini, în care comunicaţia
să joace sau nu vreun rol. Anumite grupuri de comunicaţii de urgenţă au reguli
stricte împotriva acceptării altor sarcini. În zilele în care radioul era
dificil de operat în condiţii de teren şi necesita o atenţie constantă aceste
reguli erau importante. Un alt motiv uzual invocat era că v-aţi oferit ca
voluntar pentru a fi un comunicator, şi nu
pentru a schimba saltelele paturilor. E adevărat că unii membri ai
personalului agenţiei vor abuza de situaţie când au nevoie de ajutor, însă dacă
atât personalul agenţiei cât şi grupul telecomunicaţiilor de urgenţă îşi
cunosc de la bun început limitele problema nu ar trebui să apară.
Acum majoritatea
grupurilor de telecomunicaţii de urgenţă vor îngădui membrilor lor să fie
antrenaţi multitlateral şi să aplice o diversitate de abilităţi care aparţin în
mod normal personalului unei agenţii deservite, printre care se numără şi
comunicarea. Printre exemple se poate număra evaluarea pagubelor şi multe
activităţi legate de logistică.
Dacă grupul dumneavoastră duce o politică «exclusiv de comunicare» satisfaceţi oare cu
adevărat necesităţile agenţiei dumneavoastră? E oare necesar să existe o persoană care
evaluează pagubele şi o alta pe rol de comunicator? Ce s-ar întâmpla cu
agenţia dumneavoastră dacă fiecare şofer ar trebui să aducă cu sine şi un
operator radio? Poate îndeplini o singură persoană ambele sarcini?
Aceste chestiuni ar
trebui discutate în cadrul grupului dumneavoastră de
telecomunicaţii şi stabilite nişte reguli.
Capitolul 20
Siguranţă şi supravieţuire
Introducere
Uneori voluntarii care
participă la acţiunile de asistenţă în cazul unor
calamităţi devin atât de implicaţi în ajutorarea altora încât uită să se
îngrijească de propriile lor familii şi de ei înşişi. Nevoile victimelor
dezastrelor par atât de mari în comparaţie cu nevoile lor încât voluntarii se
pot simţi vinovaţi când, chiar şi pentru scurt timp, se ocupă de propriile lor
necesităţil personale de bază. Cu toate acestea dacă doriţi să continuaţi a le
acorda asistenţă altora trebuie să vă menţineţi dumneavoastră înşivă într-o
condiţie bună. Dacă nu o faceţi riscaţi să deveniţi o parte a problemei. Dacă
familia dumneavoastră nu este pusă la adăpost şi dacă nimeni nu are grijă să-i
asigure toate nevoile faptul că vă îngrijoraţi de soarta lor ar putea să vă
împiedice să vă concentraţi la munca pe care v-aţi asumat-o.
Casa
şi familia pe primul loc
Înainte de a porni spre o misiune asiguraţi-vă
că aţi luat toate măsurile necesare pentru siguranţa, protecţia şi buna stare a
casei şi familiei dumneavoastră. Membrii familiei şi probabil prietenii sau
vecinii are trebui să cunoască unde mergeţi, când plănuiţi să vă întoarceţi şi
pe ce cale vă pot transmite un mesaj într-o situaţie de urgenţă. Dacă locuiţi
într-o zonă calamitată sau în calea unei potenţiale furtuni gândiţi-vă să vă
mutaţi familia într-o locaţie sigură înainte de a porni la activităţile care
v-au fost desemnate. Luaţi orice măsuri posibile pentru a vă proteja
proprietatea de pagube sau jafuri şi anunţaţi un vecin sau chiar poliţia locală
încotro mergeţi, când estimaţi că veţi reveni şi cum se poate lua legătura cu
dumneavoastră într-o situaţie de urgenţă.
În plus faţă de lista de control a misiunii
dumneavoastră de urgenţă aţi putea dori să creaţi şi o listă asemănătoare
pentru casa şi familia dumneavoastră. Aceasta ar trebui să includă toate
necesităţile pe timpul în care sunteţi absent. Iată pentru început câteva idei.
Listă de control
pentru casă:
- - Blocaţi ferestrele cu
panouri dacă sunteţi în calea unei furtuni
- - Aduceţi în interior mobilierul de peluză şi obiectele mobile dacă
există probabilitatea unor vânturi puternice
- - Mutaţi obiectele de valoare la etajele superioare în eventualitatea
unor inundaţii
- - Rezervoarele carburantului pentru încălzire ar trebui să fie umplute
- - Goliţi ţevile dacă temperaturile coboară sub
zero şi e posibilă încetarea alimentării cu energie electrică
- - Întrerupeţi la nevoie alimentarea cu energie electrică
şi cu gaz în eventualitatea unor daune concrete şi structurale
- - Dacă trăiţi într-o ţară expusă cutremurelor e
indicat să aveţi o valvă de închidere automată a conductei de gaz
Listă de control
pentru familie:
- - Dacă e nevoie stabiliţi un
spaţiu sigur de stat, preferabil împreună cu prieteni şi rude
- - Transportare fiabilă cu rezervorul de carburant umplut
- - O sumă de bani adecvată pentru nevoile uzuale
şi de urgenţă (nu carduri ATM sau de credit)
- - Informaţii privind
asigurările casei, ale autovehiculului, de viaţă şi de sănătate pentru a fi
luate cu sine în caz de evacuare
- - Acces la documente oficiale importante, cum ar fi testamente, acte de
proprietate etc.
- - Rezerve de hrană şi de apă pentru situaţii de urgenţă. Radio AM/FM şi baterii
suplimentare
- - Lanternă şi baterii suplimentare, becuri
- - Generator, carburant şi cunoştinţe pentru operarea sa în siguranţă
- - Stoc adecvat de medicamente prescrise aflate la
îndemână
- - Listă cu numerele de telefon în cazuri de
urgenţă
- - Stocuri pentru animale de casă şi pregătiri
adecvate (adăposturile
nu acceptă animale)
- - Lista persoanelor la care se poate apela pentru
asistenţă
- - Hărţi şi căi de refugiu în caz de urgenţă
- - Modalitate de a vă contacta între dumneavoastră
- - Un plan de reunire ulterior calamităţii
Trebuie neapărat să plecaţi?
Există momente în care
familia ar putea avea nevoie de dumneavoastră la fel de mult ca grupul de comunicaţii de urgenţă. În mod evident
aceasta este o decizie pe care o puteţi lua numai dumneavoastră împreună cu
familia. Dacă un membru al familiei e bolnav, dacă soţia nu e sigură că se
poate descurca fără dumneavoastră, dacă evacuarea va fi
dificilă sau din orice alt motiv de îngrijorare similar o soluţie mai bună ar
putea fi să rămâneţi cu ei. Dacă există vreo îndoială în această privinţă
decizia dumneavoastră trebuie să fie aceea de a rămâne împreună cu familia. De
asemenea acest aspect ar trebui să-l discutaţi cu soţia şi să ajungeţi la o
înţelegere cu mult timp înaintea oricărei calamităţi, pentru a evita orice
probleme de ultim moment. Puteţi acorda asistenţă în funcţionarea controlului
reţelei chiar dacă rămâneţi alături de
familie.
Dumneavoastră
pe primul loc – misiunea pe locul al doilea
Odată ce aţi început să lucraţi cu grupul
dumneavoastră de telecomunicaţii de urgenţă va trebui să continuaţi a vă
îngriji de propria persoană. Dacă veţi deveni extrem de obosit, bolnav sau
slăbit nu puteţi să vă îndepliniţi treaba aşa cum trebuie. Dacă nu veţi fi
atent la igiena dumneavoastră personală aţi putea ajunge dezagreabil pentru cei
din jur. Ori de câte ori e posibil fiecare staţie ar trebui să aibă cel puţin
doi operatori la datorie, pentru ca unul să-şi poată lua un răgaz pentru
dormit, alimentaţie şi igiena personală. Dacă acest lucru nu e posibil
stabiliţi un program cu managerii telecomunicaţiilor de urgenţă sau cu
controlorul dumneavoastră de reţea pentru a intercala întreruperi ale
activităţii.
Alimentaţia
Cele mai multe persoane au nevoie de cel puţin
2000 de calorii zilnice pentru a «funcţiona» în condiţii bune. Într-o situaţie stresantă sau într-una
care implică o însemnată activitate fizică s-ar putea să aveţi nevoie de ceva
mai mult. Managerii experimentaţi ai telecomunicaţiilor de urgenţă şi
personalul agenţiei deservite sunt de obicei conştienţi de acest aspect şi iau
măsuri pentru a se îngriji de satisfacerea necesităţilor voluntarilor lor. Dacă
vă aflaţi într-un adăpost obişnuit se va avea grijă cel puţin de unele dintre
nevoile dumneavoastră de hrană. În alte situaţii s-ar putea să rămâneţi pe cont
propriu, asta cel puţin pentru o vreme. Gustări bogate în calorii şi proteine
vă vor ajuta să vă menţineţi în formă, dar veţi avea nevoie şi de o alimentaţie
mai substanţială. Ar trebui să vă luaţi de acasă alimente de tabără uscate şi
congelate, o mică cratiţă şi o maşină de gătit de camping cu carburant sau
nişte pachete de alimente semipreparate de tip militar.
Apa
În timpul unor calamităţi şi ulterior acestora
găsirea unor surse de alimentare cu apă curată poate fi dificilă. Veţi folosi
probabil 13-22 de litri de apă pe zi numai pentru băut, gătit şi salubritate.
În condiţii de vreme caniculară sau de frig sau în timpul unei activităţi cu
grad mărit de efort fizic nevoile dumneavoastră vor creşte semnificativ.
Majoritatea listelor de control pentru pregătirea în cazul calamităţilor
sugerează o cantitate zilnică de cel puţin 3,80 litri pe persoană.
Multe magazine cu articole de camping oferă o
varietate de filtre de apă şi de tablete de purificare care pot trata corespunzător
sursele locale de apă, dar toate au anumite limitări pe care ar trebui să le
cunoaşteţi. Filtrele pot elimina sau nu toate organismele potenţial dăunătoare
şi coloraţiile, în funcţie de tipul lor. Cele cu pori de filtrare mici (0,3 microni în cazul unui
filtru extrem de puţin permeabil)
vor elimina mai multă materie străină, însă se vor înfunda
mai repede. Filtrele îmbibate cu iod vor ucide sau vor elimina majoritatea
germenilor dăunători şi bacteriile, dar sunt mai scumpe şi conferă apei un uşor
gust de iod. Majoritatea filtrelor vor elimina chisturile de Giardia. Toate filtrele
de apă trebuie manipulate cu grijă pentru a se evita recontaminarea apei
purificate cu apa murdară.
Tabletele de purificare, cum ar fi Halazone,
au o perioadă de garanţie limitată, care variază în funcţie de tipul lor şi ele
conferă apei un gust neplăcut. Tabletele nu vor avea niciun efect asupra
particulelor (murdăria) şi a coloraţiei apei. Asiguraţi-vă că aţi citit şi aţi înţeles
informaţiile care însoţesc orice dispozitiv de purificare sau tabletă înainte
de a le achiziţiona şi a le folosi.
Aţi putea întrebuinţa înălbitor cu clor din
gospodărie. După filtrarea tuturor particulelor prin turnarea apei prin mai
multe straturi de pânză deasă adăugaţi o
optime de linguriţă de înălbitor în circa patru litri de apă, amestecaţi bine
şi lăsaţi lichidul să stea timp de 30 de minute. Chiar dacă are un uşor miros de
înălbitor îl puteţi totuşi ingera.
Dacă nu dispuneţi de alte mijloace puteţi
fierbe apa cel puţin cinci minute, ucigând astfel orice bacterie şi alte
organisme, dar prin aceasta nu vor fi eliminate niciun fel de particule de
materie şi nici coloraţia. Prin fierbere apa capătă un gust «plat», care poate fi ameliorat prin turnarea
ei de mai multe ori dintr-un recipient în altul pentru a
reîntroduce în ea ceva oxigen.
Somnul
Încercaţi să dormiţi cel puţin 6 ore
neîntrerupte la fiecare 24 de ore, sau 4 ore neîntrerupte şi mai multe picoteli
mai scurte. Aduceţi cu dumneavoastră dopuri proaspete de urechi din material
spongios şi o mască de ochi neagră pentru a vă asigura că lumina şi zgomotul
din preajmă nu vă vor deranja. Un sac de dormit, o o saltea gonflabilă şi
propria dumneavoastră pernă vă vor da cea mai bună şansă să vă odhniţi cum
trebuie. Dacă cofeina vă ţine treaz încercaţi să nu mai beţi cafea, ceai sau
alte băuturi care conţin cofeină cel puţin cu patru ore înainte de a merge la
culcare. Şi oboseala extremă vă poate împiedica să adormiţi imediat.
Igiena
personală
Dacă luaţi în bagaje numai câteva bunuri
personale asiguraţi-vă că aţi pus pastă de dinţi şi periuţa de dinţi, un
pieptene şi deodorant. Dacă se poate luaţi şi un gel fără apă şi săpun, un mic
şervet şi un prosop, câteva bluze de schimb. După două sau trei zile fără să fi
făcut baie puteţi deveni destul de dezagreabil pentru cei din jur – gândiţi-vă
la ceilalţi şi încercaţi să vă menţineţi cât mai curat şi îngrijit posibil în
circumstanţele date.
Siguranţa
într-un mediu nesigur
Multe dintre misiunile legate de dezastre se
desfăşoară în locuri nesigure. Dezastrele naturale pot produce sfărâmături care
zboară prin aer sau cad, cantităţi mari de apă sau aflate în mişcare rapidă,
incendii, explozii, prăbuşiri de clădiri, apă poluată, boli, substanţe chimice
toxice şi o varietate de alte pericole. În timp ce vă concentraţi asupra
misiunii care v-a fost repartizată nu renunţaţi nicio clipă la «vigilenţa circumstanţială». Ar trebui să fiţi în permanenţă conştient de ambianţa în care vă aflaţi şi de
primejdiile sale. Nu vă plasaţi vreodată într-o situaţie în care aţi putea fi
blocat, rănit sau ucis. Încercaţi să anticipaţi ce s-ar putea întâmpla şi
planificaţi-vă dinainte acţiunile. Să aveţi întotdeauna pregătit un plan de
scăpare în eventualitatea în care condiţiile ar deveni dintr-o dată
periculoase. Nu îngăduiţi să ajungeţi «cu
spatele la zid» - trebuie să aveţi mereu mai mult de o
cale de scăpare din clădiri şi din zone cu risc.
Purtaţi îmbrăcăminte adecvată. În funcţie de
starea vremii echipamentul dumneavoastră ar trebui să includă o pălărie tare,
haine pentru ploaie, mănuşi de lucru şi bocanci impermeabili. În condiţii de
climă însorită adăugaţi o pălărie cu boruri mari, cămăşi cu mâneci lungi,
pantaloni lungi şi loţiune de protecţie împotriva razelor solare. Luaţi
întotdeauna mai multe perechi de ciorapi (nu de bumbac) şi schimbaţi-i des pentru a vă
păstra picioarele curate şi uscate.
Redactaţi liste cu articole de îmbrăcăminte
pentru diferite sezoane meteo potrivite climei dumneavoastră şi cu tipurile de
calamităţi cărora aţi putea să le faceţi faţă. Fiind un comunicator voluntar nu
se aşteaptă în general din partea dumneavoastră să intraţi în medii care
necesită o îmbrăcăminte protectivă specializată sau anumite echipamente. Nu vă
preocupaţi să cumpăraţi aceste articole decât atunci când agenţia deservită vă
va solicita aceasta.
Evitaţi zonele primejdioase cu risc potenţial.
Clădirile industriale şi anexele lor pot conţine substanţe chimice toxice care
vor ajunge să fie emanate în cazul unei dezastru. Digurile se pot rupe,
pădurile pot fi luate de ape şi clădirile se pot prăbuşi. Anumite zone pot
deveni inaccesibile din cauza inundaţiilor, a alunecărilor de teren, a
construcţiilor prăbuşite, a incendiilor care avansează sau a furtunilor. Dacă
puteţi să le evitaţi menţinându-vă în siguranţă puteţi să preveniţi şi
transformarea prezenţei dumneavoastră o parte a problemei - în loc să fiţi o
parte a soluţiei.
Fiţi pregătit să-i ajutaţi pe alţii să vă
găsească sau să vă salveze în cazul în care aţi ajunge blocat sau izolat. Luaţi
cu dumneavoastră un fluier de poliţie sau de semnalizare şi o mică lanternă de
buzunar. Înştiinţaţi-i pe ceilalţi unde mergeţi dacă trebuie să porniţi undeva,
chiar şi în interiorul unei clădiri «sigure».
Încercaţi să nu porniţi la drum singur în
situaţii periculoase – luaţi cu dumneavoastră un amic.
Adăpostul
În majoritatea cazurilor nu veţi avea nevoie
de propriul adăpost pentru operare şi dormit. Probabil că veţi putea sta şi
lucra în centrul de comandă, în adăpostul pentru evacuaţi sau chiar în propriul
autovehicul. Cu toate acestea în anumite cazuri ar putea fi necesare un cort, o
rulotă sau un alt adăpost convenabil.
Alegerea dumneavoastră va depinde de nevoi şi de resursele de care dispuneţi.
Corturile pot fi luate în considerare pentru o
vreme cu vânturi puternice şi ar trebui să fie impermeabile dacă vremea e
neprielnică. Cele mai ieftine corturi de camping pentru o familie nu vor
rezista unor condiţii dificile. Corturile de tip cupolă vor ţine piept cu bine
vântului, însă căutaţi evaluările publicate privind «rezistenţa la vânt», dat fiind că nu toate corturile de acest tip sunt la fel.
Cortul dumneavoastră ar trebui să ofere o izolaţie totală faţă de ploaie, nu doar un singur strat de material impermeabil. Baza cortului ar
trebui fie etanşă şi să se extindă pe laturi cu cel puţin 15 cm, dar pentru
orice eventualitate luaţi cu dumneavoastră o foaie de plastic suplimentară
pentru completare. (Plasarea unui
material de plastic sub cort va face ca apa de ploaie să
se infiltreze rapid dedesubt şi prin orificiile materialului pus pe sol.) Aduceţi şnur suplimentar
de nailon şi ţăruşi lungi pentru a asigura mai bine cortul împotriva vântului.
Dacă nu sunteţi un experimentat vilegiaturist de vreme rea aţi putea consulta
un comerciant de materiale de campament cu bună reputaţie sau un club de
campament pentru a fi sfătuit în alegerea şi folosirea unui cort.
Consideraţii
medicale
Dacă aveţi o problemă de sănătate care ar
putea să vă influenţeze negativ abilităţile ca voluntar ar fi o idee bună să
discutaţi din timp chestiunea cu medicul dumneavoastră. De exemplu, dacă
sunteţi diabetic veţi avea nevoie să evitaţi deplasarea pe perioade lungi de
timp fără o alimentaţie şi medicaţie corespunzătoare, iar stresul vă poate
afecta glicemia. Persoanele cu probleme cardiace ar trebui să evite situaţiile
stresante. Chiar dacă medicul vă spune că puteţi participa liniştit aveţi grijă
să aveţi un stoc adecvat de medicamente la îndemână, precum şi o copie a
tuturor reţetelor. Informaţi-i pe managerul telecomunicaţiilor de urgenţă şi pe
orice partener de lucru despre starea dumneavoastră, pentru ca ei să poată lua
măsurile necesare în caz că vi se întâmplă ceva neplăcut. Purtaţi asupra
dumneavoastră orice însemn medical pe care îl aveţi. Păstraţi permanent în
portvizitul dumneavoastră o copie a tuturor informaţiilor medicale şi numerele
de telefon pentru urgenţe. Înţelegem că doriţi să fiţi de ajutor, dar managerul
pentru telecomunicaţiile de urgenţă trebuie să vă cunoască situaţia pentru a
putea să vă repartizeze sarcini corespunzător acesteia.
Protejaţi-vă
ochii şi vederea
Dacă purtaţi ochelari sau lentile de contact
luaţi cu dumneavoastră cel puţin o pereche de rezervă. Dacă întrebuinţaţi lentile
de contact de unică folosinţă luaţi mai mult decât suficiente pentru a evita să
rămâneţi fără ele. Unii purtători de lentile de contact ar putea să dorească să
treacă pe ochelari pentru a evita să se ocupe de scoaterea şi curăţirea lor în
condiţii de teren. Dacă aveţi vreun dubiu consultaţi-l din timp pe oftalmologul
dumneavoastră. Ar putea fi o bună idee să luaţi şi o copie a prescripţiei
lentilelor, mai ales dacă există probabilitatea de a fi plecat de acasă o
vreme.
Ochelarii de soare sunt o necesitate în
anumite situaţii şi ar trebui să-i purtaţi întotdeauna în zone însorite. Munca
fără ei sub razele solare puternice poate cauza oboseală şi chiar şi vătămări
oculare. Dacă vă aflaţi într-o zonă cu mari întinderi de zăpadă sau de nisip
alb perioade lungi de expunere pot duce la arsura de retină, o stare deosebit
de dureroasă cunoscută sub numele de «orbirea zăpezilor». Dat fiind că niciun analgezic
nu vă va ajuta în cazul arsurii de retină cel mai bine e să folosiţi tot timpul
ochelari de soare cu filtre împotriva razelor ultraviolete şi să evitaţi expunerea
prelungită. Dacă în mod normal nu purtaţi ochelari gândiţi-vă să utilizaţi o
pereche de ochelari de protecţie industriali pentru a vă apăra ochii de fum şi
de cenuşă, de picăturile de apă aduse de vânt, de praf şi de reziduuri.
Păstraţi toţi ochelarii de rezervă sau de protecţie într-o cutie cu capac tare
căptuşită cu filţ pentru a împiedica zgârierea sau spargerea lor.
Model de listă de control a necesităţilor de supravieţuire şi confort:
(A se modifica conform propriei situaţii)
- Rucsac de dimensiune adecvată sau sac «marinăresc» pentru îmbrăcăminte şi lucruri personale
- Recipiente de plastic de formă tubulară pentru
alimente, aparat de gătit
- Trusă de toaletă: săpun, pieptene, deodorant, şampon, periuţă şi pastă de dinţi
- Hârtie de toaletă în pungă cu fermoar
- Prosop mic şi cârpă de spălat vase
- Unguent pentru buze
- Batiste
- Cremă de protecţie împotriva razelor solare
- Insectifug
- Medicaţie prescrisă (stoc pentru o săptămână)
- Cópii ale medicaţiei şi
ochelari respectiv lentile de contact
- Reţete
- Ochelari de rezervă sau lentile de contact cu rezerve
- Loţiune de mâini pentru piele uscată
- Trusă mică de prim-ajutor
- Medicaţie fără
prescripţie, inclusiv analgezice, antiacide, anti-diaretice etc.
- Îmbrăcăminte suplimentară de bază: tricouri, ciorapi, lenjerie de corp
- Mănuşi pentru protecţie sau împotriva frigului
- Lanternă de buzunar şi baterii suplimentare
- Cuţitaş de buzunar cu lamă rabatabilă
- Sac de dormit, saltea de burete sau saltea gonflabilă,
pernă
- Dopuri pentru urechi (de burete în pachet sigilat)
- Mască opacă pentru ochi
- Pălărie din material tare
- Îmbrăcăminte de exterior în funcţie de starea
vremii (pelerină de ploaie, hanorac, şapcă, mască
de faţă, etc.)
- Vestă şi şapcă
reflectorizantă
- Ceas de voiaj deşteptător
- Fluier de poliţie sau de semnalizare
- Mască împotriva prafului
- Lista numerelor de telefon/a adreselor de e-mail
şi a adreselor
poştale ale membrilor familiei, ale prietenilor, ale vecinilor, a medicului, a
farmaciei
- Carduri pentru contacte de urgenţă şi
informaţii medicale în portivizit
- - Chei de rezervă pentru maşină şi
casă
- - Gustări cu mare putere energizantă
şi conţinut de proteine
- - Alimente – congelate sau
semipreparate
- - Cafea, ceai, combinaţii de sucuri
- - Farfurie sau castronaş, cuţit, furculiţă
şi lingură, cană etanşă
- - Plită de tabără, cratiţă mică, carburant,
chibrite
- - Baterii sau o lanternă
suplimentară
- - Apă în recipiente de plastic
solide
- - Filru de purificare a apei sau
tablete
- - Busolă, hărţi
- - Bandă adezivă, şnur de paraşută
Împachetaţi articolele personale sau trusele
în săculeţe cu fermoar pentru a le păstra uscate, curate şi îngrijite
Capitolul 21
Oportunităţi
educaţionale
Introducere
Dacă doriţi să vă îmbunătăţiţi abilităţile şi
competenţa în aproape orice activitate trebuie «să exersaţi, să exersaţi, să
exersaţi».
Acelaşi lucru este valabil şi în cazul abilităţilor în comunicaţiile de
urgenţă. Dacă vreţi ca performanţa dumneavoastră în timpul următoarei
calamităţi naturale să fie fără cusur, exerciţiul este esenţial. Din fericire
există o mulţime de ocazii să-l practicaţi dacă veţi aloca din timpul
dumneavoastră pentru a le căuta.
Reţele
cu program regulat
Numeroase grupuri de telecomunicaţii de
urgenţă programează în mod regulat reţele de pregătire. Reţelele bine gândite
vor varia frecvent formatul şi misiunile fixate pentru a le păstra interesante.
S-ar putea ca o lună să fie consacrată informării despre noul formular de
raport despre daune al agenţiei deservite, o altă lună transmiterii unor mesaje
privind sănătatea şi asistenţa medicală spre şi dinspre zona lovită de o
calamitate întinsă pe o mare întindere geografică.
Cursuri
locale şi sesiuni de antrenament în eter
Organizaţia dumneavoastră de telecomunicaţii
de urgenţă şi/sau agenţia
deservită pot oferi o varietate de oportunităţi educaţionale. Unele agenţii
deservite pot oferi instructaj specific activităţii lor, cum ar fi cursuri
introductive despre calamităţi, asistenţa acordată unui număr important de
persoane, operaţiuni în cadrul adăposturilor şi cursuri despre evaluarea
daunelor. Sesiuni mai mici ar putea să fie dedicate folosirii unor anumite
formulare şi proceduri. În afară de reţelele regulate se pot ţine lecţii de
pregătire în eter pe un repetor sau pe o frecvenţă simplex ca o alternativă la
lecţiile din sălile de clasă, atunci când subiectul e simplu sau se pretează
mediului unei reţele.
Serviciu public cu ocazia unor evenimente
În unele ţări este
permisă folosirea radioamatorismului pentru sprijinirea unor evenimente
publice. Unele dintre cele mai bune ocazii pentru exersarea comunicaţiilor
tactice în timpul unei calamităţi este evenimentul dumneavoastră local. Nu are nicio importanţă dacă e vorba de o cursă de biciclete, de
un marş sau de un maraton, însă cu cât mai important e evenimentul cu atât mai
bogată va fi experienţa pe care o veţi dobândi. Un eveniment de mare anvergură,
cu o desfăşurare rapidă va simula condiţiile care se întâlnesc în comunicaţiile
din timpul unor calamităţi. Chiar şi un eveniment mai modest sau cu un ritm mai
scăzut vă va da prilejul să exersaţi abilităţile unei reţele tactice sau să
experimentaţi diverse moduri în condiţii de teren.
Deci mergeţi şi «exersaţi, exersaţi, exersaţi!»
Rod Stafford, W6ROD, consilier special pentru
comunicaţii de urgenţă al IARU: Deşi am încercat să «internaţionalizăm» textul cititorilor ar
trebui să li se recomande să se
consulte cu amatorii locali implicaţi în comunicaţiile de urgenţă pentru a
vedea dacă unele dintre aspectele tratate în acest Ghid contravin procedurilor
locale.
* * *
Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
